Iarna în care am avut cele mai drăguțe unghii (cu gel) de sezon

Nu am mai scris de atât de mult timp aici încât am senzația că am uitat cum se face.

Iată-mă azi așternând din nou timid câteva rânduri, cu ceva emoție…

De tot atât de mult timp am luat și eu o decizie importantă pentru unghiile mele, să-mi pun gel pe ele. Cred că este cea mai bună alegere pe care o puteam face pentru unghiile și mâinile mele din toate punctele de vedere.

Vreți să știți de ce? Vă zic eu 3 mari avantaje.

Dar mai întâi ia priviți ce drăguță e manichiura mea de sezon!

Photo credit: Flow Coffee

Avantajele unghiilor cu gel

Așa. Cum spuneam, cam de aproximativ 4 luni am intrat și eu în rând cu lumea, mai precis cu femeile care nu stau grozav la capitolul unghii și mâini în mod natural. Am mâini mici cu format de unghii la fel de mic. Nu mă deranjează foarte tare mărimea și formatul dar se rup foarte repede. Nici oja semi nu rezistă din acest motiv.

  1. Primul și cel mai tare motiv e că mâinile arată în permanență impecabil, jur. De câte ori mă uit la ele parcă atunci am ieșit de la salon.

  2. Nu se mai rup! Nu mi le fac mari, că nu-s genul să-mi placă. Prima dată când mi-am aplicat gel s-au dezlipit 3 unghii, practic a căzut acel gel. Dar mi le-am reparat imediat. La început mi-a fost un pic mai greu să mă obișnuiesc cu ele mari și tari, fără să se rupă, fără să agațe, fără să se-ndoaie.

  3. Pielea de la unghii zău că nu mai crește așa repede.

Până acum nu mi-am făcut cine știe ce modele, doar culori. Acum de sărbători am vrut ceva mai special și am ales ceva cu verde. Roșu exclus.

Mai jos vă las câteva inspirații care mie mi-au plăcut și pe care probabil că le voi încerca pe toate.

Acest ombre de la baza unghiei spre vârf mi se pare cel mai fain. Iar stilul ăsta cu iz gotic se potrivește cuiva cu pielea super albă.

Modelele exagerate nu-mi plac, dar acești fulgi de nea sunt foarte discreți și super drăguți.

Și genul ăsta mi-a plăcut, cromatic destul de rece dar asortat cu anotimpul.

Și ceva funny la final.

Ei, cum vi se par unghiile mele și inspirațiile?

Și, nu în ultimul rând, aș vrea să o menționez pe cea care are grijă ca unghiuțele mele firave să arate bine zilnic, este Ștefania și poate fi găsită pe pagina ei de facebook, adică AICI. 

Vă mai dau un pont, prețurile practicate de ea sunt super accesibile! Să vă fie cu folos!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *