Ladypink sau 10 ani de blogging
Stăteam și mă gândeam ce faină-i treaba asta cu blogging-ul. Indiferent de care parte a baricadei ești. Adică, mă rog, eu acum privesc din perspectiva celui care deține un blog, și nu de ieri, de azi, ci de 10 ani. E frumos și reconfortant să scrii despre ce îți place și să mai fi și citit de alții. De când cu facebook-ul am crezut ca bloggingul a murit. Dar nu, cred că a înflorit. S-au schimbat foarte, foarte multe și recunosc că eu am rămas mult în urmă, nu știu cum să mă updatez mai repede dar pentru asta știu că am de învățat. Esențial este să ai un aparat foto bun, indiferent ce profil are blogul, chiar și dacă este strict pe lectură și cărți. Dar cu cât ești orientat mai mult pe partea vizuală cu atât mai mult ai nevoie de un aparat profi sau măcar semi-profi. Un alt aspect important este să ai timp să te ocupi de el, de articole, de poze, să le editezi și așa mai departe. La fel de important în ziua de azi este să deții și niște cunoștințe tehnice, de adminsitrare a blogului, dar și cunoștințe de social media, cât de cât. Și timp, tiiiiimp cât cuprinde. Dar deja eu sunt convinsă că a face blogging este un job în sine care în timp, dar doar în timp, îți aduce și multe satisfacții.
Mi-amintesc cu nostalgie de primii ani de Ladypink si de primele satisfacții pe care mi le-a adus. Unul din aceste momente este lansarea primului mall online din România: Fashion Up. Au avut o strategie intelingentă, la acea vreme, au convocat 10 femei din blogosfera românească pentru a participa la proiect, acestea, adică noi, trebuia să compunem o ținută (Ah! cât îmi place și acum) din hainele exclusiv din magazinul Fashion Up. Apoi, s-a realizat o ședință foto, am scris mai multe AICI, iar aceste imagini au apărut, ulterior, în revista Shopping Report, de care nici nu mai am habar dacă mai există sau nu. Din cele 9 fete pe care le-am cunoscut încă mai țin legătura virtual cu 3 dintre ele. Acum când le privesc îmi dau seama ce mult au crescut, s-au schimbat pentru că da, multe au continuat nestingherite să scrie și să facă blogging. Și eu am crescut, încă mai am blogul activ și cresc și două minuni. Chiar dacă acel an în care am participat la proiect este anul negru pentru mine totuși, acest proiect, rămâne unul din cele mai frumoase amintiri despre blogging. Știu, de asemenea, că acum s-a ajuns la alt nivel, al relaționării dintre magazine (online sau nu) și bloggerițe, știu că multe și-au deschis blog tocmai din acest motiv. În concluzie, a face blogging, a te expune virtual, cu păreri avizate, a primi feedback-uri din partea vizitatorilor, a relaționa cu oamenii pe această cale mi se pare o activitate frumoasă.
Cele două imagini sunt de la ședința foto și chiar din revistă. Am reușit să mai găsesc un singur link activ despre acest proiect, pe site-ul Mauvert,
Trăiască blogging-ul, trăiască Ladypink!