5 minute de Timp Special poate schimba o zi

Vă zic ceva rapid, să nu uit, ceva ce-am învățat aseară.

Dimineața, înainte de a pleca spre serviciu, recunosc că-mi găsesc timp să mă aranjez, hainele mi le gândesc de seara și nu plec de acasă fără să mă machez sau să știu că părul arată cât de cât ok. Cine mă vede pe stradă ar zice că nu am copii, ar zice poate doar că am petrecut puțin noaptea, asta din cauza ochilor obosiți care mă trădează.

Dar câți știu sau “văd” de câte ori am plecat cu sufletul răvășit? De câte ori am plecat cu inima în paispe că nu am avut o dimineață liniștită cu copiii mei și că “a trebuit” să ridic tonul vocii ca să coopereze. De câte ori am plecat cu lacrimi în ochi că seara am avut cu soțul o discuție mai aprinsă. De câte ori…de câte ori?

Ei bine, în acele momente am nevoie să vorbesc, doar să vorbesc cuiva care doar să mă asculte. De cele mai multe ori o sun pe prietena mea care mă ascultă (că ăsta e darul ei), mă liniștesc și-mi continui ziua mai departe.

V-am spus povestea de mai sus ca să subliniez faptul ca nu am nevoie mai mult de 5-10 minute pentru a mă liniști dacă sunt ascultată.

Acum, automat, îmi vin în cap nenumăratele dimineți cu fiica mea cea mică (3 ani și jumătate) cu care trebuie “să mă lupt” pentru a coopera în rutina de dimineață.

  • Deși alegem de seara hainele, a doua zi nu-i mai plac și pierdem cel puțin 15 minute până se decide.
  • Refuză constant spălatul pe dinți, evident că aici nu e loc pentru negociere dar de multe ori ajung pe culmile disperarii. Încerc să-mi păstrez calmul. Uneori îmi iese, alteori nu. Și când limitele mele sunt depășite atunci îmi pierd cumpătul și țip la ea. Ea începe să plângă, mult și cu lacrimi mari. Mi se rupe sufletul iar, o iau în brațe și mai trece ceva timp până ne liniștim amândouă.

În Timpul Special refuzi să fii distras

Alteori îmi mențin calmul, mă duc pe balcon, iau o gură de aer, mai întind un colț de cuvertură, mai aranjez o jucărie pe raft și trece valul. După aceea, mă concentrez fix pe ea, pe ceea ce vrea să facă ea în acele clipe – chit că vrea joacă, chit că vrea să mănânce un biscuit, chit că vrea tableta – și după 5 minute devine cel mai cooperant copiluț.

Până aseară nu am știut că acele 5-10 minute de ascultare din partea mea se numește Timp Special. Până aseară nu am știu că se numește așa, dar cumva, instinctiv, am știut să le ascult pe fete în momentele lor dificile. Recunosc că nu reușesc mereu, de fapt reușesc de puține ori să o fac. :(

Dar, dacă mă dedic complet copilului în acele minute (de criză sau nu) și dacă îl las doar pe el să conducă, obțin conectarea cu copilul mult dorită. Așa am făcut conexiune cu ceea ce simt eu când sunt tristă. Vreau să fiu ascultată, îmi face bine, e ca o terapie. Ei de ce nu ar simți la fel? Ei de ce nu ar avea nevoie să fie ascultați pur și simplu?

Omul care mi-a deschis ochii în privința acestui instrument magic numit Timp Special, este Tosha Schore. Tosha este Hand in Hand Parenting trainer și co-autor împreună cu Patty Wipfler (fondatoarea Hand in Hand Parenting) al cărții “Listen: Five Simple Tools to Meet Your Everyday Challenges” – carte aflată în curs de apariție la Editura Humanitas.

Tosha a vorbit în engleză și culmea, este pentru prima oară când am înțeles tot, la engleza mea de baltă. Două ore au trecut ca vântul. Am avut ocazia să o cunosc și pe Otilia Mantelers, am revăzut-o cu drag pe Simona Ghenea și am întâlnit câteva din fetele bloggerițe pe care le cunosc. Mulțumesc Parenting Ads pentru invitație.

Faptul că am plecat cu o așa stare de bine, deși durerea de cap nu mi-a dat pace, am ajuns acasă la ai mei și, nu știu, era o atmosferă foarte plăcută și relaxantă acasă.

CONCLUZIE: Ce faci mai exact în Timpul Special? Te concentrezi pe un singur copil, pe ceilalți copii îi trimiți în alte părți, telefonul este închis și îl lași pe copil să conducă spectacolul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *