Idei de cumpărături pentru orice părinte cu școlari acasă
A trecut deja o săptămână de când a început școala.
Lucrurile parcă s-au mai așezat și nebunia de început de an care implică agitație și multe cumpărături s-a mai potolit.
Dar recunosc că prima zi ca parinte de școlari, cum ziceam și-n postarea de pe instagram, a fost explozivă.
Chiar dacă sunt la aceeași școală, fetele au avut festivitatea de deschidere la ore diferite, asta înseamnă mult stat în picioare, așteptat cu orele și multe emoții, mai ales că Eva a trecut într-o nouă etapă, clasa a V-a.
Fie vorba între noi, prima zi de școală ar trebui declarată zi liberă națională pentru toți părinții.
Dar vacanța asta de vară a trecut destul de repede și dacă mai ieri îmi ziceam, ah ce bine, scap de tot ce înseamnă cumpărături pentru școală, iată că o iau de la capăt. Ce înseamnă acest „capăt”?
-
uniforma pentru școală care implică bluză/tricou/cămașă albe și în partea de jos negru/bleumarin
-
echipament pentru sport
-
rechizite (bine, astea trebuie luate mereu pe tot parcursul anului)
Pentru noi salvarea de anul acesta a fost magazinul Sinsay, un brand polonez care nu e doar pentru copii, cum s-ar crede, ci și cu multe haine de adulți dar și accesorii pentru casă după care eu poftesc mereu. Ce e fain e că poți comanda și online, multe din produse având exclusivitate la comanda virtuală.
În colecția lor de toamnă Back to school de la Sinsay fetele și-au găsit multe articole vestimentare potrivite pentru școală dar și accesorii, penare, ghiozdane.
Eva și-a ales multe articole vestimentare cu care să meargă la școală: fustă plisată, bluze cu mâneca lungă, body, pantalonii sunt wow pentru ea dar și-a ales chiar și teniși pentru sport și hanorac. Piesa ei peferată este geanta cu Harry Potter, evident.
Mia a vrut mai mult accesorii pentru școală, dar împinsă de mine și de sor-sa și-a ales și ea piese faine cu care să meargă la școală. Blugii sunt cool și când a descoperit bluza albastră cu pătrățele albe mi-a spus: „Mami, vreau și eu ca de anul ăsta să devin cool și mai puțin timidă”.
Cel mai mult mi-a plăcut că ne-am încadrat într-un buget rezonabil (750 lei) și am decoperit că dacă am ținut cont și de diferite reduceri, alegerile au fost smart.
#sinsay #sinsaysquad #backtoschool #backtoschoolwithsinsay