De Roma nu e greu să te îndrăgostești.

Dar Tivoli chiar e ceva aparte.

Pentru cine nu știe, Tivoli este un orășel la nici 30 km distanță de Roma, așezat pe o colină înaltă de unde vezi Roma în toată splendoarea. În antichitate era numit Tibur, se pare că este chiar mai vechi decât Roma iar azi se află sub patrimoniul Unesco.

La Tivoli noi am ajuns cu mașina. Ne-a adus prietena mea, Gabriela, cu care nu m-am văzut de mai bine de 25 de ani. Cu șuturile în fund primite de la ea, mi-am făcut curaj să vin la Roma cu Eva mea să petrecem amândouă o minivacanță. A fost vis. Dar asta e altă poveste.

Acum vreau să vorbesc despre Tivoli pentru că aici a vrut să ne aducă mai întâi prietena mea. Mai mult decât atât, a ținut să vedem neapărat două case: Villa d’Este și Villa Adriana. Am zis ok, știe ea ce zice. Doar Villa d’Este am apucat să o vedem pentru că, ce să vezi, nu ne-a ajuns o zi.

Buuun, am parcat în Piața Garibaldi și ne-am oprit puțin să admirăm Roma din depărtare. Apoi am luat-o la pas spre orașul vechi.

Ce dor mi-era să mă plimb pe străduțe pietruite cu parfum medieval din alte țări. Aici am întâlnit prima cișmea cu apă potabilă, de unde bei apă proaspătă venită chiar de la sursă. Roma e împânzită de aceste cișmele. Aici chiar că poți duce o viață sustenabilă.

Ne-am plimbat pe străduțele înguste și întortocheate până am ajuns la podul Gregorian. Doamne, ce peisaj de poveste! Vegetație la greu, ape și cascade. Podul este alcătuit dintr-un singur arc cu o înălțime de 20 m. De pe el se deschide o panoramă de unde se văd două temple romane: Al Vestei și al Sybilelor.

Dacă mergeam mai departe, ajungeam la o altă casă, Villa Gregoriană, dar am preferat să ne întoarcem pentru că era deja foarte cald și nu eram siguri că apucăm să vedem tot ce ne propusesem. Practic ne-am întors pe partea cu templele și am admirat de aproape ruinele templului Sybilelor.

Ne-am oprit să mâncăm o înghețată. Nu are rost să spun cât de bună era, se știe.

Apoi am plecat spre Villa d’Este. În fața porții mă gândeam că e o casă mai mare, cel mult un gen de palat deși nu se numea așa. Am plătit intrarea și de aici a început uimirea mea continuă. Treceam dintr-o cameră în alta, goale de orice mobilier dar pline de decorațiuni murale și fresce spectaculoase.

Apoi am ieși afară, spre terasă, și mi s-a tăiat răsuflarea. În fața ochilor mi se releva o adevărată bijuterie peisagistică, o capodoperă a grădinarilor italieni, efectiv. Am aflat că grădina a fost inițiată de un cardinal, fiul Lucretiei Borgia, care nu a reușit să ajungă papă și i s-a oferit în dar această casă pe care a transformat-o total. Pentru crearea grădinii s-a modelat relieful accidentat al terenului alăturat şi s-au creat bazine, cascade, fântani. După primul război mondial Villa d’Este a intrat în proprietatea statului italian.

Mai departe las pozele să vorbească pentru că oricum nu le mai știu numele fântânilor, doar aleea celor 100 de fântâni am reținut.

După ce am ieșit din Villa d’Este am plecat puțin spre partea nouă din Tivoli unde am dat peste fortăreața cu turnuri crenelate Rocca Pia, ce datează din1461. Lângă ea se află rămășițele unui amfiteatru roman.

Înfometați, ne-am urcat în mașină și am plecat spre casă, nu mai aveam putere să vedem și Villa Adriana. Am ajuns acasă (undeva între Roma și Tivoli) să ne schimbăm și am ieșit la un restaurant unde am mâncat doar specialități romane.

O să revin și cu un articol despre Roma, dar doar despre chestii poate mai puțin cunoscute despre capitala Italiei. Pentru că noi am avut norocul să meargă cu noi și să ne fie 4 zile ghid Alex, băiatul prietenei mele, căruia îi mulțumim enorm pentru răbdare, pentru tot ce a făcut pentru noi. Gabriela, ai crescut un băiat tare fain!

Mi-a luat foarte mult să scriu acest articol despre Tivoli pentru că efectiv nu știam nici ce poze să aleg și nici cum să-l scriu astfel încât să vă fac poftă să-l vedeți dacă ajungeți la Roma.

Fun Fact: Tivoli e înfrățit cu Focșani.

The post Tivoli și Villa d’Este – musai de văzut dacă ajungi la Roma appeared first on Laurabucur.ro.

Ne-am întors de 3 zile din Peninsula Pelion, din vacanța noastră de 8 zile, unde am trecut prin toate tipurile de vreme, așa că nu pot spune că mi-era dor de ploaie. Dar recunosc că, dacă nu era ea, nu aș fi cunoscut acest tărâm sălbatic, destul de puțin cunoscut, al Greciei.

Peninsula Pelion, ce am făcut și ce e de văzut acolo.

Trebuie să recunosc că în acest an am vrut musai o căsuță pe malul mării ca să nu mă mișc de acolo. Doar să zac. Că n-a fost așa, din cauza vremii, este altă poveste. Am ales pur și simplu la întâmplare, atât cazarea cât și zona. Știam doar că drumul este mai lung decât cel până în Thassos cu mașina, știam că plaja din fața locației e cu pietre, cu mulți țânțari și arici de mare, dar ne-am asumat. Fie ce-o fi, ne-am zis. Kamala Apartments se numește. Am făcut eu un filmuleț pe care l-am urcat pe youtube, AICI.

Ziua 1 – 23 iunie

Am plecat din București la 4 dimineața. Era răcoare. În Bulgaria, când am trecut pe lângă Sofia la bordul mașinii arătau 9 grade. Afară erau niște nori groși de ceață, parcă mergeam la ski nu la mare. Când am făcut popasul, realmente am dârdâit de frig. Am zis că nu-i panică, în Grecia e cald și soare.

Am ajuns la ora 16. Foarte funny a fost că în momentul în care waze – mulțumim Getuța – ne-a dus cu o precizie până la stațiunea-orășel, ne-am trezit în fața falezei. Fâșia de drum dintre mare și căsuțe era îngustă cât să încapă o masină de mici dimensiuni. Ne-am panicat, adică eu nu băieții. Am întrebat niște băieți care se plimbau cu scuterul și ne-au dus până la micul hotel Kalama Apartments. Stresul nu s-a oprit pentru că trebuia să traversăm un râu pentru a ajunge la locație și ghiciți ce? Podul pentru mașini era dezafectat iar trecerea se făcea printr-o groapă cu pietre. Am trecut cu bine dar nu fără emoții.

Pe cer erau nori.

Ziua 2 – 24 iunie

Ne-am trezit cu nasul în mare. Ne-am făcut cafea și am explorat puțin plaja. Frigul de afară m-a făcut să-mi doresc să intru în casă. Am decis să plecăm să vizităm pentru că prognoza nu era îmbucurătoare.

Am fost la Volos și la Argalasti. Am scris AICI despre această zi.

Ziua 3 – 25 iunie

Soare cu dinți. Am decis să mergem la plajă și prin împrejurimi. În această stațiune cu numele Kalama erau doar 2 taverne și o cafenea. O plajă amenajată, foarte îngustă, în fața uneia din taverne, unde am mâncat în fiecare zi la prânz. Seara ieșeam la cafenea pentru ceva lights, o  felie de pizza sau salată. În rest nimic. Nici măcar un mini market. Dimineața venea o mașină cu produse de brutărie, pâine, plăcinte cu spanac și brânză și/sau covrigi. Mai trecea zilnic și o mașină cu fructe și legume.

Mi-a plăcut la nebunie sălbăticia locului. Mă gândesc că nu e chiar o plăcere să locuiești acolo, dar ca turist, cu copii sau care caută o oază de liniște, e minunat. Seara, când ne întorceam spre casă, mergeam prin stufăriș și măslini. Ne auzeam pur și simplu pașii. O liniște serenă. Doar zumzet de cicade, zi și noapte.

În această zi am profitat de puținele raze de soare și nu am dus fetele la prânz la culcare. De fapt în toată această vacanță le-am lăsat să facă ce vor ele. În curtea de la Kalama este loc de joacă și s-au jucat în voie cât au vrut, s-au dat în leagăne, în tobogan și pe niște sfori cu inele.

Spre după-amiază s-a întețit vântul și au apărut nori de ploaie.

Ziua 4, 5 și 6 – 26, 27, 28 iunie

Ploaie mocănească. Frig de-mi clănțăneau dinții. Auzeam că toată Grecia, inclusiv România, e cuprinsă de ploi. În Halkidiki apele luaseră mașini. Am decis să plecăm să vizităm peninsula, să vedem ce ne oferă cu ploi cu tot.

Am purces către Platania, o plajă pe aceeași coastă de vest. Din păcate ploaia nu prea ne-a dat de ales. Ne-am adăpostit la o tavernă unde am luat prânzul. Nu vedeai țipenie de om. De fapt văzusem 3 mașini cu număr de România dar unde erau ascunși oamenii nu știu.

După ce am luat masa am plecat către un oraș de munte: Milies. După multe serpentine scurte am oprit în stațiunea montană unde pentru moment erau doar câțiva stropi de ploaie. Oprisem fix în fața unei cafenele cochete, gen 5togo la noi. O minunăție de cățel trona în fața cafenelei, fetele s-au jucat puțin cu ea. Apoi am plecat să vedem biserica veche de peste 300 de ani și un muzeu tradițional. Ambele erau închise pentru că era trecut de ora 2. Am admirat ferestrele, casele de piatră în trepte, am mirosit parfumul pinilor și ne-am bucurat de priveliștea amorțită, fără picior de om, prin stropii de ploaie. Făceam poze și ne amuzam de figurile noastre înfrigurate de parcă am fi fost într-un început de toamnă.

Poze am postat mai multe pe pagina de facebook, adică AICI.

Ziua 7 – 29 iunie

Prima zi cu soare fără nori și ploi. Aveam deja în plan să mergem pe coasta de est a peninsulei Pelion, la celebra plajă Agios Ioannis. A fost un drum cu adrenalină dar superb. Multe serpentine, abrupte și înguste, plin cu hortensii de toate culorile. Casele și peisajele uluitoare. Ultimii 2-3 kilometri am crezut că nu mai ajungem. Se vedea plaja dar panta era foarte înclinată. Am descoperit o plajă superbă, cu oameni puțini, apă de cristal chiar dacă nu pietre. Ne-am petrecut o zi minunată, prima cu soare fără ploi și nori.

Ziua 8 – 30 iunie

Prognoza meteo era din ce în ce mai bună așa că am decis să testăm și plajele de la noi, din Kalamos. Din păcate, pe plaja din fața hotelului nostru nu puteam face baie, aricii de mare erau la ei acasă. Dacă eu nu aș fi intrat chiar și cu papuci speciali, atunci nici fetelor nu le puteam cere asta.

Am descoperit plaja mică din fața celei de a doua taverne. Eram singuri acolo cu 6 șezlonguri. Apa limpede, extrem de caldă, plajă cu pietricele dar și puțin nisip. Fetele și-au făcut de cap cu salteaua de apă, cu colace și aripioare, s-au jucat cu pietre, scoici și crabi.

Pe 1 iulie urma să plecăm dar gazdele de la Kalama Apartments au fost de treabă și ne-au oferit încă 2 zile de cazare gratuită. Am putut să stăm doar una, esențială. Am profitat și am făcut plajă iar seara am admirat apusul superb din Kalamos.

Am scris un text destul de lung, dar pentru că am fost întrebați de toată lumea cum a fost ”acolo”, în zona asta necunoscută a Greciei, am așternut pe blog impresiile.

Răspunsul nostru este: depinde ce-ți dorești. Noua ne-a plăcut mult Pelion. Nu mai suntem de nopți pierdute, avem copii, căutăm liniște și pace. Am descoperit un tărâm fabulos, cu multe surprize frumoase, cu apus superb și oameni calzi. Sătucul Kalamos, unde aveam noi cazarea, este un loc parcă uitat de lume, un loc secret ascuns în văzul lumii.

Aici am descoperit crabii din scoici, aricii de mare și călugărițele (insecte). Aici am văzut drumuri sinuoase, înguste doldora de hortensii colorate. Aici muntele chiar sărută marea, cum se spune. Priveliștea de sus, de pe munte, te lasă fără răsuflare, parcă ai vedea harta Greciei. Chiar nu a contat că nu am avut magazine cu suveniruri și plaje cu nisip fin. Nu am auzit limba română 8 zile și tare reconfortant a fost. Și, un fapt care a contat pentru mine mult, a fost că l-am avut pe tata cu noi și sper din tot sufletul că s-a simțit bine cu noi.

Acestea fiind zise, sper că, citind aceste rânduri, să închideți ochii și să vă lăsați purtați de valurile mării de cristal, să amușinați mirosul de pin și sare din peninsula Pelion a Greciei.

Mai jos las și filmulețul cu micuța plajă din fața hotelului nostru.

The post Mic jurnal de călătorie în 8 zile în peninsula Pelion – Grecia appeared first on Laurabucur.ro.

Ieri, adică în prima zi de vacanță aici, vremea a fost nepotrivită pentru plajă așa că am pornit să vizităm orașul Volos. E mai departe de locul în care stăm noi, la câțiva kilometri. Am descoperit un oraș portuar foarte fain, cu centru universitar și aeroport chiar. M-au fascinat mult străduțele înguste cu aer medieval. Am băut aici cel mai mare caffe latte și am mâncat una din cele mai bune înghețate.

Fiind duminica nu era nimic deschis, nici măcar un Lidl. Norocul meu sau al băieților, nu știu, că altfel luam la rând magazinele. Plimbarea a fost tare faină așa cu câte un strop de ploaie aici, cu câte o vitrină de admirat colo, ca să nu zic cât de faină e piațeta unde e catedrala/biserica lor.

Apoi am mers să mâncăm într-un sătuc uitat de lume, Argalasti îi spune, cu clopotniță și oameni uitați în timp. Ghiciți ce m-a uimit? Aveau o expoziție de fotografie deschisă chiar lângă terasa unde am luat prânzul. Un birt ordinar de altfel.

Vă las cu bine și cu poze. Sper să se îndrepte vremea să facem și noi totuși plajă.

PS: Am avut zi de plajă bună azi. Dar trebuie musai să vă povestesc într-un articol viitor locul în care am avut cazare. Uitat de lume e puțin spun. Și cu câte vietăți ciudate am făcut cunoștință.

Acestea fiind zise, vă las cu rugămintea că dacă vreți să aflați ce se mai întâmplă aici să dați subscribe la blog, să primiți primii newslettere și să dați și un like pagii de facebook, stil de mamă. AICI.

The post Volos – un oraș al Greciei mai puțin cunoscut appeared first on Laurabucur.ro.

În copilărie am tot mers în excursii cu școala să vedem mănăstirile din nordul Moldovei, acum 7 ani am vizitat din nou vestitele biserici din nordul țării, acum 2 săptămâni am petrecut ultimele zile calendaristice de vară la Pojorâta. Nicicând nu mi s-a arătat Bucovina ca acum. Parcă s-a dezvelit în toata splendoarea ei. Imediat cum treci din Iasi în Suceava (noi din Iași veneam) încep splendidele coline să se înșire ca un șirag de mărgele. Verzi, curate, aranjate. Parcă eram un călător în altă țară, dar nu, eram un călător în țara mea. Tot ținutul mi-a amintit de zeița Te Fiti, transformată într-o insulă verde din celebra animație Disney, Vaiana.

Au fost 4 zile în care am uitat de agitația din București, ne-am încărcat cu mult verde cât să ne ajungă măcar o lună de iarnă, dar cel mai important e că fetele s-au simțit grozav. Chit că aparent nu au făcut nimic, iar vizitele la mănăstiri nu prea le-au impresionat, nu s-au plictisit deloc. Au alergat, au văzut multe vaci, inclusiv cum se mulg, au făcut cunoștință cu puii și cloșca, au călărit ponei, s-au jucat și au jughinit pisica gazdei, au învârtit în ditamai ceaunul în care se făcea cașul pur moldovenesc.

Gazda pensiunii Adam și Eva, unde ne-am cazat, a fost foarte de treabă, ne-a adus lapte proaspăt muls, ne-a făcut acel caș, într-o seară ne-a gătit celebrul balmoș, o combinație de mămăligă cu smântână și caș. Foarte bun pentru moldoveanca din mine. Ne-a tratat inclusiv cu o vișinată, când ne-am cunoscut.

Dar mai presus de tot și de toate au fost ținutul și liniștea. Liniștea pe care o auzeai și o simțeai până în măduva oaselor. Sunetul ușor al unei talăngi, din când în când, mugetul unei vaci sau un nechezat alintat de cal.

Ce mai poți face dacă ajungi în Buconiva și nu vrei să stai într-un singur loc?

Clar e musai să vezi mănăstirile. Putna e cea mai departe de Pojărâta, apoi Sucevița, Voroneț. Te poți opri la Muzeul de ouă încondeiate, la Muzeul de lemn sau să mergi la salina Cacica. Aici, spre deosebire de alte saline, trebuie să cobori foarte multe trepte dar e ok pentru mișcare. Partea proastă e că nu prea e modernizată salina. Atenție la viespi. Afară sunt foarte multe, pe mine m-a și înțepat una de nu știam ce să mai fac de durere.

Am mai fost la o herghelie unde ne-am plimbat cu caii și poneii. Am mâncat pe unde am apucat dar numai în locuri cu mâncare românească foarte bună.

Seara era frig, dar ziua am prins o vreme superbă.

M-aș opri aici, prea multe cuvinte pot dăuna uneori. Prefer să admirați peisajele și să vă doriți să vizitați Bucovina/Pojorâta.

Zilele trecute, însă, am aflat de campania inițiată de Blogal Initiative, descoperă România frumoasă cu #AlwaysYesToRomania. Proiectul aparține lui SIXT New Kopel (cei care închiriază mașini dar se mai ocupă și cu multe alte treburi faine legate de mașini)  și este o provocare adresată atât românilor cât și turiștilor străini de a descoperi locurile mai puțin umblate ale țării.

Acum vin și spun că Bucovina chiar este o zonă destul de vizitată dar totuși mă întreb, cine nu a ajuns acolo? Mai e cineva care să nu fi ajuns cu școala la mănăstiri? Cum eu nu am văzut încă Timișoara, tot așa cred că sunt români ce nu au  călcat în nordul Moldovei. Dacă nu ai mașină e mai dificil dar uite că ai varianta de a închiria una de la SIXT Rent a Car și de a te plimba cu ea pe unde poftești.

Cu aceste cuvinte închei în speranța că v-a plăcut unde am călătorit noi cu cele două fete. Vă invit să dați subscribe la blog și un like la pagina facebook al blogului, adică aici.

Save

Save

Save

Save

The post Călător în țara mea: 4 zile în Bucovina appeared first on Laurabucur.ro.

Tuna si fulgera. E noapte si se aud doar picaturile de ploaie combinate cu respiratia regulata a minunilor de langa mine. Simt in nari un aer incredibil de proaspat.

Ploua in Grecia, va vine sa credeti? Mai exact in Thassos unde venim a patra oara in concediu si cred ca e prima oara cand ploua. Mai avem doar cateva zile de stat iar vremea a fost perfecta, inclusiv aceasta ploaie. Nu stiu cum va fi maine dar acum e minunat ce simt.
Nu am scris vreodata din concediu, cu atat mai putin cu cat aici e wifi-ul enervant de slab, nu se deschide nicio pagina cu nimic. Acum e 3 dimineata si se misca mai bine.

