Doar cateva ore mai sunt pana se incheie 2022

Doar cateva ore din 2022. Afara s-a intunecat. Am incercat sa pun muzica pe spotify dar nu am stare sa ascult nimic. Am inchis si televizorul la care oricum nu ma uitam.

Incep sa se auda artificiile, chiar si de la etajul 8 jumate. Yuna e langa bradutul iluminat asteptand, probabil, sa o scot afara. A ridicat usor capul catre mine, a plescait din limba si s-a culcat la loc.

Mai devreme mi-a aparut pe facebook o poza-amintire cu mine si cu Eva cand era mica, printre sutele de postari ale celor care isi publica rezolutiile pentru 2023. Mi-a venit si mie sa scriu ceva dar nu stiu ce, ma simt blocata.

Nu stiu de ce imi vine al naibii de greu sa scriu despre ce a fost pentru mine acest an. Pentru ca a fost un an de cotitura. Un an greu, de neimaginat.

Revenind la poza de mai devreme, cea de mai jos, mi-au dat lacrimile. Mi-amintesc de toate momentele duioase cu prima mea fetita, prima mea dragoste de mama. Efectiv se citeste fericirea pe chipul meu si aceasta fericire este chiar ea, fetita mea.

Incerc din nou sa ma concentrez sa scriu, sa las cateva ganduri despre mine din 2022. Anul asta a fost nu doar un ALT an calendaristic vorbind, a fost anul in care am luat cea mai dificila decizie, aceea de (acum ezit sa scriu cuvantul) a ma elibera. A fost anul in care am renuntat la „stabilitatea” pe care o ofera cuvantul familie. Am renuntat pentru ca am simtit ca nu mai am putere sa continui, simteam ca ma sufoc, mi se spunea ca nu sunt buna de nimic si simteam ca EU-l meu se dezintegreaza si ca devine ceva incert, sters, blurat.

A fost cred ca cea mai asumata decizie a mea si cu ce pret! Pretul de a fi singura mai degraba decat intr-o relatie in care simteam ca ma blurez de tot. Pretul de a avea fetele cu mine pe jumatate. E cumplit de greu.

Grele sunt momentele cand suntem impreuna pentru ca simturile mele trebuie sa fie ascutite de 10 ori mai mult, starea mea de alerta e de 10 ori mai iute, energia mea trebuie sa fie la cote ridicate pentru ca sunt singura in tot ce fac.

Apoi, cand fetele pleaca, iau cu ele jumatate din mine si ma lasa fara far. Orbecai un pic in intuneric pana-mi gasesc sensul si energia, apoi ma intremez putin si o iau de la capat. Ma ridic incet pe un genunchi, apoi pe celalalt, imi sterg praful de pe haine, imi dau parul dupa urechi, vorbesc putin cu mama si imi revin.

Imi suna-n minte toate articolele citite despre parenting si despre cum trebuie sa ne bucuram de copii cat sunt mici pentru ca trec repede anii, intr-o clipita se fac 18 si zboara de acasa iar noi parintii ramanem singuri. Mie mi s-a injumatatit timpul si asta e cel mai dureros.

Asta e pretul pe care-l platesc pentru a reusi sa devin din nou eu insami. Asta e 2022 pentru mine. Dar sper ca e si o lectie. O lectie pentru mine desigur. O dovada de curaj, o dovada ca pot sa ma bucur de mine si de ceea ce ofer.

Si, in final, nu e vorba despre mine in ceea ce spun mai sus. E vorba in primul rand despre fetele mele, despre ceea ce eu le dau mai departe. Curaj, inspiratie, valori, recunostinta. Nu stiu daca am sa reusesc, dar stiu ca ma straduiesc.

Sper ca 2023 sa-mi aduca mai multa incredere, speranta, sanatate, forta si, de ce nu, iubire.

La multi ani cu bucurii sa am!