Este prima piesă care deschide albumul cu același nume de la Gașca Zurli. Auzisem de ea dar nu o ascultasem până când…

Într-o zi, când lucram la cafenea, am primit un pachețel de la curier. Deschid, era un CD de la Gașca Zurli cu semnăturile de la toată trupa. Am așteptat până când am luat fetele cu mine ca să ascultăm împreună melodiile. Nu am vrut să fur startul.

După prima piesă, cea cu „te iubesc”, am realizat că lacrimile îmi curgeau șiroaie. Credeam că știu doar eu asta sub ochelarii de soare dar o aud pe Eva din spate care mă întreba de zor: Ce faci mami, plângi?

Da. Așa de bine mă cunoști? I-am răspuns zâmbind.

Apoi am ascultat și celelalte melodii, toate sunt frumoase, unele sunt reinterpretări ale unor piese din folclor pentru copii. Mi-au ramas în minte 3 piese noi, în frunte cu “Te iubesc, mami!”.

Ce am descoperit

Sunt sigură că alte sute de mame simt ce simt eu. Nimic nou, oricum mă sensibilizez ușor. Numai că, ascultând albumul în fiecare zi, simțeam că e altceva la mijloc, ceva ce nu are legătură cu copilele mele. La piesa „Te iubesc, mami!” simțeam ceva dincolo de ele.

Am căutat puțin mai departe în interiorul meu. Timid, printr-o pâclă cu multe amintiri și trăiri, am descoperit copila din mine. Copila rămasă fără mama ei mult prea devreme. Fetița care, uneori, are nevoie disperată de mângâierile mamei, de cuvintele și alinările ei, de brațele ei…

Doar cordonul mai există între mine și ea.

Uneori îmi doresc să se rupă pentru că suferința e la fel de mare chiar și după 10 ani de la despărțire. Alteori îmi spun că e bine totuși așa, e bine să o simt aproape de mine.

“Te iubesc, mami!” mi-a amintit de mama mea. Mama mea căreia nu i-am spus niciodata mami, ci doar MAMA. Mama mea frumoasă căreia de 8 martie îi cântam cântecelul cu “De ziua ta, mămico, în dar ți-am adus inima”.

Azi inima mea o daruiesc celor 2 fete ale mele, dar un colțișor va fi mereu păstrat pentru mama mea.

La mulți ani, dragi mame și femei!

PS: Dacă sunteți interesați, găsiți și voi la chioșcurile de ziare Cd-ul lansat de Gasca Zurli: o colecție de 10 cântece frumoase pentru copii și părinți.

O să vă placă mult, și nu doar dacă sunteți părinți.

The post Te iubesc, mami! appeared first on Laurabucur.ro.

De obicei fug la cafenea dar câteodată sunt prea plină de cofeină la acea oră a amiezii și nu vreau să arunc banii doar de dragul de a-mi lua ceva.

Așa că stau și aștept pe holul de la cursuri unde e cald și bine. Și de obicei sunt eu, câțiva tați și o mână de bunici (sau bone, nu știu). Azi urmăream conversația dintre două doamne și asta doar pentru că mi-a atras atenția căciula de blană a uneia dintre ele, lucru care mi-a amintit de mama.

Mama purta căciuli de blană, pălării și toculițe. Mă fascina felul în care le purta și asorta. Toate erau făcute de bunica mea, respectiv mama ei, care a fost modistă în Iași. Ea le-a păstrat și purtat cu eleganță. Eu nu mai am nimic de la ea, le-a dat tata pe toate. Dar asta e altă poveste.

Ascultându-le pe cele două femei de azi, la un moment dat doamna cu căciula se “plângea” cumva că nu poate mânca nimic din ce gătesc copii ei. Ei gătesc și mănâncă doar chestii „bio” și mâncăruri moderne de care ea nu a mai auzit până acum. Am zâmbit.

Căciula de blană a fost madlena mea cu arome.

Am început să mă gândesc iar la mama și la mâncărurile ei. O clipă m-am speriat pentru că nu-mi aminteam aroma mâncării făcute de ea. Apoi am început să salivez abundent amintindu-mi pe rând de câte un fel de mâncare.

Prima a fost salata Boeuf. Cea mai bună din lume. Doar tata a reușit s-o egaleze dacă nu s-o întreacă.

Apoi mi-am amintit de pastele ei destul de fade, doar spaghete fierte cu brânză sărată și unt. Dar cu ce plăcere le mâncam!

Sărățelele ei cu chimen care se topeau în gură. Le făcea cu un aparat special pe care îl au eu acum acasă.

Apoi mi-a apărut în fața ochilor pepenele împreună cu pâinea și plăcerea cu care ea le combina. Cu pâine mai mânca și strugurii. Eu, niciodată.

Mi-am amintit de primul avocado mâncat împreună cu ea. Ne-am mirat ce fruct o mai fi și ăsta și am zis hai să încercăm. L-am mâncat gol pentru că nu știam și ni s-a părut incredibil de grețos. :)))

Apoi m-a invadat gustul saramurii de pește, picantă și mega gustoasă. Apoi înghețata făcută de ea plină de ace din cele două cutii lunguiețe galbenă și maro. Apoi mi-am amintit de frigănelele ei și de pâinea proaspătă cu unt și zahăr, pe post de dulce. Crema de zahăr ars, ah, fenomenală. Castraveții murați, ardeii umpluți murați, musacaua și magistrala prăjitură cu bezea.

Doamne, ce bine! Nu am uitat aroma mâncării preparate de ea. Așa am crezut și mă speriasem nițel.

Dar oare ea ar fi mâncat mâncarea gătită de mine?

The post În căutarea timpului pierdut…cu aromă de pepene cu pâine appeared first on Laurabucur.ro.

Era mică.

Avea părul lung de culoarea razelor soarelui, ochi mari și stătea ghemuită. Câteodată avea șosete până la genunchi, altădată opincuțe sau rochițe cu flori. Toate erau noi, în aceeași zi, an de an.

Din când în când se mai ridica să se dezmorțească. Mai trăgea o fugă în casă după un pahar cu apă. Apoi revenea în același loc. Se sprijinea mereu pe un perete alb murdar cu ochii ațintiți într-un punct fix.

Cotitura aleii de la 500 de metri depărtare. De acolo trebuia să apară. La fiecare mașină care apărea inima îi tresărea cu putere. Dacă nu era Dacie albă, se ghemuia la loc.

Clipele treceau greu. Într-un an era mai cald, în alt an puțin mai rece. Dar de fiecare dată era aceeași adiere blândă de soare amestecat cu vând ușor care-i trecea prin plete. Și un miros inconfundabil al așteptării.

Eram eu.

Era ziua mea.

De 1 mai, an de an, veneau la noi bunica și verișoarele de la Iași. Erau unele din cele mai frumoase momente, clip de neprețuit. Nu știu cât stăteau, probabil foarte puțin pentru cât mi-aș fi dorit. Nu știu ce cadouri ne aduceau. Dar nici nu mai conta. Faptul că de ziua noastră, a mea și a fratelui meu, veneau bunicii să ne vadă era de neînlocuit.

Apartamentul cu 3 camere era plin. Plin de chiote, plin de veselie și de voie bună. Mama pregătea toate bunătățile din lume. Iar momentul magic era seara la ora culcării. Dormeam pe jos. Ne făcea mama un pat imens din plăpumile din satin roz grele lucrate de alte bunici.

Iubeam acele momente.

Acum tot eu.

Nu mai aștept pentru că am. și sunt Am dragostea celor două minuni ale mele. Acum eu le construiesc amintiri lor, chiar și de ziua mea.

La mulți ani, fratelo! Să fim sănătoși și iubiți!

Credit foto

The post De 1 mai nu mai aștept pentru că am appeared first on Laurabucur.ro.

Veselă, măslinie la piele, blondă, strălucind, cu nas în vânt.

Închid ochii și îi simt pielea caldă, atingerea care-mi făcea atât de bine, mîinile mari cu degete frumoase care meștereau de toate.

Închid ochii și îi simt mirosul, un miros unic de parfum cu iz de tutun, al mamei mele.

O prezență încă vie. Parcă încă o aștept să o îmbrățișez, să mă sărute, să-mi zâmbească. Parcă încă aștept să-i aud pașii grei călcând inconfundabil.

Acum sunt sigură că toate atenția ei ar fi îndreptată către fetele mele minunate. Cred că le-ar fi oprit acasă, la Focșani, și nu mi le-ar mai fi dat. Cred că ar fi fost lumina ochilor ei. Cred, de fapt sunt convinsă, că ar fi fost îndrăgostită de ele și cred că i-ar fi adus sănătate curată.

Un dor de 9 ani cât o viață

Sunt 6 9 ani de dor, care au trecut precum un gând. De multe ori visez să fi visat și să mă trezesc alungând cu mâna un vis urât. Să îi aud vocea cristalină din bucătărie. De fiecare dată m-am simțit copil când eram cu ea. Acum mă simt copil cu copilele mele.

Cineva m-a întrebat odată dacă nu cred că Eva mi-a fost trimisă de ea? Nu știu dacă să cred în reîncarnare dar îmi place acest gând. O sărut pe copila mea mare și blondă, o amușinez și mă gândesc la mama, invariabil.

După ce i-am făcut poza din profil (acum 3 ani, în 2015) am fost șocată de asemănarea ei, în special în privința acestui nas superb, cu o poză de-a mamei de când avea 10 ani. Păi e bucățică ruptă, zic.

The post Povestea unui nas, de la bunică la nepoată appeared first on Laurabucur.ro.

Mă învârt, mă uit la ceas, mai deschid laptopul, mai citesc ceva, iar mă uit la ceas. Merg cu ochii țintă, cu ochii în gol de fapt, îmi ocup timpul cu ceva, orice, numai să…nu știu, să treacă mai ușor dorul.

(sursă foto)

Ai mei, cei trei, au plecat chiar de sfânta Maria la bunica. Eu nu am putut merge cu ei pentru că am târg în weekend și mai am chestii de rezolvat. Dar abia au trecut câteva ore și nu știu ce să fac. Cât să-mi umplu timpul ăsta gol? Fără ele, fără glasurile lor, fără ubicuul și perpetuul „MAMI”.

Băi da, deja mi-e dor de ele. Va fi prima oară în istorie când stau așa mult departe de ele.

Ziua mai e cum mai e, dar noaptea…nici nu vreau să mă gândesc.

Îmi vine să iau mașina și să mă duc după ei….

Cel puțin am satisfacția că mi-am rezolvat câte ceva din ce mi-am propus. Ar trebui să profit din plin, să mă odihnesc, să fac ceea ce nu reușesc niciodată să fac decât dacă sunt singură.

Să stau poate doar cu gândurile mele, fără să fiu bruiată de râsete, chiote sau lacrimi. Dar nu, e clar, nu pot trăi fără ele.

Ar fi fost mișto să scriu acum despre cât de bine e fără ele lângă mine în ciuda așteptărilor. Ar fi ieșit un articol fain din asta. În general, tot ceea ce este atipic, are succes. Sau măcar diferit.

Dar nu, la mine este atât de previzibil încât mă bușește și râsul. Jur, râd singură. Tot e bine.

Oare ele ce fac acum?

Se joacă? Râd? Aleargă? Fac caca?

O să râdeți de mine, știu. O să ziceți că în loc să profit de aroganța de a fi singură, fără copii și soț, fără să fac cuiva de mâncare, fără să dau raportul despre unde mă duc și cât stau, fără să șterg funduri de caca. Dar zău dacă mă pot bucura!

(sursă foto)

Sunt câteva zile cu care nu știu ce să fac. Adică știu ce să fac, am multe planuri administrative și profesionale…pfuai cum sună, dar gândurile sunt doar după ele. Fetele mele sunt viața mea. Pff, cât de goală e casa!

Chiar mă întreb: oare cum rezistă părinții care-și trimit copii la bunici pentru toată vacanța de vară. 3 luni nenică, 3 LUNI de zile fără copii aș înnebuni. Sau poate m-aș obișnui. Cine știe.

Gândurile astea de mamă nu-mi dau pace. Poate ar trebui să mă întâlnesc cu vreo prietenă, e un prilej bun. Numai că toată lumea e cu planuri, vacanțe, plecări, chestii-trestii.

Daaa, un film aș vedea, un film ușurel de fete. Să merg la cinema cu prietena mea și să ne rădem ca tutele. Vise.

Mai bine trec la serialul meu Suits, am ajuns la sezonul 7, mai am puțin.

Știți ce trebuie să faceți în continuare, nu? Asta dacă v-a plăcut ce am debitat în acest articol. Să dați subscribe la newsletter pentru a afla primii noutățile. Și să dați LIKE și paginii fb a blogului stil de mamă, adică AICI. Ce ziceți?

The post Când mama credea că fără copii acasă poate fi mai ușor, dar de fapt mai mult se gândea la „râd? aleargă? fac caca?” appeared first on Laurabucur.ro.

Cu ambele fete am trecut prin destul de multe experiențe și nu am apucat să scriu pe blog despre niciuna. Dar acum, când am căutat informații precise despre simptomele pe care le avea fata mea, nu am găsit mare lucru care să mă ajute să înțeleg ce se întâmplă.

Voi scrie aici strict experiența noastră, fără să dau indicații terapeutice de vreun fel. Consider că acest lucru trebuie lăsat exclusiv în baza medicilor. Însă, mă gândesc că totuși experiența mea va ajuta și alte mame să nu intre în panică, așa cum am pățit eu, când vedeam ce dureri are copilul meu.

Semne și simptome la Mia mea

Într-o noapte s-a foit mult și a cerut apă. Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Dimineață mi-a spus că o doare gâtul și am constatat că are puțin roșu. Peste zi a făcut febră, dar nu mare, în jur de 38 – 38.2.

A doua noapte iar febră moderată, iar durere în gât, așa că am mers la medicul de familie al fetelor. Nu avea pustule în gât, deci nu era ceva grav, așa că ne-a lăsat cu antitermice la nevoie și înghețată cât cuprinde. Atenție! Înghețată doar atunci când copilul nu e febril. Fericirea noastră!

A trezi zi, ÎNSĂ, când Mia s-a trezit a început să plângă că o dor foarte tare picioarele. Am pus pe seama țopăitului ei încontinuu. I-am dat totuși un antiinflamator și treptat și-a revenit. Seara s-a repetat figura: dureri mari de picioare dar și de mâini. A început să-mi fie frică. Medicamentul și-a făcut din nou treaba, dar temporar. Oare ce-o avea copilul. E clar că ar trebui totuși să o vadă un specialist.

Ce am făcut?

Următoarea zi eram la camera de gardă de la Grigore Alexandrescu. Consultul nu a arătat nimic grav. Am fost trimiși la infecțioase la Matei Balș. Acolo ni s-a recomandat internare pentru analize complete dar pentru că eram și cu fata mea mare sănătoasă am refuzat internare. Urma să facem în altă parte analizele. Numai că, medicul de gardă a avut inspirația să îi facă un test rapid de exudat faringian. În 10 minute ni se confirma streptococul beta-hemolitic de tip A care, ce să vedeți, poate provoca scarlatina. Am înlemnit.

La noi nu era cazul dar așa am descoperit că streptococul beta-hemolitic de tip A poate da dureri de articulații, de oase și mialgii musculare. Acesta era motivul durerilor de picioare ale fetei mele. Au urmat 10 zile de antibiotic. Ne-am făcut urgent toți din casă exudat faringian care, slavă Domnului, a ieșit negativ la toți 3.

Ce spune la carte?

Streptococul Beta Hemolitic este denumirea dată unui grup de bacterii, inclusiv streptococul de grup A și streptococul de grup B, responsabile de cele mai multe infecții.

Streptococul de grup A se poate răspândi cu ajutorul picăturilor de salivă provenite din strănutul sau tusea unei persoane infectate sau prin contactul direct cu persoana infectată sau cu obiectele contaminate.

Perioada de incubaţie a bolii variază între 2 până la 5 zile.

Copilul trebuie ferit de colectivitate. După 24 de ore de la administrarea primei doze de antibiotic copilul nu mai este contagios.

Au trecut cele 10 zile de antibiotic la noi, urmează să repetăm exudatul faringian. Durerile musculare la Mia au încetat cam după o zi de la începerea tratamentului.

Așa a fost la noi experiența cu streptococul beta-hemolitic de tip A.

Numai bine și multă sănătate!

Dacă vi s-a părut util acest articol, m-aș bucura tare mult să dați subscribe aici pe blog și like paginii de facebook stil de mamă, adică AICI.

The post Streptococul beta-hemolitic de tip A la copii appeared first on Laurabucur.ro.

Ați citit bine, două tantrumuri simultane de vârste diferite. Aici nu prea am scris despre tantrum pentru că realitatea e că nici nu prea au fost sau, dacă au fost, au fost mici și am trecut relativ ușor prin ele.

Dar povestea de mai jos trebuie să v-o spun pentru că este și haioasă și cu învățăminte pentru mine.

În prima zi de târg, după ce am lăsat fetele mâncate, spălate, vesele cu ta-su acasă, am stat în picioare 8 ore legate, unde chiar nu stau locului – alerg, fac poze, postez în social media și vorbesc cu oamenii. Apoi venit acasă, jucat cu fetele că mă iau de bună nu de alta.

Apoi, a doua zi, o iau de la capăt, las copilul doi cu ta-su, încântată că va face ce vrea ea, iau copilul numărul unu cu mine la târg unde stau iar 8 ore la care se adaugă permanenta atenție pentru el, vin acasă, mă ia în primire copilul doi și ne prăbușim toate 3 într-un final glorios.

Vine ziua de luni când duc fetele la grădi, că la școală nu se învață pe motiv de capacitate, plec la job de 7 ore, e drept că acolo stau cu fundul pe scaun dar nici asta nu e prea relaxant, apoi o zbughesc la Mama Time Out pentru 3 ore.

Mă întorc acasă fericită nevoie mare și pentru că evenimentul a fost unul tare fain dar și pentru că vin acasă cu speranța că în sfârșit mă linistesc cu drumurile și stau și eu cu copiii.

Zbang! Nici nu intru bine în casă că începe show-ul pe două voci.

Întâi sunt luată la rost unde am fost și de ce nu le-am spus că întârzii. De regulă le spun fetelor tot ce urmează să fac ca să fie pregătite dar adevărul e că de data asta am uitat. În timp ce mă disculp mă întreabă dacă le-am adus ceva și lor, o surpriză ceva. NU-ul meu e primit cu strâmbături.

Începe Eva.

Întâi pe voce mițăită că ea nu vrea la școală a doua zi, că vrea la înot dar că eu nu o las. Îi explic că mai merge doar 3 zile la școală și oricum intră în vacanță. Are toată vara la dispoziție pentru înot.

Dar vocea ei crește explicând vehement că ea vrea la înot NEAPĂRAT marți că altfel nu va mai merge niciodată. Eu o îmbrățișez și sinceră să fiu mă abțin tare mult să nu râd. Dar știu că pentru ea nu e de râs, e de maximă importanță.

Trag aer în piept, încerc să-mi păstrez calmul și îi explic situația cu voce cât se poate de blândă. E clar că nu mă ascultă. Dă din picior și plânge cu sughițuri. Stă în brațele mele și își varsă emoția puternică. Mi-am dat seama că asta era manifestul ei sau protestul ei față de mine că nu prea am stat cu ele acele zile.

În tot timpul acesta Mia a stat lângă noi, cu ochii înroșiți și gata-gata să izbucnească.

Plânsul cu sughițuri al Evei s-a lăsat cu un val de muci ce trebuiau suflați neapărat la baie. A urmat încă un val de proteste, ea nu merge la baie că dureaza 1 an să scoată toți mucii. Am întrebat-o cât vrea să stea și a zis că 1 minut. Atunci i-am propus să punem cronometru și că va sta fix 1 minut. A acceptat imediat, i-am scos toți mucii în 46 de secunde.

Apoi s-a calmat și a cooperat minunat.

Când credeam că mergem liniștite la masă a trecut la butoane Mia. Aparentul motiv a fost mâncarea. Apoi a trecut la artileria grea și mi-a spus că o iubesc mai mult pe Eva și că pe ea nu. Am luat-o ușurel în brațe, noroc că e ușurică, am mers să ne liniștim împreună pe balcon. A plâns mult, cu sughițuri, nici nu înțelegeam foarte bine ce spune dar stătea în brațele, moale și dornică de îmbrățișarea mea. Era deja 9 seara, mi-a spus că vrea să ieșim afară să vedem oamenii, asta e tot ce am reținut. Ușurel și-a revenit și am putut merge la masă.

Concluziile mele după acest dublu tantrum

• Este important să rămân calmă, FOARTE important. Este al naibii de greu, mie în acea seară mi-a dat D-zeu puteri, că-n alte condiții cu greu gestionez furia la mine. Mi se face părul măciucă și nu prea rezist.

• Este important cafetele să știe că sunt acolo, ale mele nu-și doresc să plec când au emoții puternice. Eva mereu mi-a spus că vreau să stau cu ea.

• Să ascult ce-mi spun. De cele mai multe ori sunt tentată să intervin cu soluții dar am observat că este mai bine atunci când doar ascult.

• Să le îmbrățișez.

• Să nu mai lipsesc 3 zile la rând fără să apuc să stau cu ele.

Sinceră să fiu nu-mi doresc să se repete prea curând povestea cu tantrumul în tandem, chiar dacă a fost haios. Îmi revin cu greu după. Dar ce e fain e că mă simt mai apropiată de ele.

Dacă v-a plăcut acest articol sau vi s-a părut util, m-aș bucura tare mult să dați subscribe aici pe blog și like paginii de facebook stil de mamă, adică AICI.

Sursa foto pixabay.

The post Povestea a două tantrumuri simultane de 7 și de 4 ani appeared first on Laurabucur.ro.

Intr-o vacanta, am venit acasa cu un mic flyer cu multe retete cu cafea. Placerea noastra cea mai mare era sa ne bem cafeaua impreuna dimineata si sa tragem o pipa.

Mai tii minte?

De fiecare data faceam alta reteta si o savuram la povestile noastre. Ne spuneam cate-n luna si in stele. Radeam, plangeam, puteam sa fac orice.

Azi e 12 august. Fix 8 ani. Fara glasul tau cald, fara rasul tau colorat, fara ochii tai mari si blanzi. Fara umarul tau pe care plangeam cand aveam o problema, chiar si inchipuita. Ai fost pentru mine ceea ce ar trebuie sa fie orice mama pentru puiul ei.

In bratele tale era locul in care ma ghemuiam in siguranta. Linistea ma invaluia, ma contopeam cu mine insami, ma regaseam cand ma pierdeam putin.

Dor de o cafea cu tine. Tare doare.

O cafea as mai vrea cu tine.

8 ani fara tine nu mi i-as fi inchipuit vreodata.

The post Dor de o cafea cu tine appeared first on Laurabucur.ro.

NU E AȘA DE BINE PENTRU CĂ:

• organismul nu mai face față cu brio schimbărilor aduse de sarcină: ai dureri de spate frecvente, nu te mai țin ligamentele, burta nu se mai retrage (așa ușor – la mine spre deloc), pielea nu mai este elastică, celulita e în floare (am noroc că nu m-am pricopsit și cu vergeturi)

• perspectiva de a fi mamă de adolescent la 50 de ani nu sună foarte bine (tare îmi doresc să nu mă confunde cu bunica)

• mi-ar fi plăcut ca la 40 să merg să mă distrez sau să mă plimb prin lume, nu să schimb scutece murdare

• mi-ar fi plăcut ca la adolescența lor, fetele mele să se laude cu o mamă tânără și modernă

• încep să simt teamă însoțită de neliniște cu privire la viitor

• nu mai ești energic ca la 20 de ani, simți mai acut oboseala și te refaci mai greu
  

• trebuie să treci prin materiile de la școală dar tu ai terminat-o acum prea mulți ani ca să mai ții minte multe lucruri (din toamnă mă așteaptă)

• diferența între generații va fi cam prea mare

• mi-ar fi plăcut să fi prins toți bunicii în viață…

Dar să privim și partea plină a paharului.

E BINE SĂ DEVII MAMĂ LA +35 PENTRU CĂ:

• e bine să ai copii indiferent de vârsta, copiii pur și simplu dau sens vieții (pentru cine își dorește copii, desigur)

• descoperi o lume fantastică, plină de provocări și imaginație

• te descoperi pe tine (fie că-ți dorești sau nu)

• ești stabil financiar (sau cel puțin așa se presupune)

• devii mai organizat, asta dacă nu erai așa din fire (eu încă mai am de lucru)
  

• ești mai informat și echilibrat și asta presupune că nu te panichezi așa ușor sau că iei greutățile în piept mai relaxat

• din punct de vedere medical, o sarcină după 35 de ani reducer riscul de AVC, de colesterol ridicat și întârzie menopauza (asta nu spun eu ci studiile)

   

După cum poate observați nu am menționat nicăieri dragostea. Ea e incomensurabilă. Iubirea pe care o dai și, mai ales, cea pe care o primești de la copiii tăi, nu se poate exprima în cuvinte, de aceea cred că e perfect în regulă să devii mamă, indiferent de vârstă. Mai ales dacă îți dorești. La noi în țară a crescut media de vârstă la care se face primul copil (25 ani), iar în alte state e și mai ridicată. Deja nu mai este ceva bizar să naști după 35 de ani nicăieri. În jurul meu sunt multe femei trecute de 35 care nu-și doresc copii și e în regulă. Nici eu nu am fost genul “to die for”. Dar mi-am dorit copii cu omul pe care-l iubesc, iar aceștia ne-au ales pe noi după vârsta de 35 de ani. Și suntem fericiți.

Cu toate acestea, din motivele spuse mai sus, am convingerea că e un pic mai bine să faci copii de tânără, parcă și corpul, și mintea te ajută mai mult. Asta e părerea mea.

Dacă v-a plăcut articolul vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter pentru a citi primii viitoarele articole.

Save

Save

The post Am devenit mamă la 35 de ani: e bine sau nu? appeared first on Laurabucur.ro.

Mama.

Ma-ma.

Maaa-mmma. Nu mami, mămică sau mămucă. Mama, un cuvânt rotund, cald și plin, ca o pâine abia scoasă din cuptor, dar pufoasă și gustoasă. Mama, un cuvânt blajin, mi se pare cuvântul perfect, cel mai frumos. Cuvântul mama există în aproape toate limbile. Ciudat, nu? Primele două silabe “ma” sunt primele pe care bebelușul le pronunță pentru că, spun specialiștii, sunt cele mai ușoare. Oare de ce?

Am citit de curând o explicație, când pronunți cuvântul MA MA cu voce tare se face o mișcare ca cea pe care o face gura unui copil în momentul alăptării. Faceți exercițiul: observi cum buzele se apropie una de alta, corzile vocale încep să îi dea rezonanță care se menține pe măsură ce gura se deschide. Hmm, nu știu ce să zic, adică dacă are legătura cu alăptarea sau nu dar mi s-a părut amuzant.

Mama, un cuvânt care nu-și pierde înțelesul indiferent de câte ori l-ai pronunța. Eu nu mai pot să-mi strig mama, dar când îmi aud fetele spunându-mi mama, în toate ipostazele posibile, mie îmi dau putere, mă simt unică.

Mama, un cuvând plin, ce cuvânt perfect!

De ziua mea așa!

PS: La Focșani am dat peste o carte pe care nu am citit-o nici până acum dar pe care am primit-o de la mama mea cu dedicație…

The post Mama – ce cuvânt perfect! appeared first on Laurabucur.ro.