Acel zâmbet al lui Robert care a făcut tot concertul The Cure de la București

Nu mă pricep să scriu recenzii de cărți, filme sau concerte. Știu doar să spun atunci când ceva mi-a ajuns la inimă.

Concertul celor de la The Cure de luni seară (22.07.2019) nu doar că mi-a intrat în suflet de aproape să mi-l „spargă” – cum spune Mia mea mică – dar încă sunt cu gândul acolo la ei pe scenă. Am reușit să fac un live pe facebook cap – coadă doar cu prima piesă cu care au intrat pe scena din București, din Piața Constituției: Plainsong (de pe albumul Disintegration din 1989. Vă vine să credeți?). Apoi, am reușit să filmez doar Lullaby și aia incomplet.

https://web.facebook.com/lauraolgabucur/videos/10158715925505200/

Plainsong cu imagine și sonor mult mai bine vedeți și ascultați în videoul de mai jos.

 

Mi-au dat lacrimile atunci. Îmi dau și acum. A fost atât de…electrizant, la modul ăla plăcut când îți intră tare o emoție pe sub piele. Aș compara chiar cu acea secundă când simți că te îndrăgostești. Iar privirea lui Robert, până să înceapă să cânte, e de milioane.

Ascult în loop piesa și tot lăcrimez. Curge atât de curat și de minunat încât nu-mi pot lua gândul de la ea. Privirea lui Robert, zâmbetul și „mulsumescul” de la finalul piesei nu le voi uita niciodată.

Tot concertul a fost magnific. Nu știu părerea altora, nu am citit în online mai nimic, dar pentru mine a fost exact ceea ce voiam să aud. Ce pot să spun este că toți din jurul meu vibrau la acordurile lor. Nu cred să fi fost cineva acolo care să nu știe la cine a venit. Toate piesele cântate impecabil. Iar Boys Don’t Cry de la finalul bis-ului a fost creme de la creme. Doamne, cum am plecat plutind!

Uitați-vă, vă rog, la piesa din linkul de mai jos să vedeți figura lui Robert de la final.

Partea super faină a fost când, la plecare, m-am oprit la toalete, se auzeau voci masculine fredonând cu foc piesa. 

Să vă spun de când știu eu de Cure?

Păi sunt mulți ani la număr. De pe vremea când eram eu roackeriță și ascultam Megadeth și Slayer. Dar, printre altele, ascultam (Depeche Mode, Cure, Pulp, Cranberries…) și alte acorduri muzicale.

Acum 10 ani când m-am cunoscut cu soțul meu aflam că el e mare fan Cure încă din liceu și își confeciona singur insigne cu poza trupei.

Eu nici pe departe nu sunt fanul clasic. Ascultam, îmi plăceau, dansam în cluburi pe piesele lor, dar nu pot spune că știu numele tuturor pieselor și albumelor, nici măcar numărul lor. Dar știu că mi-am dorit mult să-i văd și live.

Unul din cele mai faine momente cu publicul

Unul dintre momentele în care m-am simțit foarte mișto cu publicul a fost când la una din piese (cred că la Lullaby) dansam toți fix așa ca-n club, făcusem cumva un cerc și ne lăsam pur simplu duși pe acordurile piesei

Acesta e Lullaby-ul filmat de mine. Atenție că amețiți!

M I N U N A T, domnule Robert Smith! Să ne mai cântați așa.

 

PS: Cele două video-uri (Plainsong și Boys Don’t Cry) aparțin lui Slappermusic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *