Photo Unsplash

Îmi amintesc și acum cât de iubită era de oameni, de cei care o înconjurau, de la femeia de serviciu și secretara școlii până la vecini și prietenele ei. Deși era un om rezervat în a-și exprima sentimentele, mama era ca un magnet, atrăgea oameni. Oameni de toate felurile.

Îmi amintesc și acum, la început sau final de an școlar, de 8 martie sau de ziua ei venea acasă cu brațele pline de flori. Știu că punea în cele 3 camere ale apartamentului câte o vază cu un buchet și apoi începea să le împartă. Eu eram lipici după ea. Întrebam de fiecare dată ce face, de ce și cui le dă.

„Am prea multe și e frumos să se bucure și alții de ele”. Primii spre care se îndreptau florile erau femeile de serviciu, apoi secretara și bibliotecara școlii, apoi femeia de serviciu de la bloc și apoi vecini. Curiozitatea mă măcina. De ce trebuia să dea la toată lumea? Florile erau DOAR ale ei, ziceam eu. Nu știu ce era în capul meu.

Mama îmi spunea să nu mă supăr, florile sunt făcute să fie admirate de oricine, indiferent de rangul social. În plus, acei oameni nu aveau de la cine primi flori, deci un motiv în plus să dăruim.

În continuare nu eram de acord cu ea. Voiam ca acele flori să fie toate ale noastre.

Apoi a venit un moment în care mama a avut nevoie de ajutor casnic. Tata nu era acasă sau în zonă și prima care a sărit să o ajute a fost femeia de serviciu de la bloc. Acea femeie, pe care nu am știut niciodată cum o cheamă, venea acasă să o ajute pe mama de câte ori avea nevoie. Gratis. De drag. Fără să-i ceară nimic în schimb.

Acum mi-e rușine. Dar a fost o lecție pe care nu am uitat-o niciodată. Florile nu au rang social.

PS: Acest text face parte dintr-o provocare #our15daysofwriting lansată anul trecut în mediul online.

Ziua 2 din 15. Umbra 

Simona de la Simoneciel este cea pe al cărei blog am văzut acest exercițiu de scriere.

The post Florile sunt pentru fiecare, indiferent de rangul social appeared first on Laurabucur.ro.

Ea e friptura.

Contrasta puternic cu farfuria albă din fața mea. Simțurile olfactive o luau razna. Mama o tăia bucățele mici și mă înfruptam din ea. Și nu doar eu, toți patru verișori adunați la masa secundară din curtea bunicii de la Iași. 

Gustoase amintiri

Nu sunt vreo carnivoră, pot trăi binemersi fără carne zile întregi. Dar acel moment unic din copilăria mea frumoasă de la bunici nu se compară cu nimic. Era cea mai bună carne, cea mai bună masă pe care eu o puteam mânca în vacanțe. Nu-mi amintesc de nicio altă friptură mâncată la ai mei sau oriunde în altă parte.

Mirosul de grătar ne trezea la prima oră a dimineții de duminică. Era regulă. Eu la acea vreme nu o vedeam ca pe o regulă, era cel mai plăcut moment al zilei la bunica de la Iași. Ne strângeam cu toții în curtea nu foarte generoasă dar extrem de primitoare. Eram o familie mare și unită cu 4 părinți, 4 copii și 2 bunici.

Bunicul era responsabil cu grătarul și cu indicațiile prețioase. Bunica aranja masa. Mama și mătușa mea aveau grijă de noi, copiii. Tata și unchiul meu, erau responsabili cu hidratarea adulților. Era o bună dispoziție generală.

Mi-e dor de diminețile de vară din Iași

Închid ochii și zâmbesc. Mi-e dor de copilăria mea frumoasă. Mi-e dor de bunici și de curtea lor cu ciment și un petec de pămân plin cu trandafiri. Mi-e dor de canalul din mijlocul curții unde ai mei aruncau chiștoacele. Mi-e dor de cea mai mare friptură rumenită la grătar pe care o puteam mânca în diminețile de vară. Singura perioadă din viața mea când mâncam carne la prima oră.

Ce frumos era!

PS: Acest text face parte dintr-o provocare #our15daysofwriting lansată anul trecut în mediul online. Am apucat să scriu câteva texte și m-am oprit. Acum, dacă tot am dat drumul la roată, nu aș vrea să mă opresc.

Primul subiect

 Ziua 1 din 15. Călătoria în timp (O senzație — un miros, un gust, un sunet — care te poartă în copilărie).

Simona de la Simoneciel este cea pe al cărei blog am văzut acest exercițiu de scriere.

Photo credit: Unsplash

The post Friptura gustoasă pe care o mâncam în diminețile de vară appeared first on Laurabucur.ro.