Concertul celor de la The Cure de luni seară (22.07.2019) nu doar că mi-a intrat în suflet de aproape să mi-l „spargă” – cum spune Mia mea mică – dar încă sunt cu gândul acolo la ei pe scenă. Am reușit să fac un live pe facebook cap – coadă doar cu prima piesă cu care au intrat pe scena din București, din Piața Constituției: Plainsong (de pe albumul Disintegration din 1989. Vă vine să credeți?). Apoi, am reușit să filmez doar Lullaby și aia incomplet.

https://web.facebook.com/lauraolgabucur/videos/10158715925505200/

Plainsong cu imagine și sonor mult mai bine vedeți și ascultați în videoul de mai jos.

Mi-au dat lacrimile atunci. Îmi dau și acum. A fost atât de…electrizant, la modul ăla plăcut când îți intră tare o emoție pe sub piele. Aș compara chiar cu acea secundă când simți că te îndrăgostești. Iar privirea lui Robert, până să înceapă să cânte, e de milioane.

Ascult în loop piesa și tot lăcrimez. Curge atât de curat și de minunat încât nu-mi pot lua gândul de la ea. Privirea lui Robert, zâmbetul și „mulsumescul” de la finalul piesei nu le voi uita niciodată.

Tot concertul a fost magnific. Nu știu părerea altora, nu am citit în online mai nimic, dar pentru mine a fost exact ceea ce voiam să aud. Ce pot să spun este că toți din jurul meu vibrau la acordurile lor. Nu cred să fi fost cineva acolo care să nu știe la cine a venit. Toate piesele cântate impecabil. Iar Boys Don’t Cry de la finalul bis-ului a fost creme de la creme. Doamne, cum am plecat plutind!

Uitați-vă, vă rog, la piesa din linkul de mai jos să vedeți figura lui Robert de la final.

Partea super faină a fost când, la plecare, m-am oprit la toalete, se auzeau voci masculine fredonând cu foc piesa. 

Să vă spun de când știu eu de Cure?

Păi sunt mulți ani la număr. De pe vremea când eram eu roackeriță și ascultam Megadeth și Slayer. Dar, printre altele, ascultam (Depeche Mode, Cure, Pulp, Cranberries…) și alte acorduri muzicale.

Acum 10 ani când m-am cunoscut cu soțul meu aflam că el e mare fan Cure încă din liceu și își confeciona singur insigne cu poza trupei.

Eu nici pe departe nu sunt fanul clasic. Ascultam, îmi plăceau, dansam în cluburi pe piesele lor, dar nu pot spune că știu numele tuturor pieselor și albumelor, nici măcar numărul lor. Dar știu că mi-am dorit mult să-i văd și live.

Unul din cele mai faine momente cu publicul

Unul dintre momentele în care m-am simțit foarte mișto cu publicul a fost când la una din piese (cred că la Lullaby) dansam toți fix așa ca-n club, făcusem cumva un cerc și ne lăsam pur simplu duși pe acordurile piesei

Acesta e Lullaby-ul filmat de mine. Atenție că amețiți!

M I N U N A T, domnule Robert Smith! Să ne mai cântați așa.

PS: Cele două video-uri (Plainsong și Boys Don’t Cry) aparțin lui Slappermusic.

The post Acel zâmbet al lui Robert care a făcut tot concertul The Cure de la București appeared first on Laurabucur.ro.

Universul a știu el ceva. Totul s-a petrecut foarte ciudat pentru că deși eu nu ratez marile concerte de această dată, de când s-au pus în vânzare biletele nu mi-am dorit foarte tare să merg, nu știu de ce, pur și simplu așa s-a întâmplat. Acum știu de ce. În acea seara am stat cu sufletul la gură. Intram când și când pe net, pe traficul meu limitat cât să mă bodogăne al meu soț, ca să iau pulsul concertului. Știrile erau contradictorii, majoritatea înjura organizarea. Alții puneau câte un filmuleț sau o imagine destul de neclare. Stăteam în pat și-mi imaginam că sunt acolo, pentru că știu ce înseamnă un mega show și că destul de rar am ratat vreunul, mereu am fost pe baricade. Știu ce înseamnă și să stai la cozi pentru băutură, știu ce înseamnă să stai la cozi să te ușurezi, știu ce înseamnă caniculă și așteptat cu orele sa înceapa spectacolul, la final am avut mereu spatele rupt. Dar eu nu voiam decât să văd (ce puteam desigur) dar să ascult live pe cel/cei pentru care venisem și îi așteptasem.

