În căutarea timpului pierdut…cu aromă de pepene cu pâine

Azi la British.

De obicei fug la cafenea dar câteodată sunt prea plină de cofeină la acea oră a amiezii și nu vreau să arunc banii doar de dragul de a-mi lua ceva.

Așa că stau și aștept pe holul de la cursuri unde e cald și bine. Și de obicei sunt eu, câțiva tați și o mână de bunici (sau bone, nu știu). Azi urmăream conversația dintre două doamne și asta doar pentru că mi-a atras atenția căciula de blană a uneia dintre ele, lucru care mi-a amintit de mama.

Mama purta căciuli de blană, pălării și toculițe. Mă fascina felul în care le purta și asorta. Toate erau făcute de bunica mea, respectiv mama ei, care a fost modistă în Iași. Ea le-a păstrat și purtat cu eleganță. Eu nu mai am nimic de la ea, le-a dat tata pe toate. Dar asta e altă poveste.

Ascultându-le pe cele două femei de azi, la un moment dat doamna cu căciula se “plângea” cumva că nu poate mânca nimic din ce gătesc copii ei. Ei gătesc și mănâncă doar chestii „bio” și mâncăruri moderne de care ea nu a mai auzit până acum. Am zâmbit.

Căciula de blană a fost madlena mea cu arome.

Am început să mă gândesc iar la mama și la mâncărurile ei. O clipă m-am speriat pentru că nu-mi aminteam aroma mâncării făcute de ea. Apoi am început să salivez abundent amintindu-mi pe rând de câte un fel de mâncare.

Prima a fost salata Boeuf. Cea mai bună din lume. Doar tata a reușit s-o egaleze dacă nu s-o întreacă.

Apoi mi-am amintit de pastele ei destul de fade, doar spaghete fierte cu brânză sărată și unt. Dar cu ce plăcere le mâncam!

Sărățelele ei cu chimen care se topeau în gură. Le făcea cu un aparat special pe care îl au eu acum acasă.

Apoi mi-a apărut în fața ochilor pepenele împreună cu pâinea și plăcerea cu care ea le combina. Cu pâine mai mânca și strugurii. Eu, niciodată.

Mi-am amintit de primul avocado mâncat împreună cu ea. Ne-am mirat ce fruct o mai fi și ăsta și am zis hai să încercăm. L-am mâncat gol pentru că nu știam și ni s-a părut incredibil de grețos. :)))

Apoi m-a invadat gustul saramurii de pește, picantă și mega gustoasă. Apoi înghețata făcută de ea plină de ace din cele două cutii lunguiețe galbenă și maro. Apoi mi-am amintit de frigănelele ei și de pâinea proaspătă cu unt și zahăr, pe post de dulce. Crema de zahăr ars, ah, fenomenală. Castraveții murați, ardeii umpluți murați, musacaua și magistrala prăjitură cu bezea.

Doamne, ce bine! Nu am uitat aroma mâncării preparate de ea. Așa am crezut și mă speriasem nițel.

Dar oare ea ar fi mâncat mâncarea gătită de mine?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *