De citiri akașice nici măcar nu auzisem până de curând.

Cu meditațiile m-am împrietenit acum vreo doi ani. Când simt că mă îndepărtez de mine și am nevoie de o ancoră, recurg la o mediație ghidată. Acestea mi-au fost insuflate treptat de către vară-mea, Raluca, care cu asta se ocupă. Și pentru că noi avem de mici o legătură specială, am mers cu încredere pe mâna ei.

Mi-a(m) oferit un mic cadou: o ședință de tarot și o citire akașică

Recunosc că eram puțin sceptică la început, dar curiozitatea a fost mai puternică decât orice îndoială. Pentru ședința de tarot am mers la vară-mea acasă unde atmosfera e calmă, blândă, sigură. Ea însăși e o prezență cu o energie caldă care mi-a spus simplu: „Hai să vedem ce iese azi.”

Tarotul nu e despre a „ghici viitorul” așa cum poate mulți cred. Este mai degrabă un instrument de introspecție. Cărțile funcționează ca niște oglinzi simbolice – fiecare imagine, fiecare arcană majoră sau minoră poate reflecta o parte din ce trăim, ce simțim, ce alegem să vedem sau să ignorăm.

Citirea mea a fost revelatoare. Nu pentru că mi s-a spus ceva ce nu știam, ci pentru că am fost invitată să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă. Întrebările pe care le-am primit au fost mai valoroase decât orice răspuns: Unde mă sabotez singură? De ce îmi este frică cu adevărat? Ce aleg să nu văd?

Citirea akașică am realizat-o online. Nu știam ce presupune exact, dar am aflat că este o formă de conectare la un fel de memorie subtilă a sufletului, a experiențelor noastre dincolo de ce putem vedea sau înțelege rațional. A fost o citire intuitivă, în care am primit mesaje legate de teme din viața mea, blocaje emoționale, dar și despre resursele pe care le am și nu le folosesc suficient. Nu pot spune că am înțeles tot ce am auzit, dar ceva din mine a rezonat.

Ce mi-a adus această experiență? Claritate și o conexiune diferită cu mine însămi. 

Poate nu este pentru toată lumea – și e perfect în regulă. Dar pentru mine, a fost un pas mic-mic spre o auto-descoperire mai profundă. Tarotul, meditația și citirea akașică nu mi-au schimbat viața peste noapte. Dar au deschis o ușă. Și, uneori, asta e tot ce ai nevoie.

Dacă doriți să experimentați din ce am povestit eu aici, v-o recomand cu căldură pe Raluca. Detalii despre ea găsiți:

Instagram

Facebook

TikTok

The post Cum am descoperit o lume nouă: tarot, meditații și citiri akașice appeared first on Laurabucur.ro.

Am așteptat să vină primăvara, nu de alta dar ea face otite des, și am înscris-o la un prim modul de 3 luni (martie-aprilie-mai) cu instructor personal. Mi-am dorit-o tot pe Annabelle (cu care am învățat și eu) pentru că știam că Mia va avea parte de atenție dedicată, să poată progresa în ritmul ei și să capete încredere pas cu pas.

Antrenorul personal poate crea un spațiu sigur și prietenos pentru copil

Încă de la prima întâlnire, Annabelle cu Mia s-au împrietenit pentru că a știut să creeze un spațiu sigur și prietenos. A vorbit cu ea calm, i-a explicat ce urmează, a glumit puțin și i-a câștigat imediat încrederea.

Vedeți și prima parte a articolului despre Aqua Swim unde am vorbit pe larg despre experiența mea.

Primele ședințe au fost de acomodare, dar Annabelle a simțit-o pe Mia că poate și au trecut rapid de la exerciții simple la ture de bazin, desigur în ritmul ei. Ce pot să zic că a învățat mult mai repede decât mine. Eu, la final de al doilea modul (deci 6 luni), înotam mult mai lent decât ea.

Evident, 3 luni de cursuri inot sunt doar un început, tehnica e în formare, încă nu te desprinzi de plută dar progresul a fost vizibil la Mia.

Cele trei luni la Aqua Swim au fost mai mult decât simple cursuri de inot. Au fost o lecție despre perseverență, răbdare și încredere. Mia a învățat cum să-și depășească propriile limite și cum să nu se lase descurajată de dificultăți. Și, mai ales, a învățat că fiecare pas, oricât de mic, contează.

Pentru orice părinte care se gândește dacă e momentul să își ducă copilul la înot, aș spune doar atât: da, e o alegere care merită fiecare minut. Iar dacă aveți șansa să faceți acest pas cu ajutorul unei echipe așa cum e cea de la Aqua Swim, cu atât mai bine.

Noi am făcut o pauză pentru că a fost final de an, apoi vacanța cu plecări dar ne dorim amândouă să revenim.

Mulțumim, Aqua Swim!

Intrați pe site la ei pentru mai multe detalii, locații și prețuri. Dar ce e fain e că au în aproape tot Bucureștiul bazine unde ajungi ușor:

Ramada Plaza
Fit4YouLeClub
Crowne Plaza
Greenfield
Pipera 141 OGIS
AlexAndreea
Luxuria Centrum
Dobroiesti
Otopeni
LeJardinPoolEvents
*LaDomiciliu*

The post Primele lecții de înot ale Miei la Aqua Swim, o experiență cu adevărat valoroasă (partea a 2 a) (P) appeared first on Laurabucur.ro.

La începutul lui februarie am luat pentru un test drive o mașină de la Suzuki. A trecut mai bine de o lună și încă visez la plimbări cu ea. Și știți și voi cum e cu lansarea intențiilor în Univers, mai bine să rămână scris și aici, nu doar în mintea mea.

De ce Suzuki Vitara?

Nimic nu e întâmplător.

Anul trecut, Polo-ul meu era să nu treacă Itp-ul. Problemă cu rugină la praguri. Mașina e foarte veche și, deși îmi fac treaba foarte bine cu ea, au început pe rând să mă lase diverse chestii la ea. Omul de la Itp mi-a recomandat o mașină Vitara, poate-mi place, ar fi potrivit pentru ce am eu nevoie. Și așa mi s-a sădit ideea cu Suzuki.

O vreme m-am tot uitat după ea pe străzi și prin parcări până mi-a ieșit complet din minte. Până într-o zi când am dat peste un articol scris de Bianca care testase o Suzuki S-Cross. Și brusc mi-a revenit dorința de a conduce și eu o Vitara. Măcar de probă.

Am avut mașina 4 zile, așa că-n primul weekend din februarie am plecat cu fetele spre Sinaia. Să n-o foiesc doar în București.

Ce-mi place la ea?

Ăăăh, aproape tot?!

E drept că nu am termen de comparație, e chiar prima mașină SUV pe care o conduc. Dar da, experiența a fost cu totul faină. Și ca să nu scriu romane, cred că cel mai simplu ar fi să punctez:

• Vorba Biancăi, eu, născută-n Epoca de Piatră, întrebam de zor unde-i cheia? Deci da, doar apeși pe un buton și mașina pornește iar cheia o ții undeva pe lângă tine. (Nu uitați de piciorul pe ambreiaj cum am pățit eu :))))

• Trapa panoramică e vis! Lumina aia faină de zi care intră de deasupra, iar noaptea te uiți romantic la stele (dacă ai cu cine). Bucata asta ne-a plăcut la toate cel mai mult. Mia ar fi mers cocoțată cu capul afară chiar și-n mers, dacă s-ar fi putut.

• Tot sistemul computerizat de la bord m-a făcut să realizez ce mașină antică posed.

• La semafor se oprește automat motorul.

• Dar cred că punctul forte, cel puțin pentru mine, a fost faptul că atunci când urcam în pantă nu am simțit că alunecă în spate. Așa cum mi se întâmplă când e coadă la ieșirea din parcarea Mega Mall. :))) Nu știu cum se numește sistemul ăsta, dar efectiv nu simