Unde-s sarbatorile de altadata?

In prima zi din an imi simt mintea mai limpede si astfel pot sa-mi astern mai lesne gandurile pe hartie. Luna decembrie a fost o nebunie totala, o alergatura catre nicaieri si o graba permanenta intr-un trafic infernal de Bucuresti. Graba sa ajung la birou, graba sa ma intorc la copii, graba sa fac cumparaturi, graba sa gatesc, graba sa rezolv cu cadourile, graba, graba, graba. La final de an m-am trezit epuizata si cu copil in spital. Slava Domnului ca am fost acasa sanatosi cu 2 zile inainte de a trece in noul an.

Ce voiam sa subliniez este ca in tot acest iures cu sarbatorile de iarna eu nu am simtit deloc ca vine Craciunul. Unde-s sarbatorile de altadata? Anul acesta nu am auzit colinde, nu am auzit uratori, nimic. Nici acasa, nici pe strada, un urs sau o capra. Degeaba invatam noi fetele colinde si traditii, degeaba le insuflam noi spiritul Craciunului si al darurilor daca nu vad si nu traiesc asta cu adevarat. Parca in alti ani de Bucuresti mai sunau timid la usa colindatori si uratori, eu intotdeauna i-am primit, fie ca-i cunosteam, fie ca nu. Dar nici macar la Focsani, unde am petrecut seara de ajun, nu a sunat soneria si nu am auzit pe casa scarii niciun cantec. Fac o paranteza, am auzit de fapt colinde frumos cantate dar la petrecerea data de firma, unde eram doar eu cu colegii nu cu familia. Inchid paranteza.

 uratori

Sa fie din cauza ca acum toate usile de bloc sunt acum cu interfon sau portar? Sau ne-am indepartat atat de mult de adevaratele valori si datini? Unde-s sarbatorile de altadata cand se strangea gasca de cate 10 copii si mergeau la toti vecinii cu clopoteii si plugusorul. Nu am crescut la tara si eram si cam timida, deci cumva si eu am crescut departe de datinile strabune, dar parca altul era suflul printre copiii de varsta mea cu care mergeam la urat chiar si doar prin bloc. Tind sa cred ca mai degraba ne-am instrainat unii de ceilalti si nevoia de a-i proteja atinge cote maxime. Aici, in blocul de 7 etaje in care locuiesc, sunt multi copii dar doamne fereste sa le fi auzit glasuciorul.
Vreau sa cred ca nu e totul pierdut, ca mai sunt parinti care vor sa le arate copiilor lor cum noi, cand eram copii, ne plimbam din usa-n usa cu clopoteii in maini de dimineata pana seara. Eu una astept sa mai creasca si L cel mic, ma apuc sa invat colinde impreuna cu ele si le iau de mana si mergem la urat impreuna. Cred ca doar asa le putem arata ce am avut noi.

Doamne ajuta!

uratori2

Voi ce parere aveti? Pe voi v-au urat copiii anul acesta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *