Povestea din spatele blocului meu

Urmeaza povestea celei mai frumoase amintiri

V-amintiti, probabil, de celebra madlena si gustul ei care a activat memoria involuntara a scriitorului Marcel Proust, transpunandu-l in vremurile copilariei. La mine a functionat asa un banal zgomot, un scartîit de ceva, nu-mi dau seama ce era.

Dar stiu foarte bine ca acum trei nopti a batut vantul putin mai tare, era tare placut dar in tot acel amalgam de zgomote am distins unul care semana cu glisarea unei jaluzele grele din lemn, exterioare. Cu siguranta nu sunt in zona mea jaluzele de acest fel, dar stiu ca pe mine, in acele clipe ale noptii, sunetul m-a trimis in anii copilariei mele dulci de la Focsani. Locuiam (acum e doar tata) intr-o zona de blocuri cu un nr mic de nivele, nu depasea 4, multe fiind doar cu 3 nivele. Dar in spatele blocului meu exista una din putinele case din zone. O casa frumoasa, cu un singur nivel, boiereasca, locuita de o familie respectabila, fam. Buniș. Casa avea la toate geamurile jaluzele grele din lemn, pe care D-na Buniș le tragea in fiecare dimineata cu constiinciozitate. Acesta era sunetul care ma trezea, eu fiind la etajul doi vedeam tot in curtea lor.

Cand am cunoscut eu familia Bunis casa intrase deja in procesul de declin, dar era sublima pentru mine. Doamna Bunis era o femeie uscativa, cu doi ochi albastri mari, foarte eleganta in momentele in care iesea la plimbare la brat cu sotul ei. In rest de o bunatate iesita din comun. D-nul Bunis era, of cum sa-l descriu, un om deosebit de bland, pasionat de carti si filatelie. Ce m-a atras ca un magnet a fost numarul mare de catei si pisici care locuiau in curtea lor. Intre blocul meu si casa/curtea lor, asezata cumva perpendicular, era gradina locatarilor blocului, printre care era si bucatica noastra. Facusem carare catre curtea din spatele casei lor, desi vecinii meu nu prea ma lasau. Dar iarna, singurii pasi prin zapada erau ai mei catre gardul casei, stateam la povesti minute intregi, nu mi-amintesc exact de ce nu m-a primit de la inceput in curtea lor, probabil ca nu ma lasa mama. Dar mie imi placea asa. Pamantul din gradina noastra era mai ridicat decat al curtii lor, si aveam o priveliste buna. Cateii sareau cu usurinta gardul, iar eu eram fermecata de tot, de povesti cu caini, de povesti despre casa, despre teiul batran din curte, despre ciresele imense din copacelul de la fereastra bucatariei.

Treptat am inceput sa pasesc in curte, intai in cea din fata, plina cu trandafiri imensi rosii pe care D-na Buniș ii taia si ii ingrijea cu regularitate, apoi bancuta de la radacina teiului batran. Apoi am pasit in taramul de vis studiat si rastudiat si locuit de catei. Am inceput sa intru si in casa. Am vazut toata colectia de timbre, toata biblioteca, asa am facut cunostinta cu „Doamna si catelul” a lui Cehov. Stimabila familie Buniș nu avea copii. Doar niste nepoti care veneau destul de rar. Dar eu eram cumva „adoptata” de ei, si chiar daca nu primeam stimulente materiale, pentru mine era perfect ca puteam petrece orele mele de stat afara impreuna cu D-na Buniș si cainii ei. Acum visez cu ochii deschisi. Mi-e dor tare de acei ani, nici nu stiu daca am impartasit cuiva, in afara de mama desigur, orele mele petrecute acolo.

Declinul a inceput in ziua in care a trebuit ca teiul batran sa fie taiat. Mi-amintesc ca D-na Buniș nu a iesit din casa cateva zile, eu nu intelegam si o intrebam pe mama de ce. Incerca sa-mi explice dar ce stiam eu…Cativa ani mai tarziu, nu multi, au fost nevoiti sa vanda casa. Imi povestea cu durere ca nu vor asta dar nu au de ales, nu au bani sa o intretina. Eu iar nu intelegeam, de ce sa dea o ditamai casa pe o garsoniera la marginea orasului. OOF! Eu crescusem, probabil ca incepusem sa cunosc primele indragosteli specifice varstei, vizitele mele se rarisera, ei se mutasera. Spre rusinea mea, nu am reusit sa-i vizitez vreodata in garsoniera, oricum se retrasesera foarte mult. Domnii Buniș nu au mai calcat in zona noastra. Am aflat doar cand au decedat, prima ea, cred ca suferinta isi spusese cuvantul. Mi-e dor de ei. Nu am mai cunoscut vreodata asa oameni.

Save

Save

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *