Cei mai buni cozonaci din lume sunt cei făcuți de mama, neîntrecuți de nimeni

Hristos a înviat!

M-am trezit la 7, în casă era liniște, toată lumea dormea. M-am dat jos din pat ca o contorsionistă, în pași de felină am mers să pun ibricul de cafea, apoi m-am închis în baie. Jubilam în gândurile mele că apuc să beau și eu o gură-două-șapte de cafea în liniște deplină și că pot scrie ce scriu acum.

Am ieșit din baie și din capătul holului mă priveau doi ochi mari albaștri. Brusc, scenariul meu s-a distorsionat ca banda de casetă agățată în casetofon.

Gânduri răzlețe cu miros de cozonaci

Am un fix, să beau cafeaua dintr-o ceașcă nici prea mare dar nici prea mică. Să fie musai cu farfurie iar cafeaua să aibă spumă. Așa trebuie să fie prima cafea.

Am descoperit un joc fain de logică, e al fiică-mii iar eu i l-am confiscat. La 2-3 imagini am trișat că m-am uitat la soluții. Se numește IQ link. Recomand.

Mama mea făcea cei mai grozavi cozonaci din lume! Nu erau întrecuți de nimeni. Și nu am mai mâncat la nimeni așa cozonaci cum numai mama știa să facă. Bine, hai, poate un pic cozonacul de la Agapitos.

”Casa oricărei bunici are un miros special. Pe care nu-l uiți niciodată”.

Sunt fericită că am reușit să citesc mai mult decât speram în aceste zile libere. De fapt, cred că starea îmi este dată de faptul că-mi place mult sentimentul acela când citesc ceva ce-mi place iar gândul îmi este doar la acea lectură și abia aștept să prind un moment de liniște să mai devorez 2 pagini.

Două fete de 11 ani mi-au dat lecții de video și aplicație cu musical.ly, editare video, magovideo și alte chestii stranii. Mă simt depășită în tehnologie.  Mă resemnez la gândul că blogul rămâne locul în care mă simt cel mai bine.

Am cel mai fain blog media kit. Estetic și cool. Mulțumesc, Iulia Ghevrea, ești tare. Fantastic mi se pare că ai reușit să faci asta prin canvas, eu nu aș fi reușit în veci.

Mi-e dor de Focșani. Acum sunt departe. Știi, când ai două familii cam trebuie să te împarți, fie că-ți place sau nu.

”E o lașitate să bați fete…Băiatul nu-i tâmpit că bate fete. E tâmpit că BATE”.

Mi-e dor de salata boeuf făcută de tata. Nimeni nu o face mai bună ca el. Și nici nu mănânc de la altcineva.

Mami, cum, tu nu ai văzut până acum caca de gărgăriță?

Casa lui buni (socrela adică) este doldora de lucruri vechi. Nu am văzut niciodată nicio casă în care să fie adunate atâtea lucruri fără sens. Uneori descoperirile sunt interesante. Cum ar fi acest orar cu CEC pe el. Din 1979. Aș putea deschide un anticariat.

Pe verso scrie așa: ”Nicio sumă nu-i prea mică pentru a fi economisită”.

***Rândurile de mai sus au fost scrise ieri, în prima zi de Paște.

Vreau doar să vă mai urez zile liniștite, multă iubire și înțelegere.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *