Cum s-a văzut de la mine Digital Divas 2017

Scriam încă la cald acest text. Digital Divas era încă în plină desfășurare, mai era puțin și începea cocktailul și apoi marea Gală. Doar că eu am plecat, sunt acasă la copiii mei. Pentru cei care nu știu încă, cum ar fi al meu soț iubit, Digital Divas este unul din cele mai mari și importante evenimente de social media din România și asta de 6 ani, adică din 2012. Pentru mine e prima oară când particip și am fost foarte încântată deși fizic nu am fost pregătită deloc, manichiură și pedichiură ioc, părul prins ca o gospodină, ținuta încropită pe viteză dimineața înainte de a duce fetele la grădiniță.

Am reușit să particip la primele două paneluri din cadrul conferinței, iar la ora 17 începea cel de-al treilea în care invitați au fost vloggeri de top: Matei de la Bromania și cele două fete de la LikeOne, dar și Lorena Buhnici de la cavaleria.ro, prima revista de lifestyle masculin. Din păcate a trebuit să fug acasă. Să vă vorbesc puțin de primele două sesiuni.

Prima a fost despre “The ABC of being an influencer” în care invitați să vorbească au fost 3 oameni, iar moderator era Andreea de la andressa.ro. Doamne ce frumoasă e fata asta in real life, înaltă, trasă prin inel și cu carismă. Mi-a plăcut outfitul ei, o rochie din denim, sandale cu toc amețitor de înalt, ojă neagră și picioare bestiale. Andreea e un blogger foarte vechi de lifestyle care scrie foarte mișto. Întâi a început să ne vorbească Diana Papuc, art director la Leo Burnett, a vorbit cu calm despre branding personal și sinceritatea lui. A spus lucruri de bun simț, în care cred și eu cu tărie, că orice brand trebuie spună o poveste și că daca ai un brand și o poveste nimeni nu o știe mai bine decât tine, așa că spune-o cu încredere.

Apoi a urcat la butoane Valentin Suciu, creative director la Jazz. Tipul ne-a prezentat mai mult studii de caz, dar foarte fain construite. De menționat neapărat aici faptul că Jazz a realizat pro bono un spot al campaniei “Oprește barbaria, salvează ciocarlia” care a schimbat o lege în România, este vorba de legea vânătorii, prin care s-a interzis uciderea păsărilor cântătoare. Wow! Da…Pe cel de-al treilea, Robert Katai – de la Bannersnack – nu prea l-am ascultat, cred că ni se făcuse chef de pauză.

În pauză am văzut mulți oameni frumoși, am recunoscut multe bloggerițe. Am întâlnit-o pe Liana de la avetisiperoz care era îmbrăcată în stilu-i caracteristic, o rochie minimalistă și sneakers cu o geantă oversize, plus binecunoscutul coc. Am zărit-o pe Miruna de la siblondelegandesc.ro cu care tare aș fi vrut să schimb două vorbe dar mereu era prinsă în vreo discuție așa mi-a fost rușine s-o interpelez. I-am remarcat tocurile fabuloase și sunt un pic invidioasa pe ideea ei grozavă, aceea de a poza pantofii divelor prezente la eveniment. Am observat-o și pe Ioana Grozea, pe care am descoperit-o de curând ca blogger și o citesc.

În cea de-a doua tranșă au fost speakeri: Stela Toderascu de la Avon, Alexandra Chelu de la Lenovo, ocazie cu care am aflat ce fain a lucrat brandul cu blogerii în cadrul campaniei de lansare a tabletei-laptop Yoga tab, de care m-am îndrăgostit, apropos. Alooo, soțuuu, ești pe fază? Apoi am ascultat-o pe Marta Usurelu, redactor-sef la revista Biz, care a vorbit foarte faine despre relația influencerilor cu brandurile, despre relațiile acestora cu publicul, despre plusurile și minusurile ambelor baricade. În încheiere a vorbit Laurentiu Dumitrescu de la Digital Star care a subliniat importanța pe care o au liderii de opinie și că publicul face alegeri în funcție de ei, că advertisingul s-a mutat în zona influencerilor.

Deci, cam asta a fost pentru mine Digital Divas 2017, am reușit să urmăresc decernarea premiilor online. Nu am recunoscut pe foarte mulți câștigători dar nu cred că e mare pierdere. Mie mi-a plăcut per total, a fost un eveniment reușit, bine pus la punct, iar în concluzie pot spune că aștept pe viitor înființarea categoriei “Stylish moms” din cadrul Digital Divas.

La final de articol vă las și un filmuleț simpatic.

2 comments on “Cum s-a văzut de la mine Digital Divas 2017”

  1. Valeria Chertes says:

    Un articol foarte frumos.

  2. Laura says:

    Mulțumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *