Ce rochii aș purta eu toamna asta

E toamnă, e început de septembrie, școlile au început.

Dimineața e chiar racoare chit că peste zi ajunge temperatura și la 26-28 de grade. Parcă nu-mi mai vine să încalț sandale, port tot mai mult sneakers, fie sport, fie smart casual. Dar în partea de sus tot rochii aș îmbrăca, înca nu-mi vine să trec la pantaloni sau jeans.

Mă gândeam ce rochii aș purta eu toamna asta. Mi-au venit în cap numai rochiile lui Rundholz, Lurdes Bergada sau Manamis. Îmi plac modelele de rochii cu croieli asimetrice dar în culori sobre – asta-i chiar culmea! Mi-am zis că e cazul să trec la un stil minimalist, să renunț la zorzoane și înflorituri. Vara aceasta am descoperit câteva locuri de unde mi-aș lua ceva piese. Asta până ajung eu la designerii ăia de mai sus.

Am făcut o selecție, modele sunt mai multe dar am ales ce rochii aș purta eu.

Vara asta am descoperit brandul românesc Undress. Le-am văzut cum arată pe corp și mi-au plăcut. Acum au și reduceri.

 

 

Tot în această vară am intrat prima oară într-un magazin COS din București. Știam ce croială au hainele lor, știam că au un trend minimalist dar și că sunt excelent croite. Mi s-a confirmat. Am văzut câteva modele demențiale. Și aici sunt ceva reduceri.

Am descoperit pe facebook, de fapt mi-a scris că ar vrea să participe la Love Yard Sale. Un mic designer cu un nume simpatic Boolina. Surpriza a fost că am descoperit niște rochii tare faine și mai că mi-aș lua una. Nu știu ce materiale folosește și cum sunt croite, nu le-am văzut live, dar modele îmi plac. Ia priviți-le!

 

Despre creațiile Biancai Popp nu cred că e cineva care să nu știe de ele. Cel puțin în newsfeed-ul de pe fb au rulat mult promovările ei. Acum am văzut reduceri mari, iar rochiile sunt foarte cool.

Voi ce rochii purtați în această toamnă și, mai ales, de unde le cumpărați?

 

Dacă v-a plăcut articolul meu, vă invit să vă abonați la newsletterul blogului și să dați un like la pagina FB a blogului, adică AICI.

Save

Save

Save

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *