Alăptatul, povestea mea de 6 ani

Alăptez de 6 ani. Pe Eva, cea mare, până la 4 ani cu pauza de 1 an când eram gravidă, aproximativ. Am alăptat și în tandem (am scris AICI despre asta) o vreme dar m-am oprit și i-am explicat copilului de 4 ani situația și a fost ok, cred eu. Pe Mia, miculina, o alăptez de 3 ani neîntrerupt. Nu vă mirați, nu vă faceți cruce, nu șușotiți în bărbie, pentru mine și noi e ceva natural și firesc. Acum vreau doar să vă împartasesc experienta noastră de alăptat 3 ani consecutiv. Nu vreau să mă laud și nici nu vreau să se creadă că aș fi o ciudată. De fapt dacă scriu despre asta chiar nu mă interesează. 😀


Despre alăptatul celei mari am mai scris, a fost un drum anevoios, care a început cu lacrimi, dar a fost frumos, am scris AICI despre asta. Cu Mia a fost un traseu lin. Voiam să scriu aici despre asta pentru că azi noapte m-a surprins cu un moment în care a supt exact ca atunci când era prunc și mi-a fost foarte dragă. Revenind la cei 3 ani de alăptat, au fost și momente grele și încă sunt. O să menționez câteva dintre acestea: cel mai greu e când o paște o răceală pentru că noaptea nu se dezlipește de sân și mă epuizează și fizic și psihic. În același timp, mă bucuram enorm că alăptam în desele momente cu spitale și boli pentru că atunci nu mănâncă nimic mititica, iar laptele meu era singura sursa de hrană și de alinare.
Sunt relativ grele momentele de adormire seara pentru că de aproape 3 ani sunt nevoita s-o tratez cu spatele pe Eva. Și saracuta, ea e singura care-mi spune că abia așteaptă să nu-i mai dau sân Miei. Mai sunt dificile momentele de dimineață, fix când sună ceasul sau cu puțin înainte, Mia vrea alăptat și mă ține cu jumătățile de oră ceea ce e neplăcut atunci când mai strigă și vezica ajutor. Ar mai fi și momentele nocturne de suzetare, are un soi de agitație la mâini care-mi pune nervii la încercare. Tot în această categorie ar intra și faza cu bluzele care sunt lălăite mai toate la guler.
În rest e bine, e minunat, de fapt. Stă la grădiniță fără probleme o zi întreagă, în wk adoarme liniștită cu tati daca eu nu sunt acasă. Seara nu am lipsit deci nu știu cum ar fi pentru că de 3 ani doar eu o adorm, la sân evident. Mănâncă binișor, nu e genul Evei pofticioasă dar nu mă plâng. Afara nu mai trage de bluză. Aa, când mergem cu mașina la un drum mai lung și dacă e odihnită cere insistent țiți. Atunci trebuie să oprim, să mă strecor printre scaune în spate și s-o calmez.

Vreau o înțărcare blândă

De 1 an de zile mi-am propus s-o întarc, dar știu că nu vreau ceva forțat. Vreau o înțărcare cât mai blândă care să nu ne afecteze pe niciuna dintre noi. Mia e genul de copil care încă nu acceptă ușor schimbările sau ceva impus, are personalitate puternică și nu aș vrea să-i smulg cu forța ce avem doi două. Cu siguranță am să povestesc aici, pe blog, cum a decurs întârcarea Miei.

PS: M-a bucurat disclaimerul pe care l-am văzut zilele trecute pe TV, cum că se recomandă alăptarea exclusivă a primelor 6 luni din viața bebelușului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *