Copiii învață că-n mașină NU este loc de joacă iar centura de siguranță NU este opțională

Acum două zile am participat în premieră la o oră online de educație rutieră și siguranță alături de clasa I de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad.

La invitația lui TEDI – da, da, ursulețul preferat al copiilor – am retrăit câteva din momentele copilăriei mele când la școală venea nenea milițian să ne vorbească despre regulile de circulație. Am retrăit acele emoții împreună  cu Mia mea, cu TEDI și cu micii școlari de-a-ntâia din Arad. 

Lecția deschisă face parte din  proiectul educativ Școala Siguranței Tedi care își propune ca elevii de clasa I să îşi însuşească informaţii noi şi utile pentru creşterea siguranţei lor în drum spre şcoală, la şcoală (despre bullying), în mediul online sau atunci când sunt singuri acasă. 

Sfaturi de călătorie la drum lung pentru copiii care merg cu autocarul

Imediat după ora de educație rutieră, despre care voi detalia imediat, am picat pe gânduri. Tare de tot. Aveam în fața ochilor doar centura de siguranță.

De ce?

Pentru că Eva mea cea mare urmează să plece în 2 săptămâni într-o tabără prin Munții Apuseni, adică foarte departe. Iar asta presupune drum lung cu autocarul. Și mai știu că-n excursii de acest gen, indiferent că e drum lung sau scurt, copiii nu stau în centuri. Din păcate nu există lege care să oblige pasagerii din autocare și microbuze să stea în centurile de siguranță.

Aseară am stat de vorbă cu Eva și i-am explicat (a nu știu câta oară) cât de importantă este siguranța ei în timpul călătoriei către destinație. Știu că a înțeles și am încredere în ea. Sper doar ca autocarul să și fie dotat cu centuri.

Din păcate, în cei 10 ani de când sunt mamă, văd la tot pasul copii care efectiv zburdă prin mașină. Copii care stau cu capul pe geam, copii care stau pe locul din dreapta de lângă șofer. Bebeluși ținuți în brațe de către un adult tot pe locul din față. Ce să mai, aș umple multe pagini cu exemple similare. Mi-amintesc acum vreo 2 ani că am văzut un șofer într-un suv care conducea cu copilul de vreo 2-3 anișori în brațe, practic erau pe carosabil, chiar pe bulevardul Ștefan cel Mare. Nu e ca și cum se plimbau pe cine știe ce străduță lăturalnică.

Siguranță rutieră alături de copiii din clasa I de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad

Ce vreau eu să subliniez e că la această oră online la care am asistat, agentul de poliție a povestit copiilor, într-o manieră atractivă, despre siguranță și reguli de circulație. Cu ajutorul lui TEDI, copiii au înțeles cât de important este:

  1. să poarte centura de siguranță atunci când copilul este pasager într-un autoturism;

  2. mersul pe bicicletă în deplină siguranță;

  3. să fie siguranță în drum spre și de la şcoală.

Lacrimi de bucurie date de entuziasmul copiilor

Nu știu voi, mamelor, cum sunteți, dar eu mă emoționez incredibil când văd copii în diferite ipostaze de grup. Iar toți acei copii simpatici de la clasa colegiului din Arad efectiv m-au făcut să plâng. Poate că mi-o și imaginam pe Mia mea cuminte în bancuța ei, cu masca la gură și cu ochii ei mari albaștri și atenți la oră. Mi-a plăcut maxim de ei pentru că:

  • au răspuns cu entuziasm la 2 întrebări de-ale mele, eu aflându-mă acolo în calitate de blogger;

  • mi-au pus ei mie câteva întrebări iar una chiar m-a amuzat pentru că un băiețel chiar a fost curios să mă întrebe cât de greu este să fii blogger :));

  • au răspuns conștiincios la toate întrebările lui TEDI care era și el prezent la ora noastră online.

Ora s-a încheiat într-un ropot de aplauze. Mia a stat alături de mine toată ora nemișcată. La final m-a întrebat de ce nu vine TEDI și la ea la clasă să le explice și colegilor ei și să le dea cadouri. :))

Și, pentru că tot am deschis subiectul și pentru a înțelege și voi mai bine, vă explic cât mai scurt și concis ce înseamnă acest proiect.

  1. „Școala Siguranței Tedi” este un program dedicat elevilor claselor I de pe teritoriul României.

2. Școlile se pot înscrie în program completând formularul de participare de pe site.

3. Fiecare învățător completează datele de contact și numărul copiilor din clasa pe care o coordonează. Astfel se angajează că vor pune în aplicare programul „Tedi, Școala Siguranței”.

4. În calitate de partener, Politia, prin reprezentanții săi din țară, merge în școlile înscrise în program pentru a susține, împreună cu învățătorii, lecții de educație privind siguranța. Astfel, acoperă toate temele regăsite în programa proiectului: siguranța acasă, siguranța în vacanță, siguranța la școală, siguranța în mijloacele de transport etc.

Felicitări TEDI pentru acest proiect fain și atât de util pentru copii, dar mai ales pentru părinți și învățători!

15 comments on “Copiii învață că-n mașină NU este loc de joacă iar centura de siguranță NU este opțională”

  1. Cata says:

    Entuziasmul copiilor este atat de sincer 🙂 O initiativa laudabila.

  2. Ciurumelea Mihaeka says:

    Felicitari ptr acest proiect!!!
    Am și eu dou băieți,care,acum au crescut 20 respectiv 15 ani! La fiecare ieșire in afara Bucureștiului,îmi atrăgeau atenția sa-mi pun centura!!! Ei,fiind primi câte și-o puneau încă din fata blocului!!! Sunt foarte mulți părinți inconștienți,care își mai țin și copii pe scaunul de lângă șofer,și fără centura!!! De aceea,aceste proiecte sunt binevenite in toate școlile!!! De multe ori,copii sunt mult mai atenți la detalii și avem multe de invata,de la ei!!! Copii sunt mult mai receptivi,curioși,atenți și astfel de proiecte sunt benefice ptr ei,ptr noi, pe termen lung!!! Felicitari,și la cât mai multe proiecte,in mai multe Grădinițe,scoli, licee din tara!!!!

  3. Nico says:

    Laura, exact ca tine, am insistat mereu ca fiica mea sa poarte centura de siguranță. Si acum asta este regula numarul 1 pe care nu o incalcam. Mi se pare atat de important! Ai povestit atta de frumos despre această experienta, bravo! Felicitări pentru implicare si pentru acest proiect atat de binevenit in scoli!

  4. Laura says:

    Centura e un must indiferent de situație. Mă bucur că am putut face parte din acest proiect. Te îmbrățișez, Nico, și mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

  5. Laura says:

    Copiii ăștia sunt grozavi, ce să mai!

  6. Laura says:

    Ce bine că treaba asta a devenit parte importantă și esențială în viața băieților dvs! Mă bucur să văd familii cu capul pe umeri!

  7. Ioana says:

    Sincer, eu nu prea imi amintesc de educatia rutiera din scoala. Probabil nu m-a interesat foarte tare. :)) Cred ca este foarte bine, insa ma intreb de ce nu fac invatatorii genul asta de educatie la clasele 1-4?!

  8. Laura says:

    Pentru că programa este atât de strânsă încât nu au timp, din păcate. Eu așa cred.

  9. O inițiativă lăudabilă și atât de necesară.
    Din punctul meu de vedere aceste subiecte ar trebui atinse și la cursul de puericultură, pe care îl fac viitorii părinți.

  10. Diana Moldoveanu says:

    Si la noi exista regula ca centura nu e un moft, e pt siguranta noastra. Nu o dam jos orice ar fi. Dar e valabil pt toti pasagerii.

  11. Ana Nicolescu says:

    Și Julie pleacă în tabără cu autocarul și-mi fac griji la fel ca tine pentru drumul fără centuri.

    E foarte important să le vorbim copiilor și acasă, și la școală despre siguranța pe stradă. Ei trebuie să știe cum să se protejeze indiferent de circumstanțe. Asta la modul ideal.

  12. violeta balaban says:

    o initativa foarte buna si necesara. E bine ca copilul sa poarte centura de siguranta, asa e mult mai bine.

  13. Ana says:

    Super initiativa. Vedem prea putine lucruri facute in sensul acesta

  14. Ileana Iliescu says:

    Ma bucur sa văd astfel de proiecte in scoli

  15. Cristina says:

    O super inițiativă, sper sa fie cât mai des astfel de proiecte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *