te-ai născut într-o zi de joi și marți ai împlinit 9 ani.

Îți scriu azi să-ți spun încă o dată cât de minunată ești și cât de mult te iubesc. Tu ești cea care m-ai făcut mamă.

M-ai întors pe toate părțile, ești cea care mi-a apăsat toate butoanele posibile și încă o faci. Tu ești cea care m-ai făcut mare dar și cea care mă ajută să ajung la copilul din mine.

Azi ar fi trebuit să fim la Roma, cadoul nostru pentru tine. Dar uite că lucrurile s-au aranjat astfel încât să fim împreună acasă, să ne bucurăm mai mult unii de ceilalți.

Poză din 2014 din Seregno, un orășel fain tare de lângă Milano, de care m-am îndrăgostit. Am scris despre el AICI.

Iubesc să râd cu tine și-mi place și să plâng cu tine. Ești atât de caldă și de înțelegătoare cum rar întâlnești la un om, darămite la un copil care abia descoperă lumea. 

Îți place violetul/movul (așa cum îi plăcea și mamei mele), îți plac zambilele, iubești să ai părul lung, îți plac pastele și adori dulciurile. Îți place să te cațeri peste tot, chiar și când ai fustă, știi să asculți. Acum nu-ți mai plac fustele și rochiile, îți plac hanoracele și să citești. Îți place ordinea, iubești soarele și marea, te topești după câinele nostru mare și blând, Yuna, și o adori pe sora ta simpatică, Mia.

Îmi place mult cum ai crescut. Tare a fost simplu cu tine. Ai făcut totul repede, parcă nici nu apucam să mă dezmeticesc că tu mă uimeai din nou.

Ai stat repede în fund, ai mers de-a bușilea imediat, ai mâncat ușor și orice, ai vorbit repede și nici nu-mi mai amintesc primul tu cuvânt. Nici măcar nu ai stâlcit vorbele ca să mă amuz și eu ca mamă de prim copil.

Ai fost și ești cel mai înțelegător copil posibil. Atunci când eram cu burta mare și nu te mai puteam ține în brațe, ai înțeles. Cât a fost sora ta mică și încă sugea, nu te supărai că adormeam mereu cu spatele la tine. Deși mă durea sufletul. De câte ori ți-am spus că nu mă simt bine, ai avut grijă de mine și m-ai întrebat dacă am nevoie de ceva. Ești minunată și îți sunt recunoscătoare pentru asta.

Mă bucur să văd că-ți place să citești și o faci fără să-ți cer, mă bucur că-ți dorești să zbori cu sania lui Moș Crăciun și că vrei s-ajungi pe Lună. Să nu-ți pierzi acest vis!

Uneori mi se pare că nu-s o mamă suficient de bună pentru cât meriți. Mi se pare că unoeri te cert pe nedrept și că-ți cer prea mult. Dar cum să-ți spun eu ție? O fac pentru că, uneori, am senzația că sunt în preajma unui adult, atât ești de înțeleaptă.

9 ani au zburat.

Dar acești ani i-am simțit din plin. Ești sensibilă, ești frumoasă, ai o memorie fantastică, înțelegi tot și-mi place că vezi ce-i bun în oameni. Îmi place să te iubesc.

Foto din cover by Bambi Corro on Unsplash

The post Te-ai născut într-o zi de joi și marți ai împlinit 9 ani appeared first on Laurabucur.ro.

Sau cum mi-am ușurat eu viața. Vedeți poza de mai sus? Este făcută de mine dar ce credeți că reprezintă? Pun pariu că vă gândiți la un aranjament cu hăinuțe făcut de mine special pentru poză. Sau poate vă gândiți că sunt noi achiziții. Sau poate fi chiar o imagine luată de pe internet și vă păcălesc că e a mea.

Ei bine, este într-adevăr un aranjament dar este făcut de Eva mea. De fapt sunt hainele pe care ea și le alege singură seara pentru a se îmbrăca doua zi la grădiniță sau unde mergem noi. Și chiar ea le așează în acest mod. Iar treaba cu ordonatul hainelor se întâmplă aproape în fiecare seară. Bine, recunosc, sunt și seri în care uităm și a doua zi e un haos de nedescris, ei nu-i place ce îi aleg eu, ea e buimacă și nu știe exact ce vrea, o presez apoi că trece timpul și ne grăbim, ne enervăm și tot așa, Cunoașteți scenariul.

Totul ține de rutină

Este foarte mișto că-i și place și mie îmi dă un sentiment foarte plăcut, plus că scutim mult timp a doua zi dimineață. Dar cum am ajuns la această performanță? Totul ține de rutină, e ca și cu spălatul pe dinți dimineața și/sau seara. De mică am învățat-o așa. Dacă aveam de ieșit undeva, chiar și într-o simplă plimbare în parc, ne așezam în fața dulapului (cred că aveam și timp mai mult) și stabileam împreună cam ce ar vrea ea să poarte, eu îi alegeam, apoi îi explicam ce cu ce merge sau se asortează și cu ce nu. Țineam cont și de vremea de afară. Începeam cu chiloții și terminam cu agrafa de păr. Îi plăcea mult jocul ăsta iar acum nu pot decât să mă bucur de rezultate.

Meniul ținutelor

Dar partea și mai faină vine abia acum. Câte dintre voi, mai mult sau mai puțin interesate de cum și cu ce vă îmbrăcați, nu v-ați trezit contemplând șifonierul minute-n șir fără să știți cu ce să vă îmbrăcați. Vorbesc aici de o zi obișnuită de lucru. Așa e si cu copiii sau cel puțin așa e cu fetele mele care vor de mici să se îmbrace doar cu ce vor ele și cum vor ele. Întorcându-mă la rutina de mai devreme, chiar dacă făceam pregătirea de cu seara tot existau momente când nici ea nu știa ce vrea și atunci a venit cu o idee grozavă, îi aparține în totalitate.

M-a pus să fac o listă cu zilele săptămânii în care am scris ce ar vrea ea să poarte, așa ca un meniu al ținutelor. De exemplu luni e zi de rochie cu dresuri, marți e zi de blugi, miercuri e zi de colanți etc. Ea știe precis ce zi e și își alege doar din zona asta. Mai lucrăm la partea cu încălțatul dar tot e minunat. Și uite așa mi-am ușurat eu viața. Partea faină e că soră-sa o imită sau dacă ea nu e interesată îmi vine mie simplu să o îmbrac și pe Mia la fel. Așa am devenit noi organizate când vine vorba de rutina îmbrăcatului dimineața.

Ei, ce spuneți? La voi credeți că ar funcționa metoda asta?

The post O metodă simplă de a convinge copilul să fie ordonat când vine vorba de haine appeared first on Laurabucur.ro.

Pe mine mama nu mă lăsa să fac mai nimic acasă

Eu am fost crescută diferit, pe mine mama nu m-a lăsat să fac mai nimic. Nu am amintiri de genul ăsta de la 6 ani și, din păcate, nici nu mai am pe cine să întreb. Însă îmi amintesc destul de clar că atunci când veneam în vacanțe acasă (deci eram deja mare), mama nu mă lăsa să fac nimic. Îmi explica cum mă voi sătura de atâta treabă când voi fi la casa mea, de gătit și dereticat, așa că mai bine stăm la o cafea împreună, iar treaba o face ea cât mai poate. Poate că aici e cheia dezastrului ce sunt eu în bucătărie? Cine știe…

Acum, parentingul ăsta modern ne spune că e bine să îi lasam pe copiii noștri să ia parte la activitățile domestice, să ne ajute la gătit, să ne ajute la spălat, să ne ajute la șters praful sau mai știu eu ce. Totul sub atenta noastră supraveghere, desigur. Nu știu cum vor crește, cum li se va părea treaba asta la adolescență dar pot să spun că mie, acum, joaca de-a bucătăritul e chiar un real ajutor și nu fortez nimic. De multe ori chiar se roagă de mine să o las.

Cum a fost cu salata asta de fructe de mai jos.

Voiam să le fac o salată de fructe dar sincer nu aveam niciun chef să-i explic pentru că știam că durează, plus că e și stângace și nu prea știu să-i arăt cum se ține exact un cuțit cu mâna stângă astfel încât să nu se taie. Dar așa de mult s-a rugat de mine că am zis fie. Mi-a spalat insistent toate fructele, le-a sters pe fiecare apoi i-am dat cuțitașul cu lama ceramică, mi se pare mie mai puțin periculos. A tăiat banana, avocadoul, kiwi și chiar măr. A pus scortisoara și putin sirop de agave. A fost atât de încântată că i se citea fericirea pe chip.

Cum spuneam, nu forțez nimic. La prăjituri sau covrigei sau ce mai fac eu (destul de rar) iar insistă să o las, mai ales după ce i-am luat cartea Ioanei cu “Mami, ce mâncăm?” mă zăpăcește.

Într-o zi m-am trezit cu ea că vrea să spele vasele, toate. Le-a spălat surprinzător de bine. Acum sper să nu cheme cineva protecția copilului dar am martori că a fost dorința ei.

So, nu știu ce părere aveți voi despre asta dar atât timp cât e dorința copilului de a se implica în gospodărie nu văd de ce nu aș lăsa-o. Voi vedea peste ani dacă parentingul ăsta a dat roade.

Voi cum procedați cu toddlerii voștri?

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.

Save

The post Joaca de-a bucătăritul e chiar un real ajutor appeared first on Laurabucur.ro.

Simțeam că mă scurg și eu odată cu ea, m-am văzut pe mine mică, la toate serbările de la grădiniță și de la școală din primele clase. Am retrăit toate momentele în care, costumată în diverse personaje, mă sugrumau emoțiile, la propriu. Le-am urât. Plangeam mereu. Nu-mi plăceau. Uitam mereu versurile. Nu-mi plac nici acum, deloc. De ce trebuie să li se dea copiilor strofe întregi de memorat din poezii sau cantece al căror înțeles nu-l prind nici cei mari? La ce ajută? Peste 1 an oricum nu vor mai ține minte nimic din ele. Știu totuși că Evei îi place, e mereu încântată că are de învățat poezii sau cântece, îmi spune și o și simt. Dar acum ceva nu a fost confortabil, presiunea a fost mare, s-a străduit să recite și să cânte impecabil ca mai apoi, la un mic semn, să cedeze. Digul s-a rupt și tot șuvoiul de emoții a revarsat si mi-a umplut sufletul. Mă bucur că am fost ACOLO, mă bucur că am putut să o ajut să fie ea fără să o întreb ce are sau ce s-a întamplat, așa cum nu am simțit nevoia să explic cuiva ce s-a întâmplat cu ea. Emotiile au coplesit-o iar eu stiu cum e. La fiecare serbare îmi tremurau cumplit genunchii, iar vocea mi se stingea, nu știu cât se vedea dar știu că nu spuneam nimănui. Mi-era teamă să merg la mama să-i spun: “Mama, eu nu vreau să mai stau la serbare!”. Nu știam nici eu cum să gestionez emoțiile alea cumplite. Acum am fost acolo, am acceptat-o si i-am validat toate trairile ei în brațele mele, în mine, în sufletul și inima mea.

Nu am întrebat-o nici acasă de ce a început să plângă. Nici nu cred că ar fi știut să-mi răspundă. I-am spus doar că o înțeleg și că e în regulă. Poate că e prea sensibilă dar nu cred că îmi stă în putere să schimb asta. În schimb îmi stă în putere să o accept așa cum este ea și să-i dau încredere.
Mulțumesc, iubita mea copila!

Photo credit: Dodo studio

The post Cum mi-am ajutat eu copila să-și accepte niște emoții puternice appeared first on Laurabucur.ro.

Bine v-am gasit dragi cititori si iubitori de bebei si catei! Sunt nespuns de bucuroasa ca pot scrie aici, in calitate de invitat, despre un subiect drag mie: copii si caini. Dar e o onoare sa scriu pe bebesicutu.com si pentru ca blogul apartine unui om special: Irina, mamica de Ana, mamica de Wasami- Tosa, dar si o prietena draga pentru mine. Si cand ma gandesc ca totul a inceput anul trecut, cand am dat din intamplare, pe FB, de o poza de care m-am indragostit, ma apuca si rasul (in sensul ala bun). Poza apartinea Irinei si infatisa imaginea unei frumoase mame ce-si purta bebelusul de doar 2-3 luni in timp ce tinea in lesa un pui de caine. Asa m-a incantat poza ca i-am si scris si am si primit pe loc cel mai cald raspuns posibil…de atunci vorbim zilnic.

Dar sa revin la subiectul temei, ca sa zic asa, si sa incerc sa povestesc despre relatia Evei cu cateii si cu animalutele in general. Mi se pare putin futil sa incerc sa explic de ce si de unde ii plac copilei mele iubite cateii. Pai cum sa nu-i iubeasca daca eu sunt pasionata de cand ma stiu. E oarecum firesc sa-i transmit si ei aceleasi valori. Nu-mi amintesc cu exactitate momentul cand Eva a mangaiat primul animalut, dar stiu cu certitudine ca de cand am nascut-o nu am ferit-o de contactul cu ele, animalutele. Am dus-o mereu sa dam mancare la cateii de langa casa care nu erau chiar mici de talie, o lasam chiar sa le dea ea de mancare. Daca am intalnit la cineva vreo pisica, o lasam sa o mangaie, chiar daca eu sunt alergica si incep sa stranut imediat. Si uite asa i-am transmis dragostea si respectul fata de cutu, in mod special, inclusiv bona imi povesteste cum vrea sa puna mana pe toti cateii si pisicile din parcuri. Desigur, incerc sa ii explic ca nu e bine sa se arunce asupra lor, trebuie luati cu grija si vorbind cu ei. De asemenea, de fiecare data o spal pe maini dupa ce a mangaiat vreun patruped. E foarte misto sa vezi ca un copil de doar 2 ani, care are reactii imprevizibile, nu-i trage de coada sau urechi, doar ii strange “tare” in brate si se lasa pupata de ei. Si da, nu am ferit-o nici de acest lucru, am lasat-o sa fie linsa pe obraz de catei. Probabil ca multa lume blameaza astfel de apucaturi, dar eu o las pentru ca stiu ca nu e rau. Pur si simplu stiu.
Imi pare rau ca nu am nascut-o pe Eva intr-un mediu in care sa existe deja un catel, dar inca nu e timpul pierdut, sper ca la anul, pe aceasta vreme, sa existe si la noi in familie catelul mult dorit. Asa ca dragi cititori nu va feriti copiii de contactul cu animalutele, nu-i invatati ca acestia sunt bau-bau sau sa-i cresteti in spiritul de turma ca toti cainii musca. Cititi si documentati-va pe internet cat de benefic este contactul copilului cu animalele, ii invatati sa fie altfel, un altfel mult mai bun.

Dedic acest articol tuturor copiilor, fie ei oameni sau animalute, de 1 iunie!

The post Eva si animalutele ei dragi appeared first on Laurabucur.ro.

Povestea nu s-a incheiat, dimpotriva ea continua si mai frumos. Sunt sigura ca multe voci vor fi impotriva a ceea ce voi povesti, dar o fac pentru ca sunt la fel de sigura ca o parte va aprecia si, sper eu, aceasta mini poveste va fi un exemplu pentru multe mame.

Eva mea implineste astazi 1 an si 7 luni. La 1 an si 3 luni am intarcat-o fortat si fara vointa mea din cauza unor antibiotice, a fost o ruptura brutala pentru amandoua, am plans si am fost trista foarte mult timp. Am vrut neaparat sa reiau alaptarea dupa ce inchei tratamentul dar am fost refuzata de copilul meu care cu doar 2 saptamani inainte era de neconceput ca va abandona vreodata sanul. Dupa repetate incercari am renuntat, laptele a disparut si treptat ne-am acomodat cu noua situatie. La vreo 2 luni si ceva, intr-o buna zi, dupa harjoneala noastra, Eva m-a tras de bluza si a cerut țiți, exact asa si spune. Am zis sa o las sa vad ce face, a continuat si in urmatoarele zile sa ceara si ii dadeam desi era doar o joaca si stiam ca e doar un alint, lapte necurgandu-mi. Luna trecuta, cand ea a implinit 1 an jumate, eu am inceput munca, o alta etapa, grea, dar nu avem de ales, fiind despartite 8 ore intregi, cumplit! Insa cand ma vede ca intru pe usa, sare direct in brate si cere alintul. La un moment dat observ ceva alb pe buzita ei si-l intreb pe tati ce a mancat inainte. Un fruct, parca, dar zic ia sa verific eu. Si banuielile mi-au fost confirmate de doua mici picaturi. Uau!!!! Mi-a revenit laptele! Eva mea a reusit sa-l produca iar, dar acum e altfel, parca mai matur si mai frumos, adoarme fara țiți, sta relaxata 8 ore, pot lipsi si un weekend fara sa ma ceara si, cel mai important, intelege perfect cand ii spun ca nu e momentul. La trezire si la venirea mea acasa reusesc s-o alaptez. Deci, cine ar fi crezut, ca dupa o pauza de 3 luni, laptele matern poate reveni daca este stimulat. Luati aminte dragi mamici, nu renuntati asa usor, perseverenta da roade!

The post Breastfeeding reloaded sau alaptarea part II appeared first on Laurabucur.ro.

Ce-ar fi sa mai las moda deoparte si sa mai scriu despre copila mea minune care a implinit 10 luni si jumatate si imi implineste viata. Pe 24 martie face 1 an si chiar daca timpul trece fantastic de repede, fiecare zi, fiecare clipa mi-a adus o bucurie. Parca mai ieri ne chinuiam cu alaptatul, nu stiam cum s-o adorm si ce sa-i facem cand avea colici iar astazi, ne hraneam reciproc, eu o alaptam iar ea imi dadea sa musc din morcovul ce i-l dadusem inainte.

Chiar daca nu-mi place sa recunosc, Eva mea nu mai e bebelus, are gesturi si reactii de om mare. Radem impreuna, vine sa ma imbratiseze si sa ma pupe, imi da tot ce tine in maini sau tot ce apuca, imi atrage atentia, este pofticioasa si vrea tot ce manancam noi…nu stiu altii cum sunt dar, vorba lui Creanga, a mea este a mea si e cea mai buna. Merge de-a busilea si e cea mai draguta din lume, se catara peste tot, imi cotrobaie prin sifonier, mananca finger food pentru ca asa am invatat-o si drept urmare musca de-a binelea din mar, din ardei, din morcov sau orice altceva ii dam si poate fi tinut in mana. Dar cel mai frumos lucru din lume e atunci cand imi zambeste larg cu gropita ei din obrazul drept si isi dezveleste cu mandrie, parca, cei patru dintisori, doi de sus si doi de jos. I-au iesit destul de tarziu, dupa 8 luni si faza faina a fost cu primul incisiv. Eu o verificam de zor la gingiile de jos, pentru ca acolo citisem si mi se spusese ca vor iesi primii, si cand colo, intr-unul din jocurile noastre, il observ pe cel de sus ca erupsese. Nu pot sa descriu ce frenezie ma cuprinsese. Eram doar noi doua acasa si imi venea sa sun pe toata lumea sa spun ca i-a iesit primul dinte fetei, am fost la un pas sa scriu chiar si pe facebook. Mamele stiu despre ce vorbesc. Eram fericita. A urmat cel de jos, apoi iar cel de sus si ultimul jos. Au iesit toti intr-un timp relativ scurt si fara probleme. Auzisem tot felul de povesti urate si stresante cu privire la starea bebelusilor atunci cand le erup dintisorii, similara cu cea a colicilor. Dar la Eva a fost relativ usor, poate doar putin mai nelinistita si cu mult chef de tzatzica. Aaaa si cel mai important, contrar altor afirmatii, nici macar un pic nu-i simt dintisorii atunci cand alaptez. Deci dragi mamici, nu va sfiiti sa continuati alaptarea chiar daca au iesit dintii bebelusilor.

Pare usor, dar nu e deloc atunci cand ai un copil si marea provocare e ca de fapt atunci cat timp e bebelus singura preocupare a parintilor este de a manca, de a uda scutece si de a dormi. Cu cat incepe sa creasca realizezi ca de fapt incepi sa-l cresti, sa-l educi si sa-i modelezi caracterul, misiune extrem de importanta pentru viata lui de adult.  Noi in continuare practicam cosleepingul si da, stiu ca sunt multe voci impotriva dar pentru noi este foarte frumos si a fost convenabil in primele luni de viata si mult mai multe voci spun ca dormitul impreuna ajuta sa creasca copilul independent si cu incredere de sine. In continuare alaptez si intentionez sa continui pana la 1 an, sa vedem ce se va intampla dupa. Ma gandesc de multe ori cu strangere de inima ca voi incepe munca si ca voi fi nevoita sa stau despartita de ea cateva ore bune pe zi. Pana una alta prefer, momentan, sa ma bucur de fiecare zi alaturi de minunea mea.

The post Zambetul de milioane al copilei mele appeared first on Laurabucur.ro.