O bicicleta roz numita dorinta

Este cred ca pentru prima data cand stiu la  inceput de an ce as vrea sa primesc de ziua mea. Daca nu se poate de ziua mea, atunci cu alta ocazie dar tot in acest an sa fie. Imi doresc o bicicleta roz cu cauciuri albe, sa fie dotata cu cos fancy, cu claxon la fel de girly si, eventual, cu scaunel pentru fete. Recunosc,  biciclitul cred ca este singura forma de miscare pe care as practica-o in aer liber, altfel de sport nu pot, nu-mi place. Dar sa am o asa bicicleta mi-ar fi mai mare dragul sa merg cu ea. Partea proasta care de fapt sunt doua ar fi asa: 1. nu as merge cu ea prin traficul din Bucuresti pentru ca mi-ar fi pur si simplu frica de masini, de gropi, de oamenii imprevizibili. Si 2. aseara mi-a fost demontata imaginea bicicletei perfecte care, pe langa costul enorm, nu ar fi potrivita pentru capitala noastra, ar merge poate pentru Amsterdam sau alt oras nordic. La noi trebuie MTB, care nicidecum nu poate fi roz.

Bun, si acum ce fac? Ca eu totusi imi doresc o bicicleta colorata, cu care sa ma plimb in aer liber, in parc sau undeva in padure, alaturi de familie si un caine. Imaginea ideala, nu? Sa vedem, intai am dorinta si apoi vad cum ma descurc. Intre timp mi-am  dat seama ca mi-ar placea si una galbena, poate chiar mai mult. Pentru L cel mare e simplu, isi doreste o bicicleta “mova” cu roti negre, nu e asa de pretentioasa ca mine, plus ca e relativ usoara, e micuta si ar intra in masina si se poate plimba in parc, ca doar nu o merge pe strasse.