Nu-mi imaginam că poate să-mi placă o toamnă. Sau cel puțin nu așa de mult.

Atenție! Acesta este un articol vizual.

Am spus și pe instagram într-o postare (am făcut și multe stories) cât de mult mă fascinează în acest moment frumusețea acestui anotimp. Nu știu dacă e mai altfel decât de obicei sau poate nu am fost eu suficient de atentă la ea. Dar la cum a îmbrăcat Focșaniul cât am stat eu acolo o săptămână, m-a încărcat cu multă energie pozitivă.

M-am întors în București și nu văd frumusețea ei urbană ca acolo.

Am stat la Focșani o săptămână împreună cu fetele, inclusiv cu Yuna. Ieșeam cu ea la plimbare de cel puțin 2 ori pe zi, indiferent de vreme. Și chiar dacă a plouat, a suflat vântul de dansau frunzele în aer sau ne încălzeau razele blânde ale soarelui strălucitor, tot ce vedeam în jur era fascinant.

Dar mai bine să las pozele să vorbească.

O iau în ordine cronologică.

Prima zi, din jurul blocului lui tata.

Apoi au început frunzele un dans în vântul stârnit.

A trecut și ploaia.

Soarele meu iubit!

Cam așa cu orașul meu Focșani.

Nu a trebuit să merg prin păduri sau pe la munte să mă bucur de toamnă în splendoarea ei. E ftumoasă și urban.

The post Album de toamnă din Focșani appeared first on Laurabucur.ro.

În Grecia a fost atacată de o pisică obraznică ce venise la masa noastră, Yuna a alungat-o iar pisica aceea monstruleț a zgâriat-o pe nas. De atunci nu le bagă-n seamă.

Într-o zi am urmărit o scenă simpatică de lângă blocul nostru: un câine maidanez (cred că singurul) a venit la Yuna și dintr-o dată o pisică l-a atacat realmente pe la spate. Ăsta a schelălăit și a fugit. Mi-am zis că e o răfuială mai veche.

Numai că, ce-am observat în plimbările cu Yuna pe cărările dintre blocuri, toate pisicile maidaneze sunt puse pe atac. Eu știam că pisicile se referesc de câini dar se pare că pisicile din Focșani sunt un fel de ninja.

Numai în plimbarea de azi, 3 pisici din zone diferite au venit spre noi, cu ochii cât cepele, puse pe treabă. Am fost nevoită să le alung eu și sincer m-au cam băgat în sperieți, mai bine mă plimb pe bulevard.

La Focșani suntem de 5 zile. Am prins 3 sărbători – o duminică, Sf. Maria și Sf. Ana.  Din blocul unde locuiește tata, care e central, nici nu mai trebuie să mergi la biserică (în cazul în care ai vrea asta) pentru că ascultăm din casă 3 slujbe concomitent. Nu la radio sau TV, ci stereo de afară. Tot orașul răsună în zile de sărbătoare de vocile preoților. Dacă nu-ți place, nu prea ai unde să te ascunzi.

În rest, Focșaniul este mișto. Aș veni oricând cu drag:

• are cel mai mișto bunic, care întreabă (înainte de a veni noi la Focșani) ce să-i pregătească Yunei.

• are copii super simpatici care stau la rând să pună mâna pe Yuna și să-ntrebe ce rasă e.

• are cea mai bună înghețată artizanală fără zahăr.

• are cel mai roz cer.

Ai lăv iu, dear Focșani geles!

The post Focșani, un oraș pios cu pisici care atacă appeared first on Laurabucur.ro.

Sunt cu ochii atintiti pe aceste 3 picturi ale mamei. Le privesc din alta perspectiva a patului din dormitorul lui tata de la Focsani, altadata si al mamei. Tata a adormit cu ochelarii pe nas, Eva doarme de-a curmezisul pe burta iar eu m-am strecurat la picioarele lor. Apartamentul lui tata este intesat de tablourile mamei. Cele doua nuduri au tronat mereu pe peretele de deasupra patului lor. Pe cele 3 picturi le stiu din copilarie, dateaza din anii ’80 si sunt semnate simplu Doina. La fel cum era si ea, modesta si minunata.

*Stau cu nasul pe cea mai moale si pufoasa patura din lume. E zebrata, putin cam glamour pentru gustul meu, dar textura e faina rau, e imensa si usoara si moale. Am ravnit-o inca de cand si-a luat-o mama. E cea mai faina patura cu care eu am facut cunostinta vreodata.

*Paru-mi murdar mi-e rasfirat pe o perna de mici dimensiuni de la Ikea. Am doua, le-am cumparat o data cu canapeaua si i le-am adus mamei ca mie nu-mi trebuiau pe vremea aia. Le-as fi recuperat acum dar tata nu mai recunoaste ca sunt ale mele. In camera lui tata nu s-au schimbat foarte multe, doar s-a marit diagonala televizorului, a aparut un laptop, iar patul plin de perne este precum al unei printese.

*Imi place mult aici la tata la Focsani, apartamentul nu e mare dar e extrem de luminos si calduros. La noi stau toate usile deschise si in toate camerele se misuna iar asta imi da o senzatie fantastica de confort.

*Aveam 10 ani cand mama mi-a facut portretul in ulei pe panza. Eram imbracata in puloverul galben pe gat favorit iar parul balai abia il spalasem si se electriza teribil. Mama picta in bucatarie pentru ca alt loc nu avea. Tot aici era si loc de luat masa, si loc de gatit, si loc de fumat. Nu, bucataria nu este deloc mare, e una cu dimensiuni normale dar mie imi pareau toate la locul lor, ca asa trebuie sa fie, inclusiv o canapea micuta rosie. Era frumos tare.

*In ajun de Craciun am avut cel mai frumos apus de la etajul doi printre ramuri de tei. Norii erau roz si pufosi iar lumina de asfintit magica. Sania lui Mos Craciun a avut parte de o primire spectaculoasa.

*Imi este dor de cozonacii mamei. Facea cei mai spectaculosi cozonaci, mari, pufosi, grasi si plini cu nuca. Erau invidiati de toate vecinele, iar mirosul lor ne facea sa cedam tentatiei asa ca mereu rupeam din ei calzi.

* Tata a devenit expert in bucatarie. Gateste cam orice mancare posibila, el care, fie vorba intre noi, nici macar nu strangea farfuria dupa ce manca. Terenul dulciurilor inca nu l-a tatonat, mai asteptam.

*Saptamana trecuta, cu cateva zile inainte de Craciun, am cazut la pat rapusa de o amigdalita pultacee virulenta. Intr-o singura zi eram praf. 3 zile nu am mancat nimic, nici macar apa nu puteam inghiti. Marea tristete era ca nu puteam sa stau linistita in pat sa-mi revin, a trebuit sa ma comport ca si cum nu eram bolnava. Mi-amintesc de zilele cu raceala din copilarie, cu imbratisarile calde ale mamei, cu atentia ei permanenta si cu extraordinara senzatie ca nimic nu poate fi rau atat timp cat esti in bratele mamei…

As vrea ca aceste momente de liniste sufleteasca si relaxare sa nu se mai termine. As vrea ca toata senzatia asta de bine s-o pastrez cat mai mult si s-o iau cu mine pentru tot anul ce vine. As vrea ca tot acest confort emotional sa dainuie cat se poate de mult.

Multumesc!

The post Franturi de ganduri si picturi in prima zi de Craciun 2017 appeared first on Laurabucur.ro.

Stai, stai! Nu sunt in filmul care trebuie, abia a trecut Pastele, suntem in 20 aprilie, ar trebui sa fie soare caldut, pasarelele sa sporovaiasca, vantul racoros de dimineata sa adie usor. Ne-am culcat primavara si ne-am trezit intr-o iarna in toata regula. Teiul infrunzit de la fereastra noastra e plin de zapada, s-au rupt multe crengi de la greutate, mi-e o mila de el de nu mai pot. Partea proasta e ca nu am haine groase si cand spun asta spun ca eu si fetele suntem in bascheti din panza, eu nu am nici o geaca, doar un pulover, iar pentru ele nu am nici caciuli, nici fular, nici manusi, ma intelegeti, nimic.

Au facut ochi fetele si le-am aratat surpriza de afara. Eva m-a intrebat:

– Cum e posibil sa ninga primavara, mami? Eu cred ca ninge cu flori albe.

I-am spus ca natura e imprevizibila si ca s-a mai intamplat sa ninga in aprilie. Mia a sarit in sus de bucurie si mi-a spus ca trebuie sa iesim cu sania.

– Da, galusca mea, de sanie om face noi rost dar de unde facem rost de haine groase?!

Ma bucur ca sunt totusi aici la tata si nu in Bucurestiul ploios si dezolant. Ma bucur ca stau o saptamana de vacanta cu fetele, ca tata ne face toate toate poftele, ca de mancare se ocupa tot el si ca am reusit sa ma eliberez de gandurile negative. Imi propusesem eu sa fac mai multe dar cum legea lui Murphy functioneaza mereu nu am reusit. Fetele au fost zilnic in picioare la ora 7, nici macar o biata cafea nu mi-am baut-o in tihna, nu am apucat sa scriu nimic, in afara de acest articol, desi imi propusesem mai multe. Am reusit sa vad un film dar si pe acesta in 3 reprize. Deci mi-e clar, eu planuri nu-mi pot face, nici macar pe termen scurt. Dar cel putin ma bucur ca timpul a stat putin in loc aici, zilele si orele nu au trecut ca nebunele pe langa mine, goana din capitala a disparut.

Sa tot fie asa, iar cu zapada ne-om descurca noi.

The post Dupa Paste ninge peste noi cu flori…albe appeared first on Laurabucur.ro.

Au fost 5 zile frumoase pentru noi, timp în care am simțit că mă deconectez de rutina din București, chiar dacă oboseala mă răpune constant la 10 seara. Am simțit că m-am conectat cu fetele așa cum mi-am dorit și așa cum au avut și ele nevoie. Vremea a fost una de toamnă clasică, fără ochi de soare, ploaie sporadică, dar cald și multe, multe culori în peisajul urban. Liniștea din acest oraș micuț m-a relaxat. Aș fi ieșit din casă la orice oră din zi, spre deosebire de București unde nu-mi vine nici până la colțul blocului să ies. Pe fete le-am lăsat să facă ce vor, s-au jucat, au modelat plastilină, au pictat de mama focului, s-au jucat cu păpușile copilăriei mele, au sărit în toate bălțile, au călărit tot ce s-a putut pe străzi, au mers prin șanturi și iarbă umedă, au alergat cu părul în vânt. Le-am lăsat să se culce la ce oră vor ele, fără să sărim somnul de prânz, acolo nu e loc de negociere. Relaxare într-un cuvânt.

   
Mica noastră escapadă a debutat cu o călătorie cu trenul până la Focșani, trebuie neapărat să încercați. Timp de 3 ore fetele s-au distrat de minune, au mâncat, au colorat, le-am citit și au țopăit prin vagon, noroc că nu era aglomerat. Nu au bâzâit, doar spre final se instalase plictisul pentru că ne apropiam de destinație. Recomand cu căldură o experiență cu trenul cu copiii obișnuiți în mașina personală, le-am simțit fericite, mai ales că se puteau mișca în libertate fără a fi țintuite în centura de siguranță. Ele mi-au mărturisit că mai vor. Deja mi-e dor de Focșani, mi-e dor să mai zac așa doar stând cu copiii fără să mă gândesc la mâncare sau alte treburi.
Mulțumesc tata pentru că ne-ai răsfățat, pentru mesele gustoase pentru că ai bucătărit zilnic, pentru că mi-ai dat timp să-l stau cu fetele. Îți doresc puțin mai multă liniște-n suflet să ai, sănătate și să vii și tu mai des pe la noi. La mulți ani!

The post Agitație, căldură, râsete și voie bună, așa cum ne place când ne adunăm la Focșani appeared first on Laurabucur.ro.

Le doresc celor din CreaPrint multă baftă în noul început, să-l crească frumos și durabil.

Urmăriți pagina de FB să aflați noutățile și, pentru cei aflați în Focșani, nu ezitați să faceți un drum până acolo dacă aveți nevoie de cărți de vizită sau un flyer.

The post CreaPrint, un loc special în care îți poți tipări ideile appeared first on Laurabucur.ro.

Încerc să concentrez mai multe gânduri într-unul singur. Au trecut și sfintele sărbători, și cu bune și cu rele. A fost cald la Focșani, a fost frumos, a fost în familie. Îmi pare rău că îngerașul meu cel mic a fost bolnav și nu ne-am putut bucura din plin de ceea ce aveam acolo, acasă: soare afară, căldură sufletească. A avut febră, febră multe zile, de simțeam că înnebunesc că nu-i mai scade, nu mânca nimic, să trăiască ALĂPTAREA. Dar necazurile nu s-au oprit. Mi-am pierdut brățara mea dragă, de suflet prin centrul Focșaniului, așa că dacă o găsiți, vă rog din suflet, să mi-o înapoiați, semnifica mult pentru mine.

Duminica am petrecut-o la Talapan, o zonă superbă de pe lângă Panciu. Curte mare, grătare, soare, copii și multe zâmbete. Păcat că totul s-a concentrat în doar două zile. Venit acasă, la București, a doua zi iar muncă. Totul parcă se petrece pe fast-forward. Așa că nu-mi rămâne decât să mă bucur cât pot de ceea ce am, de prezent, pentru ca timpul, indubitabil, trece.

Vă pup.

Credit photo: L cel mare.

The post Soare, sărbătoare, febră și brățară pierdută appeared first on Laurabucur.ro.

The post Duminica in familie appeared first on Laurabucur.ro.

The post Un cer aproape apocaliptic in drum spre Focsani appeared first on Laurabucur.ro.

V-amintiti, probabil, de celebra madlena si gustul ei care a activat memoria involuntara a scriitorului Marcel Proust, transpunandu-l in vremurile copilariei. La mine a functionat asa un banal zgomot, un scartîit de ceva, nu-mi dau seama ce era.

Dar stiu foarte bine ca acum trei nopti a batut vantul putin mai tare, era tare placut dar in tot acel amalgam de zgomote am distins unul care semana cu glisarea unei jaluzele grele din lemn, exterioare. Cu siguranta nu sunt in zona mea jaluzele de acest fel, dar stiu ca pe mine, in acele clipe ale noptii, sunetul m-a trimis in anii copilariei mele dulci de la Focsani. Locuiam (acum e doar tata) intr-o zona de blocuri cu un nr mic de nivele, nu depasea 4, multe fiind doar cu 3 nivele. Dar in spatele blocului meu exista una din putinele case din zone. O casa frumoasa, cu un singur nivel, boiereasca, locuita de o familie respectabila, fam. Buniș. Casa avea la toate geamurile jaluzele grele din lemn, pe care D-na Buniș le tragea in fiecare dimineata cu constiinciozitate. Acesta era sunetul care ma trezea, eu fiind la etajul doi vedeam tot in curtea lor.

Cand am cunoscut eu familia Bunis casa intrase deja in procesul de declin, dar era sublima pentru mine. Doamna Bunis era o femeie uscativa, cu doi ochi albastri mari, foarte eleganta in momentele in care iesea la plimbare la brat cu sotul ei. In rest de o bunatate iesita din comun. D-nul Bunis era, of cum sa-l descriu, un om deosebit de bland, pasionat de carti si filatelie. Ce m-a atras ca un magnet a fost numarul mare de catei si pisici care locuiau in curtea lor. Intre blocul meu si casa/curtea lor, asezata cumva perpendicular, era gradina locatarilor blocului, printre care era si bucatica noastra. Facusem carare catre curtea din spatele casei lor, desi vecinii meu nu prea ma lasau. Dar iarna, singurii pasi prin zapada erau ai mei catre gardul casei, stateam la povesti minute intregi, nu mi-amintesc exact de ce nu m-a primit de la inceput in curtea lor, probabil ca nu ma lasa mama. Dar mie imi placea asa. Pamantul din gradina noastra era mai ridicat decat al curtii lor, si aveam o priveliste buna. Cateii sareau cu usurinta gardul, iar eu eram fermecata de tot, de povesti cu caini, de povesti despre casa, despre teiul batran din curte, despre ciresele imense din copacelul de la fereastra bucatariei.

Treptat am inceput sa pasesc in curte, intai in cea din fata, plina cu trandafiri imensi rosii pe care D-na Buniș ii taia si ii ingrijea cu regularitate, apoi bancuta de la radacina teiului batran. Apoi am pasit in taramul de vis studiat si rastudiat si locuit de catei. Am inceput sa intru si in casa. Am vazut toata colectia de timbre, toata biblioteca, asa am facut cunostinta cu „Doamna si catelul” a lui Cehov. Stimabila familie Buniș nu avea copii. Doar niste nepoti care veneau destul de rar. Dar eu eram cumva „adoptata” de ei, si chiar daca nu primeam stimulente materiale, pentru mine era perfect ca puteam petrece orele mele de stat afara impreuna cu D-na Buniș si cainii ei. Acum visez cu ochii deschisi. Mi-e dor tare de acei ani, nici nu stiu daca am impartasit cuiva, in afara de mama desigur, orele mele petrecute acolo.

Declinul a inceput in ziua in care a trebuit ca teiul batran sa fie taiat. Mi-amintesc ca D-na Buniș nu a iesit din casa cateva zile, eu nu intelegam si o intrebam pe mama de ce. Incerca sa-mi explice dar ce stiam eu…Cativa ani mai tarziu, nu multi, au fost nevoiti sa vanda casa. Imi povestea cu durere ca nu vor asta dar nu au de ales, nu au bani sa o intretina. Eu iar nu intelegeam, de ce sa dea o ditamai casa pe o garsoniera la marginea orasului. OOF! Eu crescusem, probabil ca incepusem sa cunosc primele indragosteli specifice varstei, vizitele mele se rarisera, ei se mutasera. Spre rusinea mea, nu am reusit sa-i vizitez vreodata in garsoniera, oricum se retrasesera foarte mult. Domnii Buniș nu au mai calcat in zona noastra. Am aflat doar cand au decedat, prima ea, cred ca suferinta isi spusese cuvantul. Mi-e dor de ei. Nu am mai cunoscut vreodata asa oameni.

Save

Save

The post Povestea din spatele blocului meu appeared first on Laurabucur.ro.