Cum am scăpat noi de scutece abia la 3 ani și jumătate

Dacă ceva pe lumea asta mă calcă pe nervi tare de tot, ei bine, acest ceva are legătură cu două întrebări retorice. Ambele vizează copilul de maximum 2 ani (dacă nu mai puțin chiar) și mama acestuia, evident. Și ambele vin, cel puțin așa a fost la mine, din partea cadrelor medicale.

1. Cuuuum, îl mai alăptați la vârsta asta?

2. Ceeee, mai are scutece? Păi gata, e fetiță mare.

Acum aș vrea să fac referire la cea de-a doua. Nu am vorbit în niciun articol despre acest subiect deși am două fete de 7, respectiv, 4 ani, care evident își fac nevoile ca tot omul la wc. Acum poartă chiloți dar și ele au trecut prin perioada “pampers”. Doh!

Ultima fază a fost când Mia avea 2 ani si 10 luni și ne internasem. Trebuia să-i facem analizele la urină. Metoda de colectare a pipiului atunci când fetița nu face la oliță este cam ciudățică, ca să nu spun dificilă. I se atașează la scutec o punguță. Evident că șansa ca jetul de urină să nimerească punguța este foarte mică și de aici chin. După vreo 5 încercări nereușite, timp în care asistentele își tot dădeau ochii peste cap că trebuiau iar sa ne aducă acele punguțe sterile, una dintre ele a scos porumbelul: „Păi mami – ah cât urăsc apelativul ăsta – fetița e mare de acum, ar trebui să facă la oliță. De ce nu face?”. Ca să întrebe proștii, îmi venea să-i zic. Dar am tăcut.

Puțină istorie

Cum spuneam, am două fete. Amândouă au avut fix același start în viață, s-au născut cu greutăți și lungime identice. Amândouă au fost alăptate exclusiv 6 luni de zile. Însă evoluția lor a fost diferită, iar acum sunt două personalități diferite. Dacă în cazul primei fete totul a mers ca la carte iar cu olița s-a adaptat mai repede decât speram, la 1 an și jumătate nu mai purta scutece, la cea de-a doua lucrurile au stat complet diferit.

A fost nevoie de 3 ani și jumătate pentru a renunța definitiv la scutece. Și nu e că nu am încercat să aplic aceleași metode ca la prima, dar copilul a fost altfel și nu voia pur si simplu să facă la oliță. Norocul nostru e că nu am fost stresați niciunul din părinți, am lăsat copilul să spună el când dorește și când se simte confortabil fără scutec. Doar nu o sta cu scutece până la adânci bătrâneți, hai să fim serioși!

În ultimele 6 luni a stat fără scutec dar când îi venea să facă cerea un pampers, că așa se simțea ea bine. Aveam și oliță și reductor de wc, luate de la Beaba de pe vremea Evei, Mia le știa de când se născuse dar pur și simplu era ea mai în siguranță când își făcea nevoile în scutec. Apoi deja era vară, cald și ușor-ușor a început să se obișnuiască și cu toaleta.

În final vă las 5 sugestii de încurajare atunci când credeți că al vostru copil nu va renunța niciodată la scutec:

• Nu vă mai stresați, copilul nu va merge la școală purtând scutec, decât dacă doamne ferește are vreo problemă. La un moment dat va cere singur.

• Încercați să-l obișnuiți să stea fără scutec pe timp de vară și încercați să aveți cât mai puține covoare în casă în caz că se scapă.

• Vă sugerez scutecele-chilot, sunt mai practice și face trecerea ușoară de scutec la chiloți propriu-ziși.

• Nu-l păcăliți cu zăhărelul, se prinde la un moment dat, mai bine răbdare decât să capete vreo aversiune față de toaletă.

• Aveți încredere în copil, e cel mai important. Dacă e deja în jurul vârstei de 3 ani cu siguranță înțelege ce îi spuneți așa că dacă nu vrea să renunțe momentan la scutece nu insistați.

Așa a fost la noi, primul copil la 2 ani zburda fără griji și fără scutece, la al doilea copil trecerea spre toaletă a fost mult mai lentă și obositoare, recunosc, la un moment dat. Dar cu răbdare și încredere se rezolvă.