Wednesday, un serial cu cele mai cool outfit-uri văzute de mine în ultima vreme
În weekendul ce tocmai s-a încheiat am vizionat pe nerăsuflate împreună cu fetele mele serialul proaspăt lansat pe Netflix, Wednesday.
Am vrut să-l văd imediat, mi-a dat imbold un ad smart din metroul Bucureștean. (credit foto Lexa)
Apoi mi-am dorit să-l văd pentru că e regizat de Tim Burton, da, regizorul ăla ciudățel dar care a făcut niște filme cripy – delicioase (ex: Edward Mâini-de-Foarfecă, Frankenweenie, The nighmare before Christmas…)
În plus, Familia Addams e unul din filmele care mi-a marcat copilăria în anii ’90 și care a dat unele din cele mai bine conturate personaje din cultura pop. Cine n-a auzit de ei?
Așa că am vrut să văd Familia Addams din anii 2022.
Fun Fact: Cristina Ricci, cea care joacă rolul profesoarei din serial, a fost de fapt Wednesday în anii 90.
Outfit-urile lui Wednesday m-au dat pe spate
Încă de la primul episod (această primă serie are 8 episoade și se pare că lasă loc de continuare) m-a fermecat totul. Decorurile, personajele, replicile sarcastice dar super inteligente ale lui Wednesday – fiica adolescentă a familiei Addams, toate mi-au plăcut.
Dar ce m-a lăsat cu gura căscată sunt outfit-urile personajului central. Mă uitam cu Eva, puneam stop pe câte un cadru să vedem mai bine pantofii sau exclamam admirativ la câte un pulover alb-negru sau ne minunam de rochiile cu iz gotic. Pentru că, evident, un style icon ca Wednesday Addams nu putea fi decât monocromatic. Dar ce armonie!
Cea care s-a ocupat de costumele demențiale ale personajelor este COLLEEN ATWOOD și colaborează cu Burton de multă vreme. Am admirat-o și mai mult pentru că a reușit să creeze outfit-uri avangardiste (potrivite pentru adolescenți) în condițiile în care personajul din Familia Addams era deja un fashion icon chiar dacă gotic: rochie neagră, guler alb, păr negru împletit în două codițe. Ce ai fi putut să faci mai mult?
La fiecare scenă o admiram pe Jenna Ortega, actrița care a interpretat-o pe Wednesday, și de care sunt aproape sigură că va influența generațiile următoare în materie de stil.
Dar hai să vă arăt câteva cadre cu outfit-urile lui Wednesday.

Cr. Vlad Cioplea/Netflix © 2022

Cr. Courtesy of Netflix © 2022
Și dacă faceți parte din cei pentru care costumele nu prea contează într-un film, acest serial merită văzut pentru că a fost filmat tot în România. Eu am aflat abia după ce am văzut serialul. S-a filmat în:
-
Castelul Cantacuzino – Bușteni
-
Universitatea Politehnică – București
-
Grădina Botanică – București
-
Casa Monteoru – București
-
Bazinul de înot Dinamo – București
-
Conacul Olga Greceanu – Dâmbovița
Vă las mai jos un filmuleț făcut chiar de Netflix:
So, recomand Wednesday, chiar de văzut împreună cu copiii pre și adolescenți. Sunt și câteva replici savuroase de parenting.
Super serial. Mi-a placut. Filmat integral in Romania.
Luminița, și mie mi-a plăcut mult! Chiar l-aș revedea.