“Obisnuiam sa cred ca oamenii strazii sunt invariabil victimele unor circumstante tragice, unor accidente nefericite generate de o soarta potrivnica. Mi-era atat de mila, incat evitam sa introduc in ecuatie factorul propriei lor vinovatii, ca si cum ar fi fost o nedreptate mult prea mare pe care ar fi trebuit sa o care in spate pe langa toate celelalte nenorociri.

Ma revolta in continuare etichetele pe care multi se grabesc sa le puna oamenilor cazuti pe strada – “e un betiv”, “un boschetar”, “scuze” suficiente pentru a-si vedea de drum fara sa incerce sa dea o mana de ajutor, ca si cum un om care a gresit nu merita sa fie salvat de la moarte. Nu sunt de acord cu asta si reactionez in consecinta.

Dar dincolo de etichetele superficial plasate de nepasatori, e insa ceva…ceva toxic. Si nu soarta e toxica, asa cum prost credeam pe vremuri, ci oamenii. Caracterele.

A te opune unor reguli de bun-simt din principiu e o atitudine toxica.

Desigur, orice regula poate fi dezbatuta, e adevarat. Multe pot fi proaste, dar unele nu au nevoie de comentarii. Sunt organic pozitive, sunt firesti, sanatoase, si le simti ca atare direct in suflet, fara sa fie nevoie de confirmarea venita din sinapse.

Sunt regulile de bun-simt. Cand nu le respecti pe acestea, ai evident o mare problema.

Cand cauti in gunoaie si arunci cu dusmanie resturile pe jos, lasand un dezastru in urma ta, nu o faci pentru ca te grabesti sau pentru ca esti sarac, ci pentru ca nu iti gasesti locul si ca ai un singur mesaj catre lume: URA!

Daca asta transmiti, asta e si ceea ce te domina. Invocand principiile universului, accesarea fericirii devine o chestiune imposibila, cata vreme transmiti doar ura. Poate si fericirea e o simpla regula de bun-simt.”

The post Fericirea, o regulă de bun-simț appeared first on Laurabucur.ro.