A fi sau a nu fi o mama perfecta

Zilele trecute am intalnit mama perfecta. Mamica unei fetite, cu putin mai mare ca a mea, care stia de toate. Cel putin asa povestea ea, mama. Fetita de 3 ani si 8 luni fusese data la cresa de la 1 an si se adaptase imediat si foarte bine, o cresa privata. V-a lasat inima? Intreb eu timid. Da, primesc raspunsul prompt. Parintii au dat-o fara remuscari la cresa la o varsta asa frageda, nu aveau de ales, muncea si tatal, muncea si mama si oricum copilul trebuia sa se obisnuiasca cu acest sistem, ce atata cocoloseala. De pe la 2 ani stia deja ce inseamna banul, ca se munceste si ca daca nu ar merge la gradinita, mama ar fi nevoita sa nu munceasca si astfel nu ar avea bani pentru jucarii si inghetata. Copilul a inteles.

Fetita a crescut si a trecut la gradinita, privata si pe profil german. Intr-un an stie deja fluent germana, ei din casa nici o iota, dar nu avea importanta pentru ca oricum ar fi fost depasiti. Pana sa fie data la cresa fetita acumulase foarte, foarte multe pentru ca ei, bebelusii, absorb multa informatie si trebuie sa le vorbesti intruna, ii citea zilnic cate 3-4 carti, iar Vrajitorul din Oz era stiut pe dinafara de catre ea, mama.

Totul a inceput de la fratiorul de doar 2 luni care statea intr-un landou. Mama daduse startul la dialog declarand ca e un pic greu de dus landoul de colo-colo si ca abia asteapta sa treaca la carutul sport. De ce nu folositi scoica? I-am sugerat eu in prima faza. Atat mi-a trebuit, a inceput dizertatia. Nuu, exclusa scoica, nu sta copilul cu coloana dreapta, la fetita la fel a procedat si acum are un spate foarte drept, asa vrea sa faca si cu fratiorul. Am si uitat de sistemele de purtare. Si uite asa, in mai putin de jumatate de ora, am stiut cat de drept are spatele copila ei, cat de bine i-a fost la cresa, ca acolo a invatat sa manance, acolo s-a dezvatat de scutece si, cel mai important, acolo a scapat de sindromul degetului in gura (acum la al doilea bebe i-a bagat aproape cu forta suzeta pentru a nu ajunge la aceleasi probleme).

A trecut in revista si primul an de gradinita, care s-a dovedit a fi cea mai buna alegere, copilul fiind extrem de ascultator, intelegator si destept. Am intrebat (iar timid) daca nu a fost putin cam spartana in decizii si iar mi-a venit raspunsul sigur ca a fost cea mai buna metoda,trebuie sa fii foarte hotarat cu copiii, iar copila ei a invatat lectia. Desigur, copila doarme singura de cand s-a nascut, la fel si fratiorul ei, singuri in patut, singuri in camera lor. Nu au fost alaptati, nu au fost purtati.

Mama a tras cu nesat un fum de tigara. Eu am plecat ochii. Ma simteam putin rusinata. La noi nu e asa. Daca gresesc undeva? La noi inca nu poate fi vorba de intimitate, ce sa mai zic de viata conjugala. Copiii stau lipiti de noi, vor sa faca totul cu noi. Da, sunt cocolositi, desi nu acesta ar fi cuvantul, sunt iubiti si nu incetam sa le aratam asta. Mie imi plange sufletul ca trebuie sa inceapa gradinita si ca nu stiu, nu vad ce face in cele 4 ore. Ma doare ca voi incepe munca si va trebui iar sa ma despart de ea cateva ore bune pe zi. A mea nu stie germana, dar a invatat singura sa numere pana la 10 in engleza si stie culorile tot in engleza, chiar si cantecele. Si ma gandesc cu o placere maxima la momentul serii cand ma bag in pat cu ea si o tin in brate, strans, pana adoarme.

Prima zi de gradinita pentru Bubu meu. A trecut cu bine.

bubu_15sept

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *