It’s time to FashionUp! Partea a II a

Acum o săptămână vă spuneam că am plăcerea de a participa, alături de alte 9 fete din blogosfera romanească de fashion, la campania “It’s time to FashionUp!”, cu ocazia deschiderii primului mall online din Romania: www.fashionup.ro.

O zi plină de răsfăț

Atunci am trasat doar câteva indicii legate de ceea ce urma să se întample. Acum a venit rândul să vă descriu mai pe larg despre ce și cum s-a petrecut. Întâi de toate vreau să precizez că, în pofida cârcotelilor acide iscate de acest proiect pe blogurile masculine, o femeie merită, măcar o dată în viață, o zi plină de răsfăț.

Ziua ședinței foto a fost un regal de desfătare. Băieții hairstiliști (Bogdan Stan și Alexandru Oros/Gett’s) s-au jucat cu părul nostru, apoi au intervenit fetele de la make-up (Crina Popescu și Alina Ilie /Clarins), după care ne-am fâstâcit, fâțâit și hlizit în fața camerei fotografului Mihai Bumbu.

Dar ah! Ce grea e misiunea de a poza în fața camerei!

Nu-mi prea place să fiu fotografiată, nu mă simt deloc confortabil cu camera foto. Am reușit să trec peste acest obstacol pentru că mă simțeam excelent în hainele alese de mânuțele mele din magazinul FashionUp.

Îmi plac culorile și indiferent de ocazie îmbrac haine cât mai cromatice. De data aceasta am ales o ținută casual, mai puțin dotată în culori dar lejeră pe care am punctat-o cu accesorii colorate – colier, plic și brățări. Blugii Levi’s, cu care sunt îmbrăcată și pe care vi-i recomand cu căldură pentru că au un material foarte placut, i-am asortat cu un top crem, lărguț, perfect pentru a camufla imperfecțiunile. Pantofii albaștri cu aspect retro dau întregii ținute un aer flower-power, chiar dacă nu este tocmai stilul meu.

Ca o încheiere, vreau să dedic aceste impresii dragii mele mame, a cărei zi de naștere este astăzi (17 iunie), și care în această perioadă trece prin momente dificile.

De asemenea, vă invit, dragii mei călători virtuali, să dați un click AICI, pe vot (în perioada 17 – 24 iunie), pentru tinuta Ladypink. Mulțumesc!

PS: Uitasem ceva important, faptul că la redacția SR mi-a făcut o reală plăcere să le revăd pe Andreea de la DadaModa, Adina Necula, Roxana Radu și Diana Bobar și să le cunosc pe Andreea Molocea, Fashion in my eyes și Nu sunt printesa.

poza_mea_mica

 

0 comments on “It’s time to FashionUp! Partea a II a”

  1. nookie says:

    ai iesit foarte bine!
    si mie mi-a facut placere sa te cunosc:*

  2. Leeloo says:

    La multi ani mamei tale :*

  3. Laura Bucur says:

    multam mult lilosule!

  4. esti foarte draguta si imi place tare mult cum te-ai potrivit! Culori si voie buna. Bafta multa!

  5. Laura Bucur says:

    multam mult, ca de la blonda la blonda! 😀 as fi preferat mult mai colorat dar nu prea am avut ce, oricum sunt singura care nu are negru in compozitie…place blogul tau apropos!

  6. Multam fain! 🙂

    Blondele tot la blonde trag 🙂
    felicitarile mele!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *