Două săptămâni în casă, o săptămână în lupta cu gripa, nervii rezistă

Mulți ani, chiar foarte mulți ani nu am luat foarte în serios gripa. În copilăria mea gripa era ceva relativ frecvent și mama ne trata (la îndrumarea pediatrului desigur) cu piramidon și injecții cu polidin. Astea nici nu mai există acum. Iar eu nu m-am vaccinat niciodată împotriva gripei.

Gripa face ravagii în 2018

De la începutul acestui an tot aud avertizări cu privire la evoluția gripei în țara noastră și victimele pe care le face. Când văd la știri că mor oameni de gripă, chiar tineri, în ziua de azi mi se face părul măciucă. Situația e chiar nasoală.

Ceea ce se întâmplă la nivel național în acest moment poate fi comparat, în linii mari, cu marea gripă din 1918, spun medicii. Atunci a fost cea mai devastatoare epidemie din istoria umanităţii.

La nivel mondial se pare că ne confruntăm cu unul din cele mai severe sezoane de gripă cu grad ridicat de mortalitate. SUA, China și Europa sunt afectate serios de virusul gripal.

Mai întâi ne-a înșelat crezând că e viroză

Mda, se pare că nesuferita de gripă s-a gândit să ne facă și nouă o vizită, fix la cel mai mic membru al familiei, să știm o treabă. În prima fază ne-a înșelat. Gripa debutează brusc cu febră mare spre deosebire de o viroză normală.

La Mia a debutat cu o febră moderată care a ținut o zi jumătate iar copilul era activ. Eram calmi cumva, Eva tocmai avusese 5 zile simptome similare.

Apoi subit s-a instalat febra puternică. Eu de febră nu mă tem, știu că e semn bun. Am trecut prin atâtea cu Mia că nu mă mai panichez nici la 40 de grade. Jonglez cu antitermicele la 4 ore și țin febra sub control. Dar să-i simt extremitățile sloi de gheață iar capul să-i fie o minge de foc m-a cam speriat. Starea ei s-a modificat vizibil, apatie, somnolență, inapetit. Dar ce ne-a pus pe gânduri au fost durerile de picioare pe care le acuza.

Lupta cu gripa de la noi din casă

Vizita la Matei Balș ne-a confirmat gripa B. Nu eram de internat, se pare că tulpina B generează forma ”ușoară” a gripei dar nici de neglijat.

Poveste: La spital când am ajuns i s-a luat temperatura, avea 36,5. I s-au făcut 3 teste, inclusiv cel de gripă, și trebuia să așteptăm rezultatul vreo 20 de minute. Brusc a adormit, mâinile au devenit gheață, iar capul ardea. Avea deja 39,1. Nu puteam pleca așa că i s-a administrat Alvotor, acel medicament pentru tratarea durerii și a febrei când nu poți folosi paracetamol sau ibubrofen. Vreau să spun că febra nu ceda. A trebuit să așteptăm ora la care îi puteam da Nurofen.

Cam așa au fost nopțile la mine și încă nu s-a încheiat. Trezit din 4 în 4 ore pentru a-i scădea febra dar și pentru a încălzi copilul pentru că îi e teribil de frig în acele clipe. Lupta cu administrarea medicamentului pentru că în acele momente nu vrea altceva decât să doarmă.  Plus că, pe bune dreptate, de 5 zile doar medicamente înghite.

Zilele au fost ceva mai ușoare pentru că Mia e mai cooperantă trează, dar grija a fost aceeași ca și cea de peste noapte. Gripa a sleit-o de puteri pe micuța mea făptură. Acum e și mai plăpândă.

Ce trebuie să faci când are copilul gripă

Ieri mi-a spus o prietenă că sunt erou. Nu sunt erou, ci doar o mamă căreia i s-au activat toate instinctele pentru a-și proteja copilul.

Când afli că are copilul gripă nu poți face foarte multe, în plus față de o viroză mai urâtă mă refer. I se prescrie un antiviral, Tamiflu și în rest important este să:

  • hidratezi copilul foarte, foarte bine
  • nu-l forțezi să mănânce
  • îl lași să se odihnească
  • îi cureți bine-bine nasul
  • îl ții în brațe atât cât dorește
  • îi citești cât de mult vrea
  • îl pupi cât de des poți (la noi a funcționat excelent pentru starea ei de bine)

Atenție! La Tamiflu, după prima doză, copilul vomită. Se continuă apoi normal. La Mia credeam că nu se mai oprește. După 2 doze febra ar trebui să se oprească. La noi abia după a treia doza s-a mărit intervalul febril.

Câteva recomandări ale medicilor, DEȘI noi am făcut toate astea și uite că a fost în zadar:

  • menținerea igienii mâinilor, lucru foarte important
  • administrarea de vitamina C
  • evitarea colectivităților (aici slabe șanse mai ales cu un școlar în casă)

În rest, toate bune și frumoase. Am fentat viscolul stând în casă, dar am ratat bunătate de joacă în zăpadă. Am petrecut ziua mărțișorului în casă și ne-am bucurat două săptămâni de timp împreună.

Sper să nu mai trecem prea curând prin gripa asta. Nu ne dăm seama încă de unde a furat-o, nimeni din anturajul nostru nu a făcut-o, în niciuna din colectivități.

Doamne ajută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *