Dar nu pot să nu vă povestesc cum mi-am tunat eu papucii mei noi cu doar o oră înainte de a începe Love Yard Sale.

Era ediția din august din 22 – 23. Sâmbătă tocmai cumpărasem rochița de fetițe (pentru 2-3 anișori) din imaginea de mai jos.

Desigur că eu am fete mai mari. Doar că la înscriere, una dintre expozante mi-a trimis câteva produse pentru copii, printre care și această rochie. În clipa în care am văzut-o mi s-a aprins un beculeț. 

În vară mi-am cumpărat o singură pereche de papuci. Erau la reducere, arătau bine și pentru că nu-mi luasem încă nimic de încălțat, i-am achiziționat.

Când au sosit, mi-au plăcut: talpă ușoară, moi, confortabili, doar că parcă le lipsea ceva. Și i-am lăsat în cutie.

Numai că atunci când am văzut rochia de fete ghiciți ce idee mi-a venit?

Am făcut ceea ce se cheamă upcycling sau i-am tunat efectiv. Am vrut să le dau volum, să fie puțin mai altfel, să-i scot din anonimat puțin. Și am reușit.

Toată meștereala asta am făcut-o duminică cu doar o oră înainte de târg. Sâmbătă am cumpărat rochița și duminică se transforma în ceea ce vedeți mai jos. Totul cusut de mâna mea.

Evident că-n ziua târgului m-am încălțat cu ei, altfel nici nu mă grăbeam să-i cos. Chiar au fost remarcați și lăudați.

Cam asta înseamnă pentru mine „sustenabil”. Cam asta sunt eu, dacă nu știați. Caut mereu soluții pentru a fi altfel, cu bani puțin. Important e că un lucru/obiect, care nu știu câtă viață ar fi avut în final, s-a transformat printr-o intervenție artistică în altceva util, care va dura.

Sursă foto cover: Kelly Sikkemaon Unsplash

The post Mi-am tunat singură papucii sau ce poți face cu o rochiță de fetițe și o pereche de papuci appeared first on Laurabucur.ro.

Parcă s-a întâmplat ieri.

În luna august, timp de 2 săptămâni, am tot stat în zona Dorobanți pentru cursurile Evei de engleză, așa că mi-am făcut având într-o zi și am luat la pas străzile din zona Romană-Amzei-Victoriei.

Am făcut un fel de incursiune prin amintirile din timpul facultății când mă benoclam la toate acele magazine frumoase din această zonă.

Pe atunci nu existau mall-uri. Aflasem despre ele din povestirile celor care se plimbau pe afară. Eu mă bucuram de existența celor câtorva magazine de prin centru, magazine deloc accesibile pentru un student provincial.

Trebuie să recunosc că pe multe din acele magazine le-a descoperit prietenul meu din acea perioadă. Nu era deloc genul shopping addicted, dimpotrivă, dar avea așa un fler către lucrurile faine, de calitate.

Unul din primele magazine pe care le-am descoperit împreună cu el era Hippie-Hippie Shake de la teatrul Țăndărică din Lahovary. Doamne câte minunății erau acolo, ceva ce în altă parte nu găseai. Apoi s-a deschis cel din piața Amzei – Tache Ionescu pe care l-am frecventat mulți ani de atunci.

Hippie Hippie Shake

Acum am fost descumpănită. Nimic din ce era odată nu mai regăseam. Parcă prea s-a transformat într-un magazin exclusiv cu haine de tip gipsy. Am aflat că nu mai funcționează ca un boutique – consignație, legea nu mai permite. Totul este confecționat intern. Din păcate, paleta nu mi s-a părut variată.

Încă un magazin Hippie-Hippie Shake se mai deschisese, de mult, tot în piața Amzei, într-un gang. Acesta a dispărut. La fel cum nu mai există nici cel din incinta teatrului Țăndărică.

Dar s-o iau metodic.

Am intrat pe strada Mendeleev din piața Romană. Într-una din clădirile de pe această stradă, pe partea dreaptă, fusese un magazin, Superstar îi spunea (fără vreo legătură cu brandul Adidas). Mi-l amintesc și acum cu claritate. Mi-am luat de acolo multe accesorii cool.

Pe Mendeleev colț cu Tache Ionescu este pe partea stângă Hippie de care vă spuneam mai sus.

DADA

Dacă faci stânga – spre Romană cum ar veni – dai peste DADA, unul din cele mai vechi branduri românești de genți. Mă bucur tare că încă mai există, deși îmbrăcămintea a dispărut.

Dacă faci dreapta, mergi în jos pe strada Piața Amzei către Calea Victoriei. Aici, pe partea stângă, fusese celălalt Hippie într-un gang. În rest nimic de care să-mi amintesc.

Am dat nas cu Victoriei. Aici drumul m-a dus aproape fără să mă gândesc, în partea dreaptă, practic în sens opus traficului de mașini. Pe partea stângă există un alt gang.

Imobil Domnica

Ei, aici e aici. Am intrat cu emoții în acea piațetă care dosește o fântână arteziană de mici dimensiuni. Aici era Escape, unul dintre cele mai mișto magazine ever. Nu exista zi să nu fiu acolo. M-am împrietenit inclusiv cu Magda, vânzătoarea, care era la fel de cool ca tot ce se vindea la Escape. Toate hainele și produsele erau creații românești. Am tot căutat pe net în speranța că mai găsesc ceva despre Escape dar nimic. Îmi pare tare rău, oare ce s-o fi întâmplat?

Acum aș vrea să zăbovesc un pic asupra curții interioare în care se afla Escape. Aici erau mai multe spații comerciale, toate funcționale. Acum erau doar 2 magazine uitate de lume. Mânată de curiozitate am intrat într-unul, de afară vedeam niște haine. Deși destul de întunecos spațiul, o voce veselă de bărbat m-a întâmpinat din pragul ușii. Îmi admira jeanșii. Ca să vedeți!

Apoi am stat de vorbă, iar domnul rupt cumva din perioada Woodstock, mi-a povestit toată istoria locului. Că acea curte interioară face parte din ansamblul de blocuri numit Domnica și că mica fântâna, aflată acum în paragină, fusese proiectată de un arhitect descendent din școala lui Brâncuși.

Imobilul Domnica, construit pe la 1938, este compus din două blocuri înalte, paralele organizate în jurul unei curți, în mijlocul căreia se află o fântână cu joc de apă.

sursă foto

Odinioară existaseră aici un magazin de amenajări interioare, o mică galerie de artă, magazinul Escape și două buticuri cu haine.

Sinceră să fiu nu aș mai fi plecat, mă prinsese mult povestea iar omul cu părul lung și cărunt chiar știa foarte multe fiind proprietar al celor două magazine.

Era foarte mândru de magazinul lui și de ceea ce se vindea dar era și supărat că locul acela frumos era deja uitat de lume. Am găsit la el pereche de pantofi în stil japonez pe care o postasem pe Instagram. Erau măsura 35 și se vindea greu datorită formei sale arhitecturale. Am mai găsit interesant pe la el câteva perechi de ochelari, ca cei din imagine, deși alții îmi plăcuseră mai mult.

Am plecat de acolo cu o amărăciune în suflet. Multe din spațiile comerciale din dreapta și din stânga imobilului Domnica dispăruseră deja, erau goale.

M-am întors din drum și am urcat puțin în sus, spre Green Hours și m-am bucurat că mai există. Multe piese faine am văzut acolo și multe seri le-am petrecut în curtea de la Green. Am intrat puțin în COS, nu am găsit nimic interesant și am plecat.

Îmi mai amintesc de un magazin cool, era foarte mic, dar ieșea mult în evidență prin ce vindea. Se afla tot într-un soi de gang, i-am uitat complet numele, dar se afla în drum spre catedrala Sfântul Iosif, spre facultatea de pictură.

Cam acestea sunt locurile pe care le frecventam eu pe vremuri în materie de shopping. Îmi dau seama că aceste mici business-uri au fost sufocate complet de giganții retaileri. Câteodată am nevoie să mă întorc în timp, să retrăiesc clipele acelea minunate când nimic altceva nu conta, nu aveam griji, nu aveam responsabilități, doar eu și dorințe amestecate cu vise.

Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți până la final, aceasta este o bucățică din mine și memoria mea.

Dacă v-a plăcut această incursiune prin amintirile mele, vă invit să dați SUBSCRIBE la blog și LIKE la pagina de facebook.

The post Pe urmele magazinelor din zona Romană-Amzei-Victoriei pe care le vizitam acum 20 de ani appeared first on Laurabucur.ro.

•  Uite Eva, drumul pe care mergem este drumul pe care mergeam când mă duceam la serviciu, zic eu.

O mică pauză.

După 1 minut:

•  Mami, tu ai avut multe ”serviciuri”?

Am zâmbit și i-am răspuns că înainte de ultimii 12 ani am mai avut și alte locuri de muncă, până când m-am regăsit într-unul care să-mi placă cu adevărat, acela de grafician.

Dar cum am descoperit plăcerea de a scrie

Eva a vrut să continui povestirea. I-am spus cum în timpul facultății am avut și slujbe de vară sau temporare cât să-mi strâng niște bani pentru eventuale vacanțe sau călătorii.

Apoi, primul job cu carte de muncă pe care l-am avut a fost la redacția unui ziar.

•  Adică ce făceai? Făceai un ziar sau îl vindeai? mă întreabă curioasă.

•  Nu, scriam articole.

Facem amândouă o pauză, după care tot ea spune ca pe o revelație:

•  Mami, acolo ai descoperit tu că-ți place să scrii, nu-i așa?

Am zâmbit cu nostalgie. Da, acolo a fost primul pas către a scrie.  

În următorii ani, am avut un traseu în zig zag dar tot la scris am ajuns, doar că pe blog.

După facultate am realizat că specializarea mea “pictura” nu mă prea ajută în a-mi crea un viitor. Mi-ar fi plăcut să duc o viață boemă cu un atelier în centrul Bucureștiului unde să pictez și să-mi vina prietenii în vizită și să filozofăm ca artiștii. Știam că acesta era un vis utopic. Nu aveam părinți cu bani care să mă susțină așa că trebuia să găsesc singură o cale, mai ales că urma să-mi plătesc o chirie în capitală.

În schimb am locuit în mansarda mult visată chiar în buricul târgului. Aici am cunoscut mulți oameni faini care mi-au dat direcția pe care să merg în viață. Aici am primit primul impuls de a scrie și așa m-am angajat la ziarul Cotidianul. Primul meu job serios, cum i-am spus Evei.

Am primit încurajarea de care aveam nevoie în cel mai sensibil moment al meu. 

După câțiva ani, am avut totuși ambiția de a face ceva și cu facultatea pe care o terminasem așa că am virat brusc către publicitate. După câteva slujbe primite și schimbate de-a lungul timpului, am reușit să găsesc locul perfect. Acolo unde am stat ultimii 12 ani, ca art director.

Numai că, în tot acest timp, am continuat să scriu pe blog. Prima postare a fost în luna mai 2006. Impulsul a venit de la o prietenă pe care mi-o făcusem la acea vreme. Cum nimic nu este întâmplător, se pare că și oamenii nu vin întâmplător în viață noastră. Acum nu mai suntem prietene, dar recunosc că m-a inspirat enorm la acea vreme. Dacă nu era ea atunci, probabil că nu aș fi avut blog niciodată. Probabil.

De la Ladypink la Stil de mamă

Revenind la blogul meu, nu știu câți dintre voi mai știți că el s-a numit mulți ani Ladypink și era pe platforma blogspot. Nu scriam foarte mult, dar postam tot ce găseam eu fain despre modă, haine, artă și evenimente urbane, din internetul care și el se afla la începturi în acea vreme.

Acum 2 ani i-am făcut un rebranding și l-am redenumit Stil de mamă. Era absolut necesară schimbarea având în vedere că am început să scriu și despre lucruri care au legătură cu copiii.

De multe ori am fost întrebată dacă blogul îmi aduce vreun câștig. Recunosc că nu, în atâția ani de zile am scris pur din plăcere, atunci când aveam chef, inspirație și timp. Au existat câteva bartere, dar strict pe produse pe care le agreez sau/și le consum. Bani au venit de câteva ori, număr pe degete.

Problemă era că eu nu-mi propusesem un scop din asta. Nu făceam planuri sau calendare editoriale, nu mă interesa ceva anume, nici nu știam foarte bine dacă mă citește cineva, nu știam cine bate la ușă.

De când cu copiii, parcă a început să-mi placă și mai mult să scriu, să vorbesc despre emoții, trăiri și sentimente. De multe ori mă întreb oare pe cine interesează ce scriu eu? Ca mai apoi să am surpriza plăcută să-mi spună vreo cunoștință cât de mult i-a plăcut ce a citit la mine, că s-a regăsit în cuvintele și emoțiile mele. Sau să-mi spună câte o prietenă că și-a cumpărat un produs din cel pe care îl recomandasem eu în nu știu ce articol. Vă spun, tare mișto este.

Noi începuturi alături de Arbo Media

Am descoperit că triggerul meu principal este să știu că oamenii apreciază ceea ce fac, că au încredere în mine în ceea ce spun sau recomand.

Și pentru că blogul are 12 ani de mediu online (culmea fix cât timpul meu ca angajat) a venit timpul să fac ceva mai mult. Așa că vă spun cu bucurie și entuziasm că de acum înainte voi colabora pe proiecte cu cei de la ARBO Media în cadrul proiectului ARBO Influence Marketing.

Ce înseamnă?

Înseamnă că voi scrie ca până acum, susținut, despre subiecte care-mi plac  care mă interesează, voi face recomandări de produse în care cred. Voi scrie cu drag despre haine, despre Love Yard Sale, despre evenimente mondene precum  și despre copii, emoții și sentimente. Nu va fi nicio diferență. Tot EU, Laura Bucur, voi fi..

Vă mulțumesc pentru că ați avut răbdare să citiți până la capăt și vă invit să vă abonați la newsletterul blogului și să dați like paginii FB, adică AICI.

The post Dulci amintiri cu oameni, fapte, scris și blog appeared first on Laurabucur.ro.