Cum să mănânci avocado sau 7 idei de mic dejun cu avocado pentru copii

Inițial am vrut să scriu 7 idei de mic dejun pentru copii pentru 7 zile atunci când ești cu copiii acasă.

În timp ce puneam pe “hârtie” ideile de mic dejun pe care-l fac eu la fete, am realizat că multe din ele conțin minunatul aliment: Avocado. Așa că m-am sucit și vă prezint 7 feluri în care poți mânca avocado în diferite combinații. Dar mai ales 7 feluri în care fetele mele preferă să-l mănânce.

Înainte de toate știți că avocado este de fapt un fruct. Dar este atât de versatil încât poți face multe chestii cu el.

Apoi, mai știți că avocado conţine acele grăsimi sănătoase şi o mulțime de nutrienţi esenţiali printre care fibre, potasiu, vitamina E, complexul de vitamine B şi acid folic. Cică are mai mult potasiu decât are o banană.

Cum alegi avocado?

Păi vă spun eu că am experiență în rateuri. Nu cumpărați foarte tari și foarte verzi, riscați să nu se coacă și să se strice mai rapid decât se coace. Eu prefer să iau avocado ready-to-eat, îl folosesc imediat și este perfect. Dar dacă totuși cumpărați mai tari e bine să îi țineți afară într-o pungă de hârtie lângă o banană. Se coace mai repede și mai bine.

Cum verifici că e copt un avocado?

Am învățat și asta. Rup codița și dacă se desprinde ușor atunci e copt fructul. 

Dar să trec la oile, pardon, meniurile mele. Și nu glumesc, fetele mele chiar îl adoră.

7 zile, 7 idei de mic dejun cu avocado:

1 Avocado cu branză sărată și mentă

Miezul este strivit bine cu furculița și amestecat cu brânza rasă sau sfărâmată. Nu mai pun sare să e deja sărată telemeaua. Adaug mentă proaspătă tăiată fin. Este uns pe pâine și deasupra pun – opțional – semințe de floarea soarelui.

Photo: arhiva personală

2 Mousse de ciocolată

Ăsta e un mic dejun dulce ca să zic așa. Avocado este pasat bine și amestecat cu cacao sau roșcove și o banană pentru dulceață. Este mâncat simplu sau pe felii de măr.

3 Avocado cu ou fiert

Acesta este un fel de truc pentru mofturoșii de ouă. La noi nu e cazul dar mai diversificăm și noi. Aceeași metodă: pasăm bine avocado apoi amestecăm cu oul fiert moale. Punem și puțină sare. Se mănâncă ca atare sau cu pâine.

Photo: Unsplash

4 Un fel de guacamole

Acum avocado-ul este tăiat cubulețe, nu zdrobit. Se mai taie fin o roșie, o ceapă (dar foarte puțin, e totuși dimineață), foarte puțin usturoi și lămâie. Fetele îl mănâncă pe felii de pâine prăjită și spun că sunt bruschete.

Photo: Unsplash

5 Avocado cu iaurt

Dau prin blenderul vertical avocado cu iaurt gras și, acum am două variante: fie îl fac dulce și adaug miere, fie îl las neutru sau sărat.

6 Omleta cu avocado

Pot spune că Eva a descoperit această combinație. Am făcut omleta simplă, am tăiat avocado feliuțe subțiri și am ras parmezan deasupra. Îl devorează pur și simplu.

7. Budincă de avocado

Asta e o budincă răcoritoare. Recunosc că nu am mai făcut-o demult fetelor. Amestec cu blenderul vertical avocado cu lapte de migdale (fără zahăr în general). Adaug apoi semințe de chia și puțină miere. Las la rece vreo jumătate de oră cât să se umfle semințele. Apoi e deliciu.

Photo: Unsplash

Gata, am terminat. Voi preparați copiilor avocado? Dacă da, cum?

Eu vreau să mai precizez că diversificarea Miei am început-o cu avocado. A fost cea mai bună alegere.

Și, dacă îți place blogul meu, te invit să dai subscribe aici pentru a fi la curent cu noi articole, să mă urmărești și pe facebook – AICI sau pe Instagram – AICI. Mulțumesc.

PS: În încheiere vă mai dau un pont mișto tare, amestecați salata de vinete cu un avocado. Este DEMENȚIAL la gust.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *