Am doi copii și trăiesc în concubinaj de 9 ani. Vreau să vă spun adevărul despre mine, de femeie căsătorită fără certificat de căsătorie.

Când lumea află că am doi copii și totuși nu sunt măritată, aud o exclamație laudativă amestecată cu un dram de curiozitate. Tuturor, fără excepții, li se pare cool că am o familie ce nu se încadrează în definiția tradițională, dar devin extrem de interesați de motivul pentru care nu sunt totuși căsătorită. Întrebarea de pe buzele tuturor este: „Nu a vrut să te ia?”.

Chestia asta cu „nu a vrut să te ia” îmi dă mari bătăi de cap pentru că din punctul meu de vedere iubirea dintre doi oameni nu are legătură cu oficializarea relației. Poate că undeva acolo în subconștientul comun faptul că ești cu acte în regulă îți dă un oarecare confort. Întrebarea se pune dacă acest confort e doar de ordin social sau implică și altceva?

Eu așa văd: oficializarea cu acte a relației are legătură doar cu o mândrie dată de faptul că ești acceptat de societate. Că nu ești arătat cu degetul sau/și că nu te vorbește lumea.

Când ne-am mutat împreună, imediat după plecarea definitivă a mamei mele, am discutat despre acest subiect al căsătoriei și am convenit împreună că o hârtie nu ne ține mai uniți decât dragostea. Și așa a rămas. Nu m-am simțit niciodată defavorizată sau neiubită de el din pricina unui act.

Pe de altă parte, eu nu mi-am dorit niciodată să fiu mireasă. De când mă știu auzeam în jurul meu, la toate fetele de vârsta mea, că sunt educate de către mamele lor în spiritul căsătoriei, că trebuie să fie mirese și să-și întemeieze o familie.

Nu mi-au plăcut nici rochia albă și nici să fiu în centrul atenției. Aici cred că este cheia concubinajului meu. De când mă știu am fugit de situația de a fi în centrul atenției. Fie că era balet, handbal sau pian, eu am fugit de lumina reflectoarelor. Nu mi-a plăcut nici măcar să spun o banală poezie în fața unui public restrâns. Mă blochez și nu mă simt bine. Ori cred că a fi mireasă asta presupune, în a fi în centrul atenției chiar și pentru o zi.

Acum că am lămurit subiectul nunții veți spune că puteam să ne rezumăm la o simplă cununie civilă sau doar cununie religioasă. Partea civilă am lămurit-o mai sus, un act nu presupune iubire musai. Partea cu religia e mai delicată pentru că soțul meu, pardon, concubinul meu, nu crede în biserică și preoți. Punct.

Între timp au venit și doi copii și, cu toate astea, noi am continuat să formăm o familie. Și, sinceră să fiu, deși îmi place numele lui de mor, pe al meu nu l-aș schimba pentru nimic. Fetele poartă numele lui și nu li se pare nimic nefiresc în faptul că mama nu are același nume cu tatal lor. Le-am explicat cum stă treaba.

Nu știu cum să închei exact. Dar ceea ce vreau să spun este că din punctul meu de vedere o familie nu înseamnă o uniune dintre un bărbat și o femeie, nu văd de ce ar trebui să definim familia în cei doi termeni. O familie înseamnă dragoste în primul rând. Restul vine de la sine. Dacă vrei, faci acte (dacă așa te simți bine), dacă nu vrei, nu faci.

Dragostea, respectul, înțelegerea sunt atributele care dau valoare unei relații.

Ca un post scriptum: Singurul rost pe care-l văd la acest act al căsătoriei este legat strict de drepturile pe care le pot avea cei care formează cuplul. Dreptul la moștenire,  accesul în spital sau la informația despre starea de sănătate în caz de nevoie, vize de ședere sau de călătorie. Și chestia asta mă pune, chiar și pe mine, serios pe gânduri.

Surse foto

Dacă îți place blogul meu, te invit să dai subscribe aici pentru a fi la curent cu noi articole, să mă urmărești și pe facebook – AICI, pe Instagram – AICI sau chiar pe Pinterest – AICI. Mă bazez pe faptul că știi să apreciezi munca bloggerului sau că măcar îți pasă ceea ce face.

The post Adevărul meu despre concubinaj sau căsătoria fără acte appeared first on Laurabucur.ro.

La ușă mă aștepta o cutie mare roșie iar înăuntru aveam poza noastră frumoasă, de altfel printre puținele cu noi 4, pusă în ramă. Alături două borcane mari și o cutiuță cu ciocolată. Ce să fie oare?

Am aflat că acesta este kit-ul de conștientizare a emoțiilor din familia noastră. Nice! Dar ce mai e și asta?

Ideea e așa: micuța ramă cu poza noastră poate fi atât o ancoră în momentele tensionate. Da, știu ce înseamnă, avem și noi momente grele și uităm de noi și de iubirea dintre noi și atunci dacă mă uit la pozele cu noi trec mai ușor peste momentele dificile.

Sau, poza noastră din ramă poate fi conștientizare a fericirii noastre.

Cele două borcănele sunt dedicate bilețelelor, pe unul îl umplem cu recunoștința noastră, iar pe celălalt cu visele noastre. Se spune că adevărata fericire pornește de la recunoștință. Nu știu dacă e adevărat dar știu cum mă simt de când am început să fac acest exercițiu. Mă străduiesc aproape zilnic să verbalizez, atunci când pun seara capul pe pernă, o recunoștință: „sunt recunoscătoare pentru că am reușit să spun cât mai multe DA-uri copilelor mele”, un mic exemplu.

Poate că în borcane o să pun până la urme paste, nu știu.

Despre ciocolățele nu pot să spun ce gust au avut pentru că nu am apucat. Au fost devorate rapid de două gurițe mici. Noroc că am putut să mă spăl și eu liniștită la păr la coafor.

Dar mai bine vă zic care-i faza cu această cutie roșie. Cei de la Centrul Comercial Auchan Titan au lansat provocarea:

Iubiri de pus în ramă.

Campania se desfășoară în perioada 10 – 25 februarie 2018.

Toți cei care ajung la Auchan Titan pot participa la un joc interactiv pe tabletă. Participanții vor câștiga premii instant dar vor intra automat și în tombola săptămânală ce constă în vouchere SPA pentru două persoane și ședințe foto profi. Stați că nu e tot. Există și marele premiu care constă într-un city break la Paris. Yupii!

Miercuri și sâmbăta, adică în zilele de 10, 17 și 24 februarie, în intervalul orar 10:00-14:00 și în ziua de 14 februarie, între orele 16:00-20:00, Auchan Titan te așteaptă alături de perechea ta să vă fotografiați și să dați culoare iubirii prin intermediul totemului interactiv și al aplicației digitale #BucurieInstant.

Mă bate gândul să fac și eu un drum până la Auchan Titan, că tot e locul de unde face cumpărături omu meu drag. Sunt curioasă ce e cu totemul acela și mai știi, poate am și eu șanse de câștig.

Sper că v-a plăcut cutia mea roșie și vă invit și pe voi să faceți acest exercițiu al trăirii conștiente.

The post Iubirea e ceva de preț, numai bună de pus în ramă appeared first on Laurabucur.ro.

8 februarie de acum 3 ani ne-a pus la grea încercare de părinți. Nu știu dacă am trecut testul, dar știu sigur că am primit a doua șansă de a fi mamă de doi. Nu pot încă să vorbesc public despre acest subiect, dar pot spune că în această zi îmi îmbrățișez Mia mia cu și mai mare drag și foc și-mi promit în gând și-n inimă să am grijă de amândouă așa cum merită.

Peste o săptămână, pe 16 februarie este ziua ei, a Miei. Împlinește 4 ani, ani care au trecut ca gândul, chiar dacă sună a clișeu. Ați observat că nu prea am vorbit despre Mia public? Mă refer la ea ca ființă, ca om. Că așa am vorbit despre chestii generale, gen scutece, alăptat sau mâncat, dar despre lucruri sensibile nu. Îmi dau seama că nu pot. Este atât de specială că nu-mi găsesc vorbele potrivite.

Când am născut-o nu știam încă ce nume să-i pun. Aveam de ales între Sonia și Mia. L-am ales pe cel de-al doilea pentru că era un bebeluș atât de cuminte încât alt prenume nici că se potrivea mai bine. Era atât de liniștită, nici nu plângea. Sau când plângea parcă mieuna.

Apoi, nopțile cu ea au fost destul de liniștite, față de Eva care se frământă mult și acum. Mia bebeluș era grăsană și cuminte și cu doi ochi mari albaștri. Încă îi are mari și albaaaștri și te topești atunci când se uită la tine.

Acum e înăltuță și slăbuță. Mă amuză copios când nu vrea să stea îmbrăcată în casă și se scălâmbăie în pielea goală vrând s-o prind și s-o mănânc. Mie chiar îmi vine s-o mănânc. Vă spun, dacă o cunoști pe Mia ți se lipește de suflet pur și simplu, ca un super glue.

Mia este cea care zilnic, chiar de 2-3 ori pe zi, îmi face declarații de iubire.

“Mami, pe tine te iubesc cel mai mult. Apoi pe Eva, pe tati, buni, bunicu, miss Rodi…”

sau

“Mami, eu vreau să te joci cu mine și să stai cu mine pentru că mie îmi place de tine cel mai mult.”

sau

“Mami, așa de dor mi-a fost de tine azi, la grădi.”

Nu există zi în care să nu-mi deseneze ceva doar pentru mine. Când mergem să le luăm de la grădiniță și ea nu a terminat desenul trebuie s-o așteptăm cuminți, altfel nu-i chip s-o luăm de acolo.

Când mă vede aleargă și-mi sare-n brațe și se urcă cu totul pe mine, în cap. E ușurică…încă.

În ciuda fizicului plăpând Mia are un caracter puternic. Când vrea ceva cu adevărat e de nestrămutat. Nimic nu o convinge de altceva. Și nici nu merge s-o păcălești. Cu Eva mai poți negocia, mai poți lăsa de la tine și ea de la ea, cu Mia neeee. Dacă i-ai promis ceva trebuie să te ții de cuvânt.

Îmi place că e selectivă, de la tricourile pe care le poartă până la oamenii și copiii cu care vrea să vorbească.

Îmi place că râde mult, râde de soră-sa, îi face glume.

Mia mia e o iubire toată. E ca un super glue, ți se lipește de suflet și n-o mai scoți de acolo. Iar pentru mine e pansament. De pus la suflet.

Îți mulțumesc, iubita mea, pentru că exiști.

The post Cara Mia appeared first on Laurabucur.ro.