Franturi de ganduri si picturi in prima zi de Craciun 2017

Sunt cu ochii atintiti pe aceste 3 picturi ale mamei. Le privesc din alta perspectiva a patului din dormitorul lui tata de la Focsani, altadata si al mamei. Tata a adormit cu ochelarii pe nas, Eva doarme de-a curmezisul pe burta iar eu m-am strecurat la picioarele lor. Apartamentul lui tata este intesat de tablourile mamei. Cele doua nuduri au tronat mereu pe peretele de deasupra patului lor. Pe cele 3 picturi le stiu din copilarie, dateaza din anii ’80 si sunt semnate simplu Doina. La fel cum era si ea, modesta si minunata.

*Stau cu nasul pe cea mai moale si pufoasa patura din lume. E zebrata, putin cam glamour pentru gustul meu, dar textura e faina rau, e imensa si usoara si moale. Am ravnit-o inca de cand si-a luat-o mama. E cea mai faina patura cu care eu am facut cunostinta vreodata.

*Paru-mi murdar mi-e rasfirat pe o perna de mici dimensiuni de la Ikea. Am doua, le-am cumparat o data cu canapeaua si i le-am adus mamei ca mie nu-mi trebuiau pe vremea aia. Le-as fi recuperat acum dar tata nu mai recunoaste ca sunt ale mele. In camera lui tata nu s-au schimbat foarte multe, doar s-a marit diagonala televizorului, a aparut un laptop, iar patul plin de perne este precum al unei printese.

*Imi place mult aici la tata la Focsani, apartamentul nu e mare dar e extrem de luminos si calduros. La noi stau toate usile deschise si in toate camerele se misuna iar asta imi da o senzatie fantastica de confort.

*Aveam 10 ani cand mama mi-a facut portretul in ulei pe panza. Eram imbracata in puloverul galben pe gat favorit iar parul balai abia il spalasem si se electriza teribil. Mama picta in bucatarie pentru ca alt loc nu avea. Tot aici era si loc de luat masa, si loc de gatit, si loc de fumat. Nu, bucataria nu este deloc mare, e una cu dimensiuni normale dar mie imi pareau toate la locul lor, ca asa trebuie sa fie, inclusiv o canapea micuta rosie. Era frumos tare.

*In ajun de Craciun am avut cel mai frumos apus de la etajul doi printre ramuri de tei. Norii erau roz si pufosi iar lumina de asfintit magica. Sania lui Mos Craciun a avut parte de o primire spectaculoasa.

*Imi este dor de cozonacii mamei. Facea cei mai spectaculosi cozonaci, mari, pufosi, grasi si plini cu nuca. Erau invidiati de toate vecinele, iar mirosul lor ne facea sa cedam tentatiei asa ca mereu rupeam din ei calzi.

* Tata a devenit expert in bucatarie. Gateste cam orice mancare posibila, el care, fie vorba intre noi, nici macar nu strangea farfuria dupa ce manca. Terenul dulciurilor inca nu l-a tatonat, mai asteptam.

*Saptamana trecuta, cu cateva zile inainte de Craciun, am cazut la pat rapusa de o amigdalita pultacee virulenta. Intr-o singura zi eram praf. 3 zile nu am mancat nimic, nici macar apa nu puteam inghiti. Marea tristete era ca nu puteam sa stau linistita in pat sa-mi revin, a trebuit sa ma comport ca si cum nu eram bolnava. Mi-amintesc de zilele cu raceala din copilarie, cu imbratisarile calde ale mamei, cu atentia ei permanenta si cu extraordinara senzatie ca nimic nu poate fi rau atat timp cat esti in bratele mamei…

As vrea ca aceste momente de liniste sufleteasca si relaxare sa nu se mai termine. As vrea ca toata senzatia asta de bine s-o pastrez cat mai mult si s-o iau cu mine pentru tot anul ce vine. As vrea ca tot acest confort emotional sa dainuie cat se poate de mult.

Multumesc!