Din Cenușăresei în Olimpiadei, înapoi și de la capăt
Când am trecut calea ferată din Baicului mă cam trecuseră fiori. După ce am făcut prima la dreapta m-am speriat de-a dreptul. Oamenii stăteau adunați ciorchini pe la porți, e o zonă cu case, multe case modeste. Mă desumflasem, dar am continuat să mergem până la nr 34 care era în capăt, unde strada cotea la stânga.
Ne-am oprit în dreptul unei vile, cea mai arătoasă de până acolo. Am intrat în ea și totul mirosea a nou și a curat. Doar un apartament era locuit, ne-am uitat prin toate apartamentele de la toate nivelele. Am poposit la etajul unu, am ieșit pe terasă să fumăm o țigară și am admirat apusul. Un apus superb de toamnă călduță. A fost un „coup de foudre”, m-am îndrăgostit pe loc, a fost ceva fantastic pentru că am simțit că acolo ne e locul.
Am venit
doi și am plecat patru, după 6 ani. Acolo mi-am revenit după plecarea neanunțată a mamei, acolo am adus pe lume cele două minunății. Pe alocuri a fost și locul deznădejdii, dar așa e viața. Am cunoscut oameni frumoși, am avut vecini faini. Am cunoscut oamenii din zonă și nu m-au mai speriat. A fost un loc cu mult soare, joacă și flori. Doar că locul acela s-a transformat, a devenit ceva ce nu-mi mai plăcea, rămăsesem ultimii care nu plecaseră. Apusul nu-l mai puteam admira de ceva ani pentru că vecinii noștri rromi și-au mai ridicat un etaj al casei neterminate încă. Grădina nu mai era a noastră, a tuturor, era doar a unei singure vecine și a pisicii ei, o curticică de altfel rămasă în paragină. Copiii nu mai aveau voie nici să alerge până la poartă. Locurile de parcare deveniseră un câmp de luptă acerb care-mi provoca silă. Îmi doream din ce în ce mai mult să plec, să ne mutăm, să nu mai văd mutrele noilor vecini.
Se împlinește o săptămână de când ne-am schimbat locuința. Am plâns la plecare, deși nu credeam și nici nu voiam. Am plâns și după o zi si după două. Am investit mult, am pus toate emoțiile posibile și imposibile acolo. Nu e ușor. Totodată mă minunează ușurința cu care copiii acceptă schimbările, pentru ei e important să fie lângă părinți, dar pentru noi, adulții e greu. Încă nu ne-am găsit locul, e o perioadă tranzitorie dar îmi doresc ca locul final să fie unul inspirat.
Așa a fost în ultimii 6 ani, din Cenușăresei în Olimpiadei, înapoi și de la capăt.
