Închid ochii și respir adânc.

E 7 dimineața. Prin fereastra larg deschisă de la etajul 2 al blocului în care am copilărit se aud ciripit de vrăbiuțe, un guguștiuc în depărtare și câte un cocoș întârziat. În rest liniște.

Am cafeaua fierbinte lângă mine din care am luat prima înghițitură; am simțit cum mă arde pe gât și cum aroma ei îmi pătrunde în tot corpul.

Yuna sforăie de trosnește parchetul la picioarele mele. Fetele dorm în cealaltă cameră. Sunt în vacanță.

Peste mai puțin de 18 de ore e ziua mea.

1 mai.

Anul acesta vreau să las aici scris un exercițiu de recunoștință. Am citit eu că face bine. Dar vreau să fac această listă cu motive de recunoștință mai ales pentru că ultimele 6 luni m-au pus la grele încercări și acum vreau să mă concentrez pe cine sunt, pe ce am, pe ce e bine și frumos.

47 e doar un număr. Întâmplător sunt anii mei. Sunt anii trăiți de mine, mai mult sau mai puțin conștient, mai mult sau mai puțin prezent, cu rele, cu bune dar mai ales cu foarte bune.

Nu vreau s-o mai lungesc. 47 de motive sunt destul de multe și deja am spus mai sus câteva dintre ele. Le împart în 3 categorii pentru că mi se pare că e mult mai clar.

EU CU MINE

1. Sunt sănătoasă și (încă) plină de energie.

2. Intuiția mi-e prietenă de încredere, întotdeauna am spus-o.

3. Sunt curajoasă.

4. Am ales să închid ușa unei relații grele.

5. M-am pus pe mine pe primul loc.

6. Mă străduiesc și îmi iese de multe ori în ultima vreme să nu ma mai contrazic (fără miză) cu cei din jurul meu.

7. Dacă mă simt suprasolicitată îmi ofer pauză.

8. Am claritate și văd încotro mă îndrept.

9. Am decis să am grijă mai mare de sănătatea mea.

10. Iubesc oamenii.

11. Sunt prezentă în orice activitate fac.

12. Nu mai stau în social media foarte mult.

13. Am încredere în mine.

14. Mă bucur de prezent.

15. Fac exerciții mentale să trăiesc în armonie cu corpul meu modificat după nașteri.

16. Mă uit cu blândețe la copilul meu interior.

17. Relația mea cu mine

EU CU CEILALȚI

18. Fetele mele minunate care-mi pun zilnic „oglinzi” în față să mă văd mai bine.

19. Câinele meu mare și blând care de mai bine de 3 ani ne oferă dragoste necondiționată.
20. Fratele meu mișto și râsul împreună cu el.
21. Tata pentru că e tata.
22. Familia mea extinsă și relația faină cu ea.
23. Prietenele mele cu care am relație deschisă de încredere.
24. Colega mea (care întâmplător e și șefa mea) cu care mă știu de abia 3 luni dar cu care am o conexiune foarte caldă.
25. Comunitatea Love Yard Sale care aduce oameni frumoși tare de care sunt foarte mândră.
26. Gazdele (U Cafe) târgului meu care la fel sunt oameni faini și cu care am o relație frumoasă.
27. Oamenii cu care am lucrat sau/și lucrez pe proiectele mele personale.
28. Învățătoarele fetelor mele pentru că sunt oameni de calitate în pofida instituției de stat în care își exercită aceste calități.
29. Oamenii din jurul meu care mă inspiră și mă ajută să cresc.
30. Acest blog care de mai bine de 15 ani mă lasă să scriu în el.
31. Omului cu care am fetele, care mi-a fost sprijin esențial când mama mea a plecat de lângă mine și care mi-a oferit ani frumoși în prima parte a relației noastre.

EU ȘI VIAȚA

32. Doamneee! Cafelei, această licoare care-mi aduce exaltare în fiecare dimineață.
33. Soarelui de care sunt dependentă.
34. Primăvara minunată în care m-am născut.
35. Diminețile de vară.
36. Marea pe care o iubesc.
37. Culorile din viața și din hainele mele.
38. Muzica, dansul, filmele și cărțile care-mi aduc atâta satisfacție sufletească.
39. Florile, pe ele le-am descoperit mai târziu ca fiind parte importantă în viața mea, dar fără de care acum nu aș putea trăi o zi fără ele în casă.
40. Șofatul care-mi place tare de tot.
41. Plimbările cu Yuna indiferent de vreme.
42. Călătoriile în mașină cu fetele.
43. Răsărituri și apusuri.
44. Râsul meu și râsul împreună cu ceilalți.
45. Locul numit „Talapan” (e undeva în Panciu) în care merg Paște de Paște și care mă încarcă cu o energie fantastică.
46. Vizionatul de filme împreună cu fetele mele.
47. Tot binele și frumosul care mă înconjoară și pe care am ochi să le văd.

Credeam că nu voi găsi 47 de motive de recunoștință dar în momentul în care am început să le scriu mi-am dat seama că încă mai am.

Deci da, e fain acest exercițiu, e adevărat ce se spune că începi să simți o căldură care-ți pătrunde în corp și care se transformă în bucurie.

Mulțumesc Cristina Oțel pentru sugestia ta de a scrie această listă de ziua ta și pentru că le-ai împărțit în aceste 3 categorii pentru o și mai mare claritate.

La mulți ani mie!

La mulți ani fratelui meu Bogdan care e născut în aceeași zi cu mine la distanță de 4 ani.

Mulțumesc mama de acolo de unde ești!

PS: Fotografiile sunt făcute de Ioana Dodan în studioul Fab Squad și fac parte din super proiectul ei mișto Self Club.

The post 47 de motive de recunoștință de ziua mea appeared first on Laurabucur.ro.

Era mică.

Avea părul lung de culoarea razelor soarelui, ochi mari și stătea ghemuită. Câteodată avea șosete până la genunchi, altădată opincuțe sau rochițe cu flori. Toate erau noi, în aceeași zi, an de an.

Din când în când se mai ridica să se dezmorțească. Mai trăgea o fugă în casă după un pahar cu apă. Apoi revenea în același loc. Se sprijinea mereu pe un perete alb murdar cu ochii ațintiți într-un punct fix.

Cotitura aleii de la 500 de metri depărtare. De acolo trebuia să apară. La fiecare mașină care apărea inima îi tresărea cu putere. Dacă nu era Dacie albă, se ghemuia la loc.

Clipele treceau greu. Într-un an era mai cald, în alt an puțin mai rece. Dar de fiecare dată era aceeași adiere blândă de soare amestecat cu vând ușor care-i trecea prin plete. Și un miros inconfundabil al așteptării.

Eram eu.

Era ziua mea.

De 1 mai, an de an, veneau la noi bunica și verișoarele de la Iași. Erau unele din cele mai frumoase momente, clip de neprețuit. Nu știu cât stăteau, probabil foarte puțin pentru cât mi-aș fi dorit. Nu știu ce cadouri ne aduceau. Dar nici nu mai conta. Faptul că de ziua noastră, a mea și a fratelui meu, veneau bunicii să ne vadă era de neînlocuit.

Apartamentul cu 3 camere era plin. Plin de chiote, plin de veselie și de voie bună. Mama pregătea toate bunătățile din lume. Iar momentul magic era seara la ora culcării. Dormeam pe jos. Ne făcea mama un pat imens din plăpumile din satin roz grele lucrate de alte bunici.

Iubeam acele momente.

Acum tot eu.

Nu mai aștept pentru că am. și sunt Am dragostea celor două minuni ale mele. Acum eu le construiesc amintiri lor, chiar și de ziua mea.

La mulți ani, fratelo! Să fim sănătoși și iubiți!

Credit foto

The post De 1 mai nu mai aștept pentru că am appeared first on Laurabucur.ro.

1 mai 2015. O zi rotundă ca cifra vârstei mele. Nu mă credeam în stare vreodată că am să pot pronunța numărul de ani, nu reușeam nici măcar să mă gândesc la ei. Mi se pare mult în comparație cu felul în care mă simt. Și mă simt împlinită. Am depășit cu brio momentul. A fost o zi minunată, rotundă, cu soare, frig, aventură și râsete. Am plecat spre Vama, cum zice L cel mare, adică fără „ă”, pe o autostradă aglomerată așa cum prevăzusem dar s-a mers, nu au fost blocaje. Am făcut o escală în 2 mai. Lume, lume, foarte multă lume. Aproape că uitasem. Era soare și vânt puternic și coafura a rezistat. Ne-am plimbat puțin, am admirat marea, ne-am urcat în mașină și am pornit spre Kaliakra să mâncăm scoici. După ce am trecut granița, am mai mers câțiva kilometri și s-a întâmplat ceva ciudat. Din depărtare se vedea cum înaintăm către o pâclă, un văl opalescent ciudat, parcă intram în zona crepusculară. Și uite așa a fost tot drumul și toată perioada cât am poposit la ferma scoicilor, am mancat în aer liber și dens, cu mainile tremurânde, într-un frig de toamnă târzie și lume ca la balamuc, preponderent români. Mâncarea a fost gustoasă și foarte ieftină într-adevăr. O supă de pește delicioasă la fel și scoicile mele în sos de vin. În schimb frigăruile de midii reci, garnitura de mazăre cu porumb rece și direct din conservă, iar creveții minusculi gătiți pane. Am plecat zgribuliți direct spre Vama, unde ne aștepta un soare primitor, atmoferă faină, cu dans și voie bună. Am halit un desert la Corsarul, apoi am zăcut cu o bere (doar eu desigur) pe nisip. Sincer nu-mi mai venea să plec de acolo, dar sigur nu mai găseam locuri, totul era înțesat de lume. Ce-am putut constata în Vama, cel puțin așa din perspectiva celui care era doar in vizită la început de marea bețivăneală, era că lumea era veselă și pusă pe chef dar cu mult bun simț, așa ca-n vremurile vechi din Vamă cu lume mișto. Se înserase. Fetele obosiseră. Ne-am întors în București pe un drum liniștit. Am re-culcat fetele, apoi am mai stat puțin noi doi, singurei. A fost o zi plină și frumoasă.
1 mai rotund.

Mulțumesc pe această cale tuturor celor care mi-au adus urări calde de ziua mea. Am fost indulgentă, recunosc. Nu suportam ideea ca apropiații să-mi spună „la mulți ani” doar pe facebook, nici măcar prin sms. Da, e o variantă ideală pentru cei cu care nu ai treabă, dar ca un prieten să nu pună mâna pe un telefon și să-ți spună prin viu grai ce-ți dorește mi se pare de 2 lei. Totuși, am reușit să răspund măcar printr-un like, am răspuns la sms-uri, am returnat apelurile ratate, deci vă mulțumesc. M-am simțit minunat, așa ca vârsta mea. 

Îmi doresc să fiu sănătoasă și să îmbătrânesc frumos, să-mi văd fetele crescând și să mă bucur cu omul pe care-l iubesc de zile liniștite. Doamne ajută!

PS: Drumul prin Bulgaria era plin de lilieci, arbustul zic. Așa că mi s-a mai împlinit o dorință, aceea de a avea de ziua mea un buchet imens de liliac parfumat. Și așa a fost.

MULȚUMESC Gabriel pentru minunatele clipe surprinse de ochiul tău ager și performantul aparat foto.

The post 1 mai rotund appeared first on Laurabucur.ro.

In foto eu cu sor’mea Aura

The post Ochelarii mei de “nerd” appeared first on Laurabucur.ro.