Street style @ Love Yard Sale

La sfârșitul anului 2014 mi-a venit ideea de a face (a spune „organiza” era prea mult pentru mine) un târg cu specific yard sale. Știam că va fi greu dar știam că-mi va plăcea pentru că tot ce are legătură cu hainele nu are cum să nu-mi placă. Am vorbit la Have a cigar pentru spațiu (mulțumesc R.), le-a plăcut ideea și am pornit. Nici nu știam de unde s-o apuc dar știam încotro să merg. S-a numit When love is for sale. Am avut susținători, printre care cel mai important a fost WAHM (mulțumesc E.) dar și parteneri media. Prima ediție a fost mai bine decât mă așteptam dar următoarele 3 luni am fost nevoită să fac o pauză. A mai urmat o ediție, în luna martie. Fiasco total. Am reflectat. Apoi am primit un ajutor neprețuit (mulțumesc C.) și am devenit LOVE Yard Sale care a început să crească. Ușor, cătinel, sigur și firesc, organic aș spune. Am organizat concursuri, am avut zona pentru donații, am făcut ediții speciale, cu ambasada Finlandei, cu bloggeri, ne-am străduit să-l facem cât mai cunoscut. Și lună de lună LYS creștea.

Am început 2016 cu dreptul într-un nou loc, Mântuleasa40, pe o stradă cu rezonanță istorică. Un spațiu nu atât de generos dar plin de șarm. Ne-am străduit în continuare să facem deopotrivă fericiți atât participanții cât și vizitatorii. Și sper că am reușit. Mai mult decât atât, ediția lunii ianuarie a fost încununată de prezența echipei de la  Antena 1, mai exact de la Observator, filmul îl puteți vedea aici. Nu i-am chemat noi, noi am fost recomandați iar ei au venit să facă un material despre câte lucruri frumoase îți poți cumpăra într-un buget redus.

Între timp mi-a încolțit o altă idee. O idee care m-a și determinat să scriu aceste rânduri. De-a lungul atâtor ediții am observat foarte multe articole frumoase la prețuri mult mai accesibile ca-n magazinele normale. E drept ca de multe ori îți trebuie timp să le descoperi, să le cauți. Dar mi-am imaginat ce frumos ar fi să compun niște ținute din hainele pe care participanții le au la vânzare și să realizez o ședință foto, un fel de street style. Zis și făcut.

Vă las să vă delectați cu imaginile de mai jos și să remarcați prețurile. Ideea a fost de a crea o ținuță alb-negru (culmea că eu sunt pentru culori) din diferite patternuri (dungi, buline, flori…). Rezultatul este cel din imagini. Precizez că toți suntem amatori de profesie: model, fotograf și „stilist”.

Mulțumiri neprețuite Marei (model) și Mirelei (fotograf) dar și fetelor care mi-au dat hainele la pozat.

MML_1 MML_2 MML_geanta MML_ochelari MML_pantaloni MML_pantofi MML_vesta