Cara Mia

Acum 3 ani, pe 8 februarie, muream puțin. Apoi înviam. De atunci, în fiecare zi sunt recunoscătoare. În (aproape) fiecare zi îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt în continuare mamă de doi copii.

8 februarie de acum 3 ani ne-a pus la grea încercare de părinți. Nu știu dacă am trecut testul, dar știu sigur că am primit a doua șansă de a fi mamă de doi. Nu pot încă să vorbesc public despre acest subiect, dar pot spune că în această zi îmi îmbrățișez Mia mia cu și mai mare drag și foc și-mi promit în gând și-n inimă să am grijă de amândouă așa cum merită.

Peste o săptămână, pe 16 februarie este ziua ei, a Miei. Împlinește 4 ani, ani care au trecut ca gândul, chiar dacă sună a clișeu. Ați observat că nu prea am vorbit despre Mia public? Mă refer la ea ca ființă, ca om. Că așa am vorbit despre chestii generale, gen scutece, alăptat sau mâncat, dar despre lucruri sensibile nu. Îmi dau seama că nu pot. Este atât de specială că nu-mi găsesc vorbele potrivite.

Când am născut-o nu știam încă ce nume să-i pun. Aveam de ales între Sonia și Mia. L-am ales pe cel de-al doilea pentru că era un bebeluș atât de cuminte încât alt prenume nici că se potrivea mai bine. Era atât de liniștită, nici nu plângea. Sau când plângea parcă mieuna.

Apoi, nopțile cu ea au fost destul de liniștite, față de Eva care se frământă mult și acum. Mia bebeluș era grăsană și cuminte și cu doi ochi mari albaștri. Încă îi are mari și albaaaștri și te topești atunci când se uită la tine.

Acum e înăltuță și slăbuță. Mă amuză copios când nu vrea să stea îmbrăcată în casă și se scălâmbăie în pielea goală vrând s-o prind și s-o mănânc. Mie chiar îmi vine s-o mănânc. Vă spun, dacă o cunoști pe Mia ți se lipește de suflet pur și simplu, ca un super glue.

Mia este cea care zilnic, chiar de 2-3 ori pe zi, îmi face declarații de iubire.

“Mami, pe tine te iubesc cel mai mult. Apoi pe Eva, pe tati, buni, bunicu, miss Rodi…”

sau

“Mami, eu vreau să te joci cu mine și să stai cu mine pentru că mie îmi place de tine cel mai mult.”

sau

“Mami, așa de dor mi-a fost de tine azi, la grădi.”

Nu există zi în care să nu-mi deseneze ceva doar pentru mine. Când mergem să le luăm de la grădiniță și ea nu a terminat desenul trebuie s-o așteptăm cuminți, altfel nu-i chip s-o luăm de acolo.

Când mă vede aleargă și-mi sare-n brațe și se urcă cu totul pe mine, în cap. E ușurică…încă.

În ciuda fizicului plăpând Mia are un caracter puternic. Când vrea ceva cu adevărat e de nestrămutat. Nimic nu o convinge de altceva. Și nici nu merge s-o păcălești. Cu Eva mai poți negocia, mai poți lăsa de la tine și ea de la ea, cu Mia neeee. Dacă i-ai promis ceva trebuie să te ții de cuvânt.

Îmi place că e selectivă, de la tricourile pe care le poartă până la oamenii și copiii cu care vrea să vorbească.

Îmi place că râde mult, râde de soră-sa, îi face glume.

Mia mia e o iubire toată. E ca un super glue, ți se lipește de suflet și n-o mai scoți de acolo. Iar pentru mine e pansament. De pus la suflet.

Îți mulțumesc, iubita mea, pentru că exiști.