47 de motive de recunoștință de ziua mea

Închid ochii și respir adânc.

E 7 dimineața. Prin fereastra larg deschisă de la etajul 2 al blocului în care am copilărit se aud ciripit de vrăbiuțe, un guguștiuc în depărtare și câte un cocoș întârziat. În rest liniște.

Am cafeaua fierbinte lângă mine din care am luat prima înghițitură; am simțit cum mă arde pe gât și cum aroma ei îmi pătrunde în tot corpul.

Yuna sforăie de trosnește parchetul la picioarele mele. Fetele dorm în cealaltă cameră. Sunt în vacanță.

Peste mai puțin de 18 de ore e ziua mea.

1 mai.

Anul acesta vreau să las aici scris un exercițiu de recunoștință. Am citit eu că face bine. Dar vreau să fac această listă cu motive de recunoștință mai ales pentru că ultimele 6 luni m-au pus la grele încercări și acum vreau să mă concentrez pe cine sunt, pe ce am, pe ce e bine și frumos.

47 e doar un număr. Întâmplător sunt anii mei. Sunt anii trăiți de mine, mai mult sau mai puțin conștient, mai mult sau mai puțin prezent, cu rele, cu bune dar mai ales cu foarte bune.

Nu vreau s-o mai lungesc. 47 de motive sunt destul de multe și deja am spus mai sus câteva dintre ele. Le împart în 3 categorii pentru că mi se pare că e mult mai clar.

EU CU MINE

  1. Sunt sănătoasă și (încă) plină de energie.

  2. Intuiția mi-e prietenă de încredere, întotdeauna am spus-o.

  3. Sunt curajoasă.

  4. Am ales să închid ușa unei relații grele.

  5. M-am pus pe mine pe primul loc.

  6. Mă străduiesc și îmi iese de multe ori în ultima vreme să nu ma mai contrazic (fără miză) cu cei din jurul meu.

  7. Dacă mă simt suprasolicitată îmi ofer pauză.

  8. Am claritate și văd încotro mă îndrept.

  9. Am decis să am grijă mai mare de sănătatea mea.

  10. Iubesc oamenii.

  11. Sunt prezentă în orice activitate fac.

  12. Nu mai stau în social media foarte mult.

  13. Am încredere în mine.

  14. Mă bucur de prezent.

  15. Fac exerciții mentale să trăiesc în armonie cu corpul meu modificat după nașteri.

  16. Mă uit cu blândețe la copilul meu interior.

  17. Relația mea cu mine 🙂

EU CU CEILALȚI

18. Fetele mele minunate care-mi pun zilnic „oglinzi” în față să mă văd mai bine.

19. Câinele meu mare și blând care de mai bine de 3 ani ne oferă dragoste necondiționată.
20. Fratele meu mișto și râsul împreună cu el.
21. Tata pentru că e tata.
22. Familia mea extinsă și relația faină cu ea.
23. Prietenele mele cu care am relație deschisă de încredere.
24. Colega mea (care întâmplător e și șefa mea) cu care mă știu de abia 3 luni dar cu care am o conexiune foarte caldă.
25. Comunitatea Love Yard Sale care aduce oameni frumoși tare de care sunt foarte mândră.
26. Gazdele (U Cafe) târgului meu care la fel sunt oameni faini și cu care am o relație frumoasă.
27. Oamenii cu care am lucrat sau/și lucrez pe proiectele mele personale.
28. Învățătoarele fetelor mele pentru că sunt oameni de calitate în pofida instituției de stat în care își exercită aceste calități.
29. Oamenii din jurul meu care mă inspiră și mă ajută să cresc.
30. Acest blog care de mai bine de 15 ani mă lasă să scriu în el.
31. Omului cu care am fetele, care mi-a fost sprijin esențial când mama mea a plecat de lângă mine și care mi-a oferit ani frumoși în prima parte a relației noastre.

EU ȘI VIAȚA

32. Doamneee! Cafelei, această licoare care-mi aduce exaltare în fiecare dimineață.
33. Soarelui de care sunt dependentă.
34. Primăvara minunată în care m-am născut.
35. Diminețile de vară.
36. Marea pe care o iubesc.
37. Culorile din viața și din hainele mele.
38. Muzica, dansul, filmele și cărțile care-mi aduc atâta satisfacție sufletească.
39. Florile, pe ele le-am descoperit mai târziu ca fiind parte importantă în viața mea, dar fără de care acum nu aș putea trăi o zi fără ele în casă.
40. Șofatul care-mi place tare de tot.
41. Plimbările cu Yuna indiferent de vreme.
42. Călătoriile în mașină cu fetele.
43. Răsărituri și apusuri.
44. Râsul meu și râsul împreună cu ceilalți.
45. Locul numit „Talapan” (e undeva în Panciu) în care merg Paște de Paște și care mă încarcă cu o energie fantastică.
46. Vizionatul de filme împreună cu fetele mele.
47. Tot binele și frumosul care mă înconjoară și pe care am ochi să le văd.

Credeam că nu voi găsi 47 de motive de recunoștință dar în momentul în care am început să le scriu mi-am dat seama că încă mai am.

Deci da, e fain acest exercițiu, e adevărat ce se spune că începi să simți o căldură care-ți pătrunde în corp și care se transformă în bucurie.

Mulțumesc Cristina Oțel pentru sugestia ta de a scrie această listă de ziua ta și pentru că le-ai împărțit în aceste 3 categorii pentru o și mai mare claritate.

La mulți ani mie!

La mulți ani fratelui meu Bogdan care e născut în aceeași zi cu mine la distanță de 4 ani.

Mulțumesc mama de acolo de unde ești!

PS: Fotografiile sunt făcute de Ioana Dodan în studioul Fab Squad și fac parte din super proiectul ei mișto Self Club.

6 comments on “47 de motive de recunoștință de ziua mea”

  1. Liliana says:

    La mulți ani! Cu tot ce îți dorești tu pentru că meriți, om minunat!

  2. Laura says:

    Mulțumesc mult, Liliana! Asemenea și ție!

  3. Ești minunată, Laura! Rândurile citite mi-au făcut un dor și mai mare de tine. La mulți ani!

  4. Liliana says:

    Cu mult drag! Te pupam și eu și Laura mea

  5. Monica says:

    La multi ani, cu tot ce ti doresti Laura! Sa ti fie bine !

  6. InstaPress says:

    Ai scris un text atat de frumos, incat poti simti cea mai pura recunostinta pentru toate lucrurile minunate pe care le ai. Este un exercitiu excelent pentru a reflecta asupra vietii si a (re)descoperi bucuria in fiecare zi! Felicitari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *