10 melodii de care sigur ți-e dor dacă ți-a plăcut la club A
Îmi amintesc și acum primii pași făcuți în club A de mână cu prietenul meu de atunci. Se întâmpla prin ‘93 să ajung în cel mai dezirabil loc din capitală. Am fost fascinată.
Îmi amintesc și acum lumea dezlănțuită pe Zombie a lui Cranberries. Lumea dansa altfel, într-un fel irezistibil pentru mine. Eram fascinată de oameni, de loc și de tot.
Acolo nu intra oricine, regulile nu respectau nicio grilă și erau făcute de Mihai, cel mai temut om de la intrare, cerberul de la clubul arhitecturii. Treceai sau nu treceai, fără explicații.
Iubeam club A. Iubeam felul în care oamenii se distrau, felul în care interacționau și se îmbrăcau, felul în care se distrau, era ceva unic. Cel puțin pentru mine. Era cel mai cool loc de distracție cu muzică bună, foarte bună.
În ziua in care am aflat că a murit Dolores o parte din lumea mea de atunci s-a prăbușit. Dolores era tinerețea mea din club A din primii ani de studenție.
Ascult zilnic Guerrilla și mi-a fost dor de el cât timp i-a fost ridicată licența. Și știți de ce? Guerrilla îmi amintește mult de club A prin melodiile pe care le difuzează dar și prin felul dj-ilor de a face emisiunile. De curând au difuzat Stakka Bo. Păi pe bune? Ce alt radio mai difuzează azi, în România, Great blondino? O melodie atât de faină și deloc mainstream.
Am făcut mai jos o listă scurtă cu 10 melodii, dar mi-am amintit de mult mai multe piese ce mi-au marcat serile de la club A din perioada 1994 – 2000. Sunt melodii de care mi se face periodic dor și care, pentru mine, au o sensibilitate aparte și atemporală.
1. Cranberries – Zombie
2. Spin Doctors – Two princes
3. Beck – Looser
4. Radiohead – Creep
5. House of Pain – Jump
6. Pulp – Disco 2000
7. No Doubt – Don’t speak
8. U2 – Where the streets has no name
9. The Cure – Friday I`m in love
10. Stereo MC – Connected
Acum să vă aud, sunt oameni aici care hălăduiau prin Club A? Dacă da, de ce piese vă mai amintiți?
Aaaa, să vă las și un bonus.
Stakka Bo
Și da, vă mai aștept pe aici și vă invit să dați și like paginii FB a blogului, adică AICI.
Credit foto: pixabay.
Seducție, Direcția 5
Si Macarale, evident. Trio Grigoriu. La 5 dimineata, inevitabil
Prince – Purple Rain
James – Loose Control
…..
James, daaa. Ai fost la concert când au venit? Era lume de pe vremurile bune ale club A.
Air mie acum îmi vin o grămadă de piese în cap, dar cele din articol au fost primele care mi-au venit în cap.
Te mai aștept pe aici.