Lecții de minimalism fin cu Diana de la FineSociety

Vineri dimineață am deschis căsuța poștală electronică și m-a întâmpinat cel mai frumos email din ultima perioadă (asta ca să nu zic ani). Mesajul era din partea unuia din cei mai faini oameni pe care i-am descoperit de curând (de foarte curând aș spune) și pe care l-am invitat să scrie la rubrica mea despre minimalism:

Diana Florina Cosmin de la Fine Society.ro

Acceptase și nu oricum ci cu mult entuziasm care pe mine sincer m-a copleșit.

De atunci tot scriu și rescriu acest început de material pentru că, trebuie să recunosc, parcă orice aș scrie despre ea nu i-ar face suficientă cinste. Am început s-o citesc pe Diana din luna ianuarie a acestui an și am mâncat cu ochii textele ei. Pentru că are un stil atât de frumos de a scrie că-ți taie respirația, o citești fără suflare. Parcă te teleportează în timp și în spațiu, parcă îți re-compune toate locurile și situațiile descrise și trăite de ea.

Treptat, am descoperit și afinitățile ei pentru lucrurile simple și fine, dar de o frumusețe care te molipsește. Apoi mi-am zis, mai mult în gând, ce frumos ar fi să-i aflu părerea despre ceea ce mă preocupă pe mine de când am intrat în acest an. Ca apoi să aștern aici pe micul meu blog de mamă, de stil de mamă.

La recomandarea Adinei Necula, mi-am făcut curaj și i-am scris. Răspunsul Dianei a venit aproape instantaneu, îmi accepta cu drag invitația.

Pentru cei care nu știu, Diana a fost redactor-șef la revista Forbes mulți ani, a avut rubrici în mai multe publicații, are studii de Diplomație și Relații Internaționale, a publicat o carte și a trăit în multe colțuri din lume. Acum scrie fascinant pe blogul ei FineSociety. Chiar vă rog să intrați și să-i descoperiți lumea.

Acum vă las în compania minunatelor lecții despre minimalism fin așa cum le vede Diana.

Cum ți-ai descrie relația cu minimalismul?

Este ca o dragoste care se întâmplă la a N-a vedere. Ca într-o comedie romantică în care te intersectezi cu cineva aproape zilnic, treci pe lângă el sau ea fără să bagi de seamă, iar la un moment dat realizezi că e iubirea vieții tale. Lăsând gluma, chiar așa a fost. Am privit inițial minimalismul cu un fel de curiozitate detașată, gândindu-mă că nu e pentru mine.

O vreme nu l-am înțeles, îl asociam cu austeritatea și cu lipsa de imaginație. Pe minimaliști îi vedeam niște oameni reci, sobri, fără sclipire, fără nimic, care vor să disciplineze totul precum creioanele într-o cutie: drept, aliniat la milimetru. Până când, treptat, am început să-mi dau seama că viața mea e un pic prea aglomerată și că trebuie să fac ordine. În haine, prietenii, obiecte, task-uri, scopuri, în toate.

A urmat o perioadă în care totul mă obosea, totul mi se părea „too much”, fiindcă era cu adevărat prea mult. Și țin minte că mi-am pus ca scop „Simplitate”. Îmi tot venea în cap acest cuvânt. Am început să citesc cărți scrise de japonezi, care mie mi se par cei mai senini în materie de ordonarea simplă și intuitivă a vieții, mi-au ieșit în cale informații, autori, idei. S-au aliniat lucrurile în mod firesc. Atunci mi-am dat seama că instinctiv eu sunt o minimalistă, că îmi priește de minune ideea de simplitate, că am căutat-o ani de zile, dar prin locurile nepotrivite. A fost ca și cum am ajuns acasă, un sentiment de ușurătate și seninătate pe care nu-l poți înțelege decât dacă l-ai trăit.

Reușești să aplici valorile minimaliste în viața de zi cu zi?

Da, chiar a devenit un stil de viață, dar nu mi l-am impus, vine instinctiv. Când găsești ceea ce ți se potrivește, curge totul lin. Nu „fără efort” – eu nu cred în acest „effortless”, fiindcă e o muncă permanentă cea de a te auto-disciplina și de a crește – dar fără să fii nevoit să-ți „vinzi” zilnic ideea că trebuie să faci cutare și cutare lucru. 

Când nu ești convins de ceva și trebuie să o iei zilnic de la capăt cu munca de auto-motivare, devine foarte obositor și la un moment dat clachezi. Decizia ține atât cât ține voința, iar voința se mai erodează și ea, e o cantitate finită. Când știi că asta e calea ta și o simți la nivel profund, trebuie doar să pui în practică, să execuți. Și, chiar dacă te mai abați, vii rapid înapoi acolo unde te simți cel mai bine.

Ce sfaturi ai da oamenilor pentru a trăi mai simplu dar nu neapărat plictisitor?

Să se gândească la ceea ce îi face fericiți și la ce îi reprezintă cu adevărat. Eu aveam o grămadă de lucruri pe care le țineam în viața mea din inerție. Nu îmi aduceau nici bucurie, nici nu se mai potriveau cu starea mea din prezent, dar le țineam pentru că na, le-am cumpărat cu atâta drag, au făcut parte din istoria mea, am avut amintiri cu ele. Prin lucruri mă refer la tot: haine, obiecte, cărți, decorațiuni, tot. Cred că am aruncat, am dăruit și am donat saci de lucruri în ultimii 2 ani, dar dacă mă întrebi ce erau n-aș ști să-ți spun. Nu le simt lipsa.

Tot ce rămâne sunt lucrurile pe care le iubești cu adevărat.

Pe de altă parte, nu sfătuiesc pe nimeni să se arunce în acel minimalism agresiv, în care trebuie să rămâi cu 2 tricouri și o pereche de pantaloni fiindcă ăsta e secretul fericirii. Trebuie să rămâi în formula în care te simți bine și fericit, în formula pe care poți s-o duci pe termen lung. Am găsit într-o carte o propoziție care mi se pare că descrie perfect ceea ce simt eu în raport cu minimalismul: “Remove the weight from your wings”. Tot ce rămâne sunt lucrurile pe care le iubești cu adevărat.

Ce piese vestimentare din garberoba ta te fac fericită?

Sacourile – sunt o mare iubitoare de sacouri, sunt primul lucru pe care-l caut când intru într-un magazin. De vară, de iarnă, de seară, de zi, casual, elegante, de toate felurile, cu condiția să mi se potrivească din punct de vedere al stilului. Le iubesc, tocmai pentru că mă scot din toate situațiile, merg cu tot ce am în garderobă și sunt parte din semnătura mea.

Apoi tricourile simple, albe, de purtat pe sub sacouri. Blugii deschiși la culoare și cu croi mai lejer. Rochiile feminine, dar în care să mă simt confortabil (nimic care strânge, care taie respirația, care mă face să strâng din dinți). Mă face fericită tot ceea ce mă lasă să fiu eu și nu implică „să îndur” de dragul frumuseții. Nu cred că frumusețea și feminitatea ar trebui să fie vreodată despre a te chinui în mod voluntar. 

Coloristic, garderoba mea este, în esență, o combinație de alb și negru cu note de roz pudrat, roșu, gri. Nu am aplicat nicio formulă ca să ajung la această compoziție, pur și simplu m-am „ascultat” eu pe mine.

Când te asculți, poți afla lucruri extraordinare despre tine.

Am observat că mă fac fericită cam aceleași lucruri din dulap, în funcție de perioadă: se întâmplă să fac o pasiune pentru o rochie, o pereche de pantaloni, un sacou, și să le port în neștire. Nu-mi fac procese de conștiință că apar cu același lucru sau că am mai purtat lucrul respectiv de 250 de ori. Din contră, cred că asta e victoria pentru un obiect vestimentar: să fie cât mai purtat și mai iubit. Cred în garderobele mici și bine-editate, compuse cu sufletul, nu compulsiv, din dorința de a bifa cât mai multe „must have”-uri.

Crezi că principiile minimaliste le putem aplica și în relațiile cu oamenii?

DA! Realitatea este că avem doar câțiva prieteni de suflet (cei cărora le putem dezvălui sufletul nostru și trăirile profunde), câțiva prieteni buni și multe-multe-multe cunoștințe. Nu putem să avem relații la fel de strânse cu toți și nici nu trebuie. Eu am norocul de a avea în viața mea oameni la care țin mult, dar de dragul lor am și renunțat treptat la tot ce îmi aglomera viața: la întâlnirile goale de conținut, la acel „Hai să bem o cafea ca să bifăm că am băut-o”. Nu mă mai simt obligată față de mine însămi să bifez, să nu supăr, să nu lezez. Prefer să mă văd cu câțiva oameni cu care am cu adevărat ceva de povestit și cu care există afinități sincere decât să mă laud că mă întâlnesc cu 100 de oameni săptămânal doar ca să par un „social butterfly”. Nu mă mai interesează de multă vreme să par în vreun fel, prefer să fiu.

În această serie despre minimalism veți citi și alte păreri, de la alți oameni frumoși, care ne vor dezvălui perspectiva lor asupra minimalismului. Sunt întrebări care se vor repeta dar tocmai acest lucru va adăuga culoare perspectivei fiecăruia.

Dacă vă place ce citiți aici vă invit să vă abonați la newsletter și să dați like paginii FB a blogului.

Toate fotografiile aparțin Dianei. Mulțumesc tare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *