Așteptându-l pe Bojangles – un roman ca o melodie de jazz, plină de iubire, umor și tristețe în același timp

„- Da, știu, și eu îmi aduc perfect aminte. Ai lucrat la o florărie și ai fost concediată pentru că refuzai să încasezi banii pe buchete.

– Dar în ce lume trăim? Florile nu se vând, florile sunt ceva frumos și gratuit, nu trebuie decât să te apleci și să le culegi. Florile sunt viață și, din câte știu eu, viața nu se vinde!”

Așteptându-l pe Bojangles.

Când am început cartea nu știam la ce să mă aștept. O găsisem în bibliotecă într-una din zilele de izolare când mă apucase cheful de aranjat cărți. M-a atras coperta galbenă cu picățele dar titlul nu l-am înțeles inițial. 

Apoi, cum nimic nu e întâmplător, am descoperit recomandarea cărții pe blogul Andreei pe care o citesc cu mare drag.

Așadar am lăsat „Conjurația imbecililor” din care mai am foarte puțin, pentru a descoperi povestea scrisă de francezul Olivier Bourdeaut.

„Părinții mei dansau tot timpul, peste tot. Cu prietenii lor noaptea, ei amândoi dimineața și după-amiaza. Uneori dansam și eu cu ei…La pick-up-ul vechi și frumos se rotea mereu același vinil cu Nina Simone și aceeași melodie: Mister Bojangles.”

Încă din primele rânduri m-au atras dialogurile pline de umor dintre tatăl și fiul lui. Înaintând în poveste, am fost plăcut surprinsă de stilul lejer și fluid cu care este descrisă viața plină de nebunie a unei familii atipice și neconvențională, văzută prin ochii copilului. O familie compusă din mamă, tatăl, fiul acestora și un cocor drept animal de companie, o familie care trăiește într-un dans frenetic, numai al lor, pe acordurile unei piese de jazz cântate de Nina Simone. Din când în când sunt intercalate pasaje cu gândurile tatălui.

Brusc mi s-a aprins beculețul și am realizat că eu știu melodia foarte bine dar nu cântată de Nina Simone ci cântată de Robbie Williams în celebrul său concert de la Royal Albert Hall.

Ardeam de nerăbdare să o reascult dar să o ascult și pe cea originală, doar că am așteptat cuminte să văd ce se mai întâmplă în roman. Pe la jumătatea lui nu am mai rezistat.

Revelația că povestea din „Așteptându-l pe Bojangles” curge exact ca melodia m-a făcut să iubesc și mai mult această carte.

Un amestec suav de veselie și tristețe, o emoție care te face să plângi și să zâmbești cu gura larg deschisă în același timp. Povestea unei familii trăznite care trăiește în afara oricărui spațiu convențional, o nebunie care te face să râzi. Numai că-n spatele acestui umor descoperi un substrat și mai profund, o tristețe ascunsă duios sub masca dansului.

Demult nu am mai citit o carte care să-mi dea atâtea stări contradictorii. Mi-a plăcut enorm. 

Vă las în încheiere un fragment (scris de tatăl copilului) care pe mine m-a copleșit. Mă rog, sunt multe asemenea pasaje în carte pe care le devorezi pur și simplu. Imaginile descrise sunt atât de reale și tangibile încât toată povestea citită a fost de parcă m-aș fi uitat la un film.

„Ajunsesem, așadar, la acel moment atât de special când încă poți să alegi, acel moment când poți să-ți alegi viitorul sentimentelor…Îmi zisesem prostește că viața mea profesională era încununată de succes, că eram aproape bogat, că eram mai curând bărbat frumos și că puteam ușor să găsesc o soție normală, să am o viață ordonată, să iau în fiecare seară un aperitiv înainte de cină și la miezul nopții să mă culc. Îmi zisesem că eram și eu un pic lovit de nebunie și că nu puteam în chip decent să mă amorezez de o femeie care era așa…Dar mă aruncasem deja în ceață fără măcar să-mi dau seama, fără avertisment, fără sirenă.”

Vă spun, cartea e o bucurie s-o citești.

Mai jos e piesa interpretată de Nina Simone.

 

Întâmplarea face ca fix azi, 23 aprilie, când am scris acest text, să fie și Ziua Internațională a Cărții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *