Totuși, uneori, ma încearcă așa un sentiment de milă. Cum a fost într-una din zile când Eva voia să se joace singură, iar Mia voia musai cu ea în joc.

Un joc de roluri amuzant

S-a rugat de Eva jumătate de oră să se joace cu ea, nu exagerez. Aceasta a cedat.

Eu eram în camera de alături și le auzeam dialogul.

Eva: Fetițo, tu rămâi acasă închisă în casă până când eu vin de la serviciu. Vezi că stau mult și zbanc! aud ușa închisă.

Mia: Bine mami, te aștept, se aude o voce docilă.

În momentul ăla ma bușește râsul și o întreb pe Eva de unde a scos-o pe asta cu „statul mult la serviciu”?

Eva: Ca să stea cat mai mult acolo, mami, că eu vreau să mă joc singură și, ca să nu se supere, am băgat-o și pe ea în joc.

Jocul a continuat, nu știu cât, dar știu că nu s-a lăsat cu ceartă. De obicei încep împreună ceva frumos și apoi una se supără subit. Nu mă bag, nu le cert, doar le rog să-mi povestească.

Am observat că atunci când incing un astfel de joc în care se înțeleg, fără a fi un joc de putere, starea lor e una foarte bună. Ne înțelegem și noi ca părinți bine cu ele, sunt cooperante și înțelegătoare.

Eu nu sunt o mamă prea playful

Poate o să vi se pară ciudat ceea ce spun dar, din păcate, eu nu sunt o mamă prea playful. Când fetele erau bebeluși îmi plăcea să mă joc cu ele, să mă tăvălesc pe joc, să mă maimuțăresc. Acum nu mai am răbdare.

Jocurile cu Eva au trecut la alt nivel și îmi place. Cu ea joc gameboard-uri, îi place să joace și am observat că-i place și competiția. Își ia jocul sau rolul foarte în serios. Dacă pierde se supără, Dacă câștigă, bucuria e fără margini.

La jocurile cu Mia sunt însă cam corigentă. Mă salvează Eva de multe ori că acceptă roluri impuse de Mia. Aceasta e imprevizibilă, îți schimbă rolul de la o secundă la alta și doar cum vrea ea și în ritmul ei. Recunosc că obosesc rapid.

Mia îmi cere multe jocuri prin care trebuie să fac mișcare. Gen să ne alergăm, să ne prindem sau baba oarba cum a cerut aseară. Inițial am refuzat-o frumos dar a început să mă roage insistent. Așa că am încins o hârjoană  în 3 împreună și cu câinele Yuna care se pare că-i plac cel mai mult jocurile cu fetele.

O carte și un eveniment care-ți pot deschide ochii

Mi-e ciudă că nu mă joc mai mult. Dar, uneori, în viața noastră intervin, deloc întâmplător, evenimente care să te ajute și să-ți dea putere să mergi mai departe, să-ți spui că totuși este bine ceea ce faci, ai doar nevoie de un boost de energie.

Tocmai am citit o carte faină despre rolul esențial al jocului în relația cu copiii, scrisă de Anthony T. DeBenedet și Lawrence J. Cohen. Este o carte care-ți explică în detaliu cât de importantă e hârjoana pentru stimularea inteligenței emoționale a copilului dar și pentru consolidarea relației părinte-copil. O puteți cumpăra de la editura Trei și costă doar 10 lei. Vă spun, vă va fascina. Plus că mai conține și exerciții practice.

Și pentru că am amintit de această carte, vreau să vă spun că în acest weekend vine la București pentru a patra oară chiar domnul Lawrence J. Cohen, parintele Playful Parenting și autorul cărții mai sus amintite. Din păcate eu nu pot ajunge, am Love Yard Sale și nu pot renunța, nici măcar un înlocuitor nu am. Mă mulțumesc la gândul că voi putea urmări înregistrarea. Simt că acest eveniment va fi acel boost de energie de care am nevoie.

Mai multe despre această conferință puteți vedea pe site-ul Parenting Academy.

Vă las AICI un filmuleț în care vorbește Lawrence Cohen despre cât de important este să fim alături de copilul nostru în timp ce se află în turnul izolării.

Tadam! Dar am și o invitație pentru voi. Cine dorește, poate să-mi lase un comentariu aici sau pe facebook. Și nu va regreta. Și poate-mi va povesti și mie cum a fost și ce învățăminte a tras din conferința cu Dr. Lawrence Cohen.

O doriți?

Photo credit cover Unsplash

Și, dacă îți place blogul meu, te invit să dai subscribe aici pentru a fi la curent cu noi articole, să mă urmărești și pe facebook – AICI sau pe Instagram – AICI. Mulțumesc.

The post HÂRJOANA, poate cel mai important ingredient în relația părintelui cu copiii și un super eveniment în weekend cu Lawrence Cohen appeared first on Laurabucur.ro.

Dimineața, înainte de a pleca spre serviciu, recunosc că-mi găsesc timp să mă aranjez, hainele mi le gândesc de seara și nu plec de acasă fără să mă machez sau să știu că părul arată cât de cât ok. Cine mă vede pe stradă ar zice că nu am copii, ar zice poate doar că am petrecut puțin noaptea, asta din cauza ochilor obosiți care mă trădează.

Dar câți știu sau “văd” de câte ori am plecat cu sufletul răvășit? De câte ori am plecat cu inima în paispe că nu am avut o dimineață liniștită cu copiii mei și că “a trebuit” să ridic tonul vocii ca să coopereze. De câte ori am plecat cu lacrimi în ochi că seara am avut cu soțul o discuție mai aprinsă. De câte ori…de câte ori?

Ei bine, în acele momente am nevoie să vorbesc, doar să vorbesc cuiva care doar să mă asculte. De cele mai multe ori o sun pe prietena mea care mă ascultă (că ăsta e darul ei), mă liniștesc și-mi continui ziua mai departe.

V-am spus povestea de mai sus ca să subliniez faptul ca nu am nevoie mai mult de 5-10 minute pentru a mă liniști dacă sunt ascultată.

Acum, automat, îmi vin în cap nenumăratele dimineți cu fiica mea cea mică (3 ani și jumătate) cu care trebuie “să mă lupt” pentru a coopera în rutina de dimineață.

• Deși alegem de seara hainele, a doua zi nu-i mai plac și pierdem cel puțin 15 minute până se decide.
• Refuză constant spălatul pe dinți, evident că aici nu e loc pentru negociere dar de multe ori ajung pe culmile disperarii. Încerc să-mi păstrez calmul. Uneori îmi iese, alteori nu. Și când limitele mele sunt depășite atunci îmi pierd cumpătul și țip la ea. Ea începe să plângă, mult și cu lacrimi mari. Mi se rupe sufletul iar, o iau în brațe și mai trece ceva timp până ne liniștim amândouă.

În Timpul Special refuzi să fii distras

Alteori îmi mențin calmul, mă duc pe balcon, iau o gură de aer, mai întind un colț de cuvertură, mai aranjez o jucărie pe raft și trece valul. După aceea, mă concentrez fix pe ea, pe ceea ce vrea să facă ea în acele clipe – chit că vrea joacă, chit că vrea să mănânce un biscuit, chit că vrea tableta – și după 5 minute devine cel mai cooperant copiluț.

Până aseară nu am știut că acele 5-10 minute de ascultare din partea mea se numește Timp Special. Până aseară nu am știu că se numește așa, dar cumva, instinctiv, am știut să le ascult pe fete în momentele lor dificile. Recunosc că nu reușesc mereu, de fapt reușesc de puține ori să o fac. :(

Dar, dacă mă dedic complet copilului în acele minute (de criză sau nu) și dacă îl las doar pe el să conducă, obțin conectarea cu copilul mult dorită. Așa am făcut conexiune cu ceea ce simt eu când sunt tristă. Vreau să fiu ascultată, îmi face bine, e ca o terapie. Ei de ce nu ar simți la fel? Ei de ce nu ar avea nevoie să fie ascultați pur și simplu?

Omul care mi-a deschis ochii în privința acestui instrument magic numit Timp Special, este Tosha Schore. Tosha este Hand in Hand Parenting trainer și co-autor împreună cu Patty Wipfler (fondatoarea Hand in Hand Parenting) al cărții “Listen: Five Simple Tools to Meet Your Everyday Challenges” – carte aflată în curs de apariție la Editura Humanitas.

Tosha a vorbit în engleză și culmea, este pentru prima oară când am înțeles tot, la engleza mea de baltă. Două ore au trecut ca vântul. Am avut ocazia să o cunosc și pe Otilia Mantelers, am revăzut-o cu drag pe Simona Ghenea și am întâlnit câteva din fetele bloggerițe pe care le cunosc. Mulțumesc Parenting Ads pentru invitație.

Faptul că am plecat cu o așa stare de bine, deși durerea de cap nu mi-a dat pace, am ajuns acasă la ai mei și, nu știu, era o atmosferă foarte plăcută și relaxantă acasă.

CONCLUZIE: Ce faci mai exact în Timpul Special? Te concentrezi pe un singur copil, pe ceilalți copii îi trimiți în alte părți, telefonul este închis și îl lași pe copil să conducă spectacolul.

The post 5 minute de Timp Special poate schimba o zi appeared first on Laurabucur.ro.