Nu-mi vine a crede că sunt eu.

Cred că este una din foarte puținele imagini cu mine în care-mi place de mine. O fotografie portret, cu detalii, fără artificii, fără make up, fără păr coafat, fără filtre. O eu dezgolită.

O imagine cu mine exact așa cum sunt, cu un zâmbet care nu pare zâmbet pentru că mereu am colțurile buzelor ușor descendente, cu urechile care mi se pare că-s prea depărtate de cap, cu ridurile cu care greu m-am obișnuit.

Totuși, după cum ați observat din titlu, acest text nu este doar despre o fotografie ci despre mai multe. Iar personajul principal nu sunt eu ci membrul numărul 5 al familiei.  Cea care ne întregește viața este cățelușa noastră Tosa – Yuna betiluna, de 4 luni.

În luna noiembrie, când am programat ședința foto de familie cu tematica de Crăciun, o aveam în vedere și pe Yuna. Știam că va crește repede fiind de talie mare, știam că eu nu am să fiu în stare să-i fac o poză cum trebuie, așa că-mi doream să apelez la un profesionist.

În decembrie n-a fost să fie. Yuna era încă în schema de vaccinare și nu o scoteam din casă. Deci nu a putut participa la distracția noastră și mai bine că s-a întâmplat așa pentru că ar fi devastat toată butaforia din studio.

Apoi, deloc întâmplător, prin intermediul unei prietene am cunoscut-o pe Isolda care a acceptat entuziasmată să ne fotografieze împreună cu Yuna în studioul ei foto Seeds Memories.

Seeds Memories –  una din cele mai frumoase ședințe foto

Isolda este acel om de care îți place din prima. Este cald, e primitor și te face să te simți foarte confortabil în prezența ei. Iar împreună cu Cristina, partenera de la Seeds Memories, au reușit să surprindă în 3 ore unele din cele mai frumoase momente cu noi trei. Pentru că da, ceilalți doi membri ai familiei nu au participat la această ședință foto.

Aș vrea să mai adaug că nu e ușor să faci fotografii la copii și la căței. Iar Yuna noastră pur și simplu nu poate sta locului în prezența oamenilor, cere atenție încontinuu. Mai mult decât atât, nu mi-a dat prin cap să-i iau o jucărie sau o minge, misiunea noastră ar fi fost mult mai simplă.

Dar ne-am descurcat, fetele de la Seeds au fost grozave, Eva s-a distrat, ei oricum îi place să fie pozată dar s-a și jucat cu aparatul foto. Yuna chiar merita o medalie pentru răbdare. Cu ajutorul bobițelor de mâncare am reușit să o facem să reziste în acel decor frumos minimalist.

Dar cred că am vorbit destul. Vă las să admirați frumoasele fotografii cu Yuna, cu Eva și cu mine. Vă mulțumim fetelor, ne-am simțit foarte bine la voi „acasă”, la studioul vostru din Vatra Luminoasă.

Pagina de facebook a studioului Seeds Memories poate fi accesată AICI.

La final las un sfat pentru părinți și iubitori de animăluțe: timpul trece repede  așa că faceți fotografii profesioniste copiilor și/sau puiuților și păstrați-le în format fizic mai ales. Chiar dacă suntem în era smartphone-ului, fotografiile profesioniste sunt de neînlocuit și creăm amintiri de neuitat.

Și, dacă îți place blogul meu, te invit să dai subscribe aici pentru a fi la curent cu noi articole, să mă urmărești și pe facebook – AICI sau pe Instagram – AICI. Mulțumesc.

The post Una din cele mai frumoase povești cu un câine Tosa într-o ședință foto de neuitat appeared first on Laurabucur.ro.

În casă domnea liniștea, toată lumea dormea. Ceasul încă nu ajunsese la 6.00. La 4 dimineața mă trezisem ca să ajung pe centura unui București gol la acea oră să mă întâlnesc cu un necunoscut. Toată noaptea m-am perpelit la gândul că dacă nu va veni, dacă se va întâmpla ceva… N-am să uit niciodată emoția pe care am avut-o când am luat-o în brațe. Era caldă, mirosea a lapte și era cel mai curat cățel. Aaa și nu avea blană, era din catifea.

Una din cele mai vii amintiri cu un Dog German

De câte ori mă gândesc la câini îmi apare în fața ochilor imaginea de care eu m-am îndrăgostit când eram mică. Eram cu mama de mână pe străzile Iașului, urcam drumul către Palat și ne pregăteam să trecem podul de lemn peste Bahlui. Pe lângă noi a trecut o fată, adolescentă să fi fost, cu un Dog German arlechin. Era cât ea. Asta e cea mai vie amintire și știu că așa-mi doream și eu, un câine cât mine de mare.

Un dalmațian din întâmplare

La 14 ani mi-am cumpărat câinele meu. Nu era mare cât un Dog dar era al meu, un dalmațian pe nume Helga. A fost câinele adolescenței mele, câinele pe care eu îl desenasem după ce văzusem animația 101 dalmațieni. A fost cel mai bun prieten și dragostea adolescenței mele.

Mi-am dat seama că-mi plac câinii cu blana roșcată, fix ca părul meu de foc

Viața mea tumultoasă de studentă nu mi-a permis să-mi iau un câine. Știam ce înseamnă, știam că efectiv nu am timp de el pentru că în București eram singură. Dar pot spune că visam în continuare la a avea încă unul (prietenii știu). Am descoperit Vizsla maghiară. Îmi plăcea mult alura lui suplă, e câine de vânătoare doar. Apoi am descoperit o rasă destul de rară, un câine tot cu blana roșcată pe nume Rhodesian Rodgeback. Era mai mare decât o Vizsla și cu osatură mai puternică. Și cu părul de pe coloana vertebrală crescut în sens invers.

Și totuși cum m-am îndrăgostit de Tosa

În vara lui 2008 am plecat cu gașca de prieteni în Vama Veche. Ne-am cazat la niște căsuțe. Proprietarul avea un câine care semăna cu un boxer. Dar știam că nu e boxer, era altfel, mult mai frumos. Am aflat de Tosa Inu. Cât am stat acolo aproape că nu-mi venea să plec la plajă pentru că mă jucam cu Rocky. Mi-a rămas gândul la el și am scris AICI despre asta.

Am început să caut informații despre această rasă de care eu nu auzisem până atunci. O rasă japoneză, un câine din categoria moloss, deci un câine masiv și agil totodată, dar extrem de echilibrat, stabil și iubitor. La acea vreme aflasem că e o rasă foarte apreciată de japonezi, adesea numită „luptătorul sumo din lumea câinilor”.

A venit pe lume Eva în 2011 și am abandonat ideea de a avea prea curând o Tosa. Doar că, la scurt timp, am dat pe facebook (cred) de o poză de la care nu-mi puteam lua ochii. Era o tânără cu un bebe în Manduca și un bebe de Tosa în lesă. Nu știu ce mi-a venit și i-am scris fetei din poză. Așa m-am împrietenit cu Irina. Treptat m-a introdus în lumea acestor căței și a crescătorilor lor. Așa am cunoscut canisa Nik Majestic din Timișoara și implicit pe Nicoleta, omul din spatele acestui cuib care crește „toselari” (cum îi place să spună) cu pasiune și dedicație din 2004.

Dai Ko No Ryiuu Nik Majestic, pe scurt Yuna – dragonul de catifea

Pe 14 noiembrie a venit la noi în familie Yuna. Pe numele ei de cuib Dai Ko No Ryiuu Nik Majestic, Yuna se trage din vestiții samurai, având linie de sânge japoneză. Avea 2 luni. Acum are 3 luni și jumătate și tot din catifea parcă e. Crește exact ca Făt Frumos din poveste.

Încă nu-mi găsesc cuvintele să descriu cum este Yuna. Este blândă, de o inteligență incredibilă și frumoasă foc. Suntem toți îndrăgostiți de ea. Face și năzdrăvănii, e normal, doar e copil. Yuna e prima pe care toți o îmbrățișează când se trezesc. Este prima de care se întreabă când venim acasă. Parcă e la noi în familie de când lumea.

Acum aș vrea să mai spun atât, nu că e a mea, dar e un câine minunat. Mi s-a confirmat cât de mult contează de unde vine un pui. Câinii crescuți de Nicoleta sunt foarte bine îngrijiți, de calitate și sănătoși. Nici acum nu pot uita mirosul de lapte și blăniță moale când am luat-o pe Yuna pentru prima oară în brațe.

Îți mulțumim din suflet, dragă Nicoleta! Pentru Yuna, pentru tot ceea ce faci în general cu câinii și în special pentru această rasă faină Tosa. Câinii din canisa Nik Majestic pot fi văzuți pe site și pe pagina de facebook.

Iar pentru mine, Laura Bucur, a meritat așteptarea de 10 ani. Important e că am crezut în visul meu.

Dacă v-a plăcut articolul meu vă invit să dați subscribe la blog pentru a afla primii noutățile de aici. Voi mai scrie articole despre câini și despre Tosa, interviu și locuri din București de mers cu câinii și copiii. Vă invit să dați LIKE paginii FB a blogului, adică AICI.

The post Cum m-am îndrăgostit de Tosa și un vis împlinit după 10 ani appeared first on Laurabucur.ro.

2010

2008

The post Tosa Inu – un caine extraordinar appeared first on Laurabucur.ro.

The post Dogs – my love forever appeared first on Laurabucur.ro.