În următoarele zile au curs pe FB criticele la adresa organizării, dar au fost și multe recenzii foarte bune. Eu am reușit să văd cu ochii mei înregistrarea integrală a concertului Robbie Williams, datorită Telekom și Dolce info. O filmare excelentă, nu am cuvinte, așa ca în toate filmările profesioniste, parcă urmăream unul din dvd-urile de acasă. Robbie Williams, așa cum mă așteptam, a fost incredibil, am trecut prin toate emoțiile de parcă eram acolo, pe gazon, in seara zilei de 17 iulie. Pff! Aștept să apară dvd-ul cu concertul de la București pentru că merită.

Nu regret că l-am ratat, așa a fost să fie, dar sper să nu-l ratez la următoarea ocazie.

AICI puteti urmări înregistrarea ultra profi made by Telekom.

Credit photo și înregistrare pandutzu.com

The post Emoții la RW de parcă aș fi fost acolo appeared first on Laurabucur.ro.

Rammstein: o trupa pe care o asteptam cu sufletul la gura. Initial am vrut sa mergem la Belgrad s-o vedem dar aflasem ca va veni si la noi, asa ca am asteptat-o aici ca sa fim cu ai nostri si a meritat din plin. A fost un concert exploziv, la propriu si la figurat, un rock industrial de calitate, intr-un decor de exceptie, la fel de industrial, cu multe lumini, flacari, fum, o intreaga pirotehnie, un concert plin de forta si cadenta aproape militareasca. A fost un Rammstein care mi-a ridicat parul maciuca, m-a facut sa sar intruna, sa vars berea si sa-mi tremure mainile la poze. Till Lindemann – vocalul – s-a agitat incontinuu, a fost aruncatorul de flacari al show-ului care la final a ingenunchiat, alaturi de ceilalti colegi de trupa, si a rostit intr-o romana perfecta “va multumim foarte mult” si “Rammstein va iubeste“. O alta faza misto a fost cand claparul trupei a inceput sa “navigheze” cu o barca pneumatica pe bratele fanilor, avand agatat drapelul Romaniei cu simbolul Rammstein…Cine a fost probabil ca stie despre ce vorbesc, Rammstein a facut spectacol dar a si cantat impecabil. Cred ca mi-ar fi parut tare rau daca l-as fi ratat.

Mai multe poze AICI. Iar filmulete AICI.

The post Un Rammstein care ne iubeste si ne multumeste appeared first on Laurabucur.ro.

Aseara am fost amandoi la spectacol “all-in-one-show” Jean Michel Jarre. Eu din intamplare, el pasionat. Am fost surprinsa foarte placut chiar daca nu sunt pasionata de gen. Dar mai bine il las pe cel care stie:

“Impresionant, putin spus…un concert excelent…am mai vazut acum 2 ani la Munchen un concert cu el (atunci nu credeam ca o sa ajunga si in Bucuresti), Oxygen…mai tehnic…mai putina lumina…nu foarte grandios cum eram invatati din concertele lui, dar acelasi Jean Michel Jarre…singurul artist care a revenit in sali dupa ce a avut concerte in aer liber cu foarte multa lume. Aseara insa s-a simtit ceva din grandoarea concertelor lui…multa lumina…lasere…imagine…si un visual alb/negru care cred ca a vrut sa reprezinte intoarcerea lui in timp, catre inceputuri…cu o energie debordanta s-a apropiat, fara fitze ca alte “vedete” de la noi, de public, care a stiu sa-i raspunda pe masura…s-a cantat, s-a aplaudat…s-a scandat in picioare…doua bisuri cu cate 2 melodii cantata la fiecare…2 ore de muzica buna, cantata aproape fara rasuflare.

Va las si pe voi sa savurati una din melodii si sa simtiti atmosfera din sala…”

by Brasy

The post Un Jean Michel Jarre de nota 11 appeared first on Laurabucur.ro.

The post Placebo reloaded – Bucharest appeared first on Laurabucur.ro.