Am luat bilete tarziu, aproape credeam ca nu o sa mai plecam la mare cu fetele, cel putin nu in iulie. Nu am mai facut figuri la cazare, desi as fi vrut ceva langa plaja, am gandit ca aia e, m-am resemnat la gandul ca o sa ne trambalam iar zilnic cu soarele in cap casa-plaja, plaja-casa. Nu avem nicio masa inclusa. Surpriza placuta a fost ca drumul pana la plaja buna este chiar aproape. Apartamentul marisor, terasele largi, o curte imensa plina de flori colorate. Din fata vedem marea, din spate muntii. Dimineata stam spre munti, ascultam cantecul cicadelor si ne bem cafeaua cu aroma de casa noastra.
Am plecat cu inima stransa, in saptamana dinaintea plecarii fetele mi-au fost amandoua cu febra, verdict: rosu in gat. Noroc ca medicul nostru de familie ne recomanda inghetata. Eva a fost ok, cu Mia am plecat cam la limita, dar multumesc lui D-zeu a fost foarte bine pana la urma.
Desi nu ne-am vorbit, am lasat fetele sa cam faca ce vor, fara program prestabilit, fara impuneri de somn, de masa sau baie. Doar expunerea la soare am controlat-o.

(Mi s-a facut putin racoare, ce bine e!)

Azi s-au culcat dupa 12, dar ce? Ne grabeste cineva dimineata? Cum o fi. Nu le-am zorit nici la aerosoli, nu le-am zis nici la pranz sa doarma daca nu au vrut. Dar tot au picat de somn pana la urma. Le-am dat inghetata si la 11 noaptea, nu e tragedie. Dar stiti ce frumos ne-am inteles cu ele? Au fost cooperante si linistite (ma rog, oarecum).

Le-am lasat sa faca ce vor, cu limite desigur, dar am fost mult mai zen cu totii. Nici noua nu ne-am impus ceva, am lasat sa curga timpul cum a vrut el, fata sa ne intrebam in ce zi suntem ci doar unde avem chef sa mergem si ce avem chef sa facem.
Mai avem doua zile si sper sa fie tot asa. Ne vom reveni mai greu acasa, probabil, dar cel putin nu a fost o vacanta cu hais si cea. Thassos e o insula frumoasa, o recomand cu drag si acum chiar daca e plin de romani, ma straduiesc sa ignor. Altadata ma mai simteam ca la Mamaia dar acum nu m-a deranjat. Imi pare rau ca nu am foarte multe poze dar asta din cauza ca mereu am avut cate ceva de facut.
Mai e un mare pacat, ca grecii astia habar n-au ce e mujdeiul de usturoi si mamaliga. In rest totul e bun. La capitolul supe/ciorbe stau prost dar m-am obisnuit, nici la fete nu m-am agitat cu acest fel de mancare.
Ce mai ador aici e inghetata si faptul ca o cupa e generoasa, nu zgarcita si stearsa de 10 ori de cuva ca la noi.

V-am facut pofta de Grecia? Sau de vacanta?

Va mai las cateva poze, desi pe multe le-am urcat deja pe facebook, dar rog sa scuzati textul fara diacritice, am scris noaptea la ora 3, sa scuzati eventuale greseli, mai ales de configurare pe blog (e prima oara cand postez din telefon).

Si va invit sa dati subscribe pentru viitoare articole si like la pagina de facebook, stil demama.

The post Un concediu neplanificat poate fi cheia unei reusite appeared first on Laurabucur.ro.

Revenind la vacanta (pentru ca apropos, nu cred ca am scris vreodata despre aceasta), a fost totul asa de frumos si de relaxant, am vazut si Milano, ne-am plimbat si cu metroul, am alaptat pe trotuarele de pe langa Dom, am vizitat si celebrul lac Como, am tras o fuga si pana in Elvetia, ce sa mai, a fost minunat. Dar ce e o vacanta intr-o tara straina fara putin shopping, nu? Din cauza kilogramelor acumulate in sarcina nu am fost atat de interesata la capitolul haine, dar o bijuterie ar fi fost de nelipsit. Aici am descoperit minunatiile Pryngeps Italy. Nu stiam nimic despre brand dar a fost suficient sa vad bratara cu cele doua fetite in miniatura, din argint, a verisoarei mele si sa ma indragostesc de el. Cam asa arata, eu am aceasta bratara, doar ca am o mami, un tati si o mica bebelusa.

Acum, la 2 ani, am descoperit si brandul francez Lebebe, care produce tot niste minunatii de fetite si baietei, bijuuri in special pentru mamici, dar si ceasuri in acelasi stil. E clar ca trebuie sa-mi achizitionez si eu ceva. Dar va las pe voi sa descoperiti si sa admirati.

The post Bijuterii pentru mamici appeared first on Laurabucur.ro.