Cum a făurit Eva două mâini pentru un Mop din povestea Vrajitorul din Oz

”Fetelor, ați primit ceva frumos, de poveste!”, le spun eu moțatelor mele când am intrat pe ușă. Amândouă se învârt nerăbdătoare în jurul punguței mele surpriză.

”Ce e? Ce e?” Se aud chicotele lor.

”Avem treabă în weekend, am primit o carte frumoasă și un praf magic cu care trebuie să ne facem singure niște pantofi.”

Amândouă desfac înfrigurat ambalajele. Eva vede cartea și citește singură titlul: ”Vră-ji-to-rul din Oz”. Mia se străduiește să deschidă cutiuța din lemn unde descoperă mult sclipici roșu.

”Mami, mami, ce facem cu ele?” întreabă amândouă în cor. ”Trebuie să sclipim cartea?” – întreabă nedumerită Mia. „Nu, Mia”, intervine Eva, „trebuie să citim cartea…Mami, dar eu știu povestea asta, cu Dorothy și cu Sperietoarea de Ciori și cu patru vrăjitoare”.

”Exact, Eva, noi știm povestea dar mie mi-ar plăcea să–ți imaginezi tu povestea lui Dorothy. Ți-ar plăcea să ne spui versiunea ta?”

„Ce înseamnă versiune?” a venit evident întrebarea. „Păi e ca și cum tu știi povestea dar o povestești așa cum ți-ar plăcea ție să se întâmple.” – încerc eu să-i explic.

Desenul Evei

Vrăjitorul din Oz în versiunea Evei

Era o fetiță în Kansas, pe nume Dorothy, care locuia cu mătușa și cu unchiul ei. Mai avea și un cățel Toto pe care-l iubea foarte mult. În timp ce unchiul ei era cu oile la păscut, a venit un vârtej care a luat casa și a dus-o într-un oras pe care ea nu-l știa.

Când casa a aterizat, a deschis ușa și a văzut că nu mai era în Kansas și s-a speriat. O vrăjitoare bună a venit la ea și i-a spus “Bun venit, vrăjitoare bună!” iar Dorothy nu știa ce vrea să spună cu asta. “Păi e foarte simplu, tu ai omorât-o pe vrăjitoarea din Est, o vrăjitoare rea, așa că noi îți mulțumim”.

Dorothy a exclamat “Yupii! În sfârșit sunt și eu bună la ceva”. Vrăjitoarea mirată a întrebat-o “Tu nu ai făcut niciodată niciun bun?”. “Păi înca nu am apucat pentru că sunt încă prea mică, de aceea aș vrea totuși să mă întorc în Kansas.” Vrăjitoarea o sfătui să meargă la Vrăjitorul Oz din orașul de smarald că doar el o poate ajuta să meargă înapoi în Kansas.

A doua zi a plecat spre orasul din smarald. Pe drum întâlni o floare care îi vorbi și o întrebă dacă ar putea s-o ia și pe ea la vrăjitor pentru o pereche de ochi. Dorothy a tras întâi o sperietură zdravană dar o luă totuși cu ea. Apoi, merseră și merseră și dintr-odată văzură un mop. Iar mopul zise “Unde mergeți că tare mi-ar prinde bine niște mâini”. Dorothy o întrebă mirată ce ar putea face cu niște mâini? “Ca să pot face curățenie mai repede în oraș.”

Plecară toți patru, Dorothy, Floarea, Mopul și Toto pe cărarea galbenă către Vrăjitorul din Oz. În cele din urmă ajunseră și Dorothy bătu la ușa castelului lui Oz. Bătu o dată, bătu de două ori și a treia oara bătu și mai tare până ieși un pitic pe nume Blic. ”Bună ziua, spuse Dorohty, lui Blic, putem merge și noi la marele Oz?” ”Sigur că da, așteptați în sală.” Nu peste mult timp se auzi numele ei și intrarș.

Dorothy spuse cu voce tare: “Aș vrea să ajung înapoi în Kansas la mătușa mea, Floarea vrea o pereche de ochi iar Mop vrea două mâini, ne puteți ajuta?”

“Da, doar dacă o învingeți pe vrăjitoarea de la Vest”, răspunse ca un tunet vrăjitorul.

Acestea fiind zise, cei 4 călători plecară la vrăjitoarea din vest, unde bătură la ușă. Dintr-odată apărură niște maimuțe care trebuia să-i prindă pe cei 4 prieteni, doar că pe Dorothy nu au găsit-o. Vrăjitoarea porunci maimuței șefe s-o găsească pe fetița aceea cu pantofii de rubin.

Vrăjitoarea puse un ulei invizibiul pe jos iar Dorothy, care fusese prinsă de maimuțe, alunecă și îi căzuseră pantofii. Vrăjitoarea îi luă un pantof iar Dorothy se ridică rapid, luă o galeată cu apă pe care o aruncă peste vrăjitoarea care se topi instantaneu. Fericită de izbandă, Dorothy și prietenii ei se întoarsera în orașul de smarald. Oz care nu era tocmai un vrăjitor ciopli din lemn 2 mâini pentru Mop, îi desenă 2 ochi Floarei iar lui Dorothy îi dădu în mâini puțin sclipici invizibil spunându-i că dacă presară pe pantofi aceștia o vor purta către rudele ei din Kansas.

“Și-am încălecat p-o șa și v-am spus povestea mea.”

Eva are 6 ani și jumătate. Încă de când era în burtă îi povesteam, vrute și ne-vrute. În perioada bebelușiei i-am cântat și i-am dansat întruna (acum îmi spune să tac dacă mă aude cântând), i-am povestit de-a fir a păr fiecare obiect din casă. Apoi, am început să-i citesc din cărticele cu doar 3 propoziții pentru că mai mult nu avea răbdare să asculte, am trecut la povești din ce în ce mai mari, practic am trecut la cărți serioase.
Acum, nu trece o zi fără să-i citesc. Cu Mia, care e mai mică doar cu 3 ani decât sor-sa, nu am avut așa răbdare, recunosc. Partea frumoasă e că ele se imită iar seara, eu, obosită-frântă, trebuie să citesc câte o poveste fiecăreia.

Pentru Eva a fost o încântare să-mi povestească Vrăjitorul din Oz în versiunea ei. Mulțumită BoomerangTV și Parenting PR, vom rămâne cu o amintire frumoasă scrisă. Dar celebra poveste „Vrăjitorul din Oz” scrisă de Frank Baum, nu versiunea Evei, are și o continuare animată. Începând din 16 octombrie, pe Boomerang TV este difuzat serialul “Dorothy și Vrăjitorul din Oz” , de luni până vineri, de la ora 20.35.

Voi faceți astfel de exerciții cu copiii? Mie mi se întâmpla des ca fetele să-mi spună o poveste, deja citita sau văzută ca animație, în interpretarea lor personala. Asta doar pentru ca vor ele.

Vă las bonus desenul Miei pentru că nu putea rata șansa de a desena ca sor-sa.

Desenul Miei