Viață de mamă – blogger cu puțin pesto

Sunt momente în viața unui blogger care este și mamă când pur și simplu nu are mood sau inspirație sau chef, pur și simplu, de a scrie. Se împlinește fix o săptămână de la ultimul articol. Deși sunt multe subiecte puse în draft despre care chiar vreau să scriu nu mi-am găsit resurse de a le concretiza.

Azi e miercuri și, teoretic este zi de design. Tot teoretic și chiar practic aș spune, am și subiect, știu ce design vreau să prezint dar simt că nu e momentul. Îmi este foarte clar că blogul nu este o revistă online pentru mine, ci este chiar despre acel sentiment plăcut și frumos de a scrie iar acest lucru trebuie să-l simtă și cititorii.

Perioada asta de frământări și luări de decizii m-a făcut să stagnez. Știu că nu face deloc bine blogului, dar pentru că acesta este jurnalul meu online, am decis să aleg momentele de publicare ale unui nou articol atunci când mă simt în stare.

Da, oricât de mult îmi place să scriu nu pot s-o fac oricum.

Primul pesto din viața mea

Ei bine, vreau să scriu azi, după atâtea zile de pauză, despre gustosul pesto. Îmi place la nebunie și de fapt ador mirosul de busuioc proaspăt. Nu am făcut până acum pesto în casă pentru că nu am avut și instrumentele necesare, respectiv un blender/mixer.

Până acum am avut multe mixere verticale care mă ajutau, recunosc. Își făceau treaba foarte bine la capitolul pasat supe. Am avut și branduri cunoscute dar și no name-uri. Toate au clacat la un moment dat. Am rămas o perioadă fără. Și în weekendul care a trecut am decis că e momentul unei noi achiziții. Soțul meu mi-a recomandat mixerul vertical din imagine. Când am văzut cât e de scump am zis pas. Mai ales că nu auzisem de Oursson. El m-a convins că e o firmă bună. Pentru că fix așa s-a întâmplat și cu aspiratorul Dyson despre care nu auzisem dar care s-a dovedit a fi unul foarte bun.

Atenție! Nu vă speriați, nu fac reclamă la niciun produs în acest articol. Pur și simplu vă împărtășesc experiența mea.

Revenind. Pentru că aveam blender, aseară am decis să îmi fac singură pesto-ul. Am luat busuioc, aveam și baby spanac, am aruncat 2 căței de usturoi, ultima bucățică de parmezan din frigider, ulei de măsline și cum nu aveam în casă muguri de pin am pus 3 linguri de semințe crude de floarea soarelui.

Am mâncat gol, așa de bun era. Știu că nu se pune spanac dar mi-a fost teamă că iese prea puțin. Într-adevăr, a ieșit mult și a și rămas. Sunt foarte încântată de noua mea achiziție electrocasnică pe nume Oursson.

Vouă vă place pesto? Îl preparați acasă sau îl cumpărați? Aveți o rețetă anume? Aș fi tare curioasă să aflu.

Dacă v-a plăcut acest articol vă aștept să dați subscribe la newsletter pentru a afla primii noutățile. Vă invit să dați LIKE și paginii fb a blogului stil de mamă, adică AICI.

Surse foto: aici și aici.

2 comments on “Viață de mamă – blogger cu puțin pesto”

  1. Corina says:

    Buna Laura, da imi place de mor pesto. Uite aici, facut cu un blender vertical, micut:) http://recomandcudrag.ro/2017/09/pesto-mania/

  2. Laura says:

    Și eu sunt cu gândul la ce a rămas acasă de aseară, yammi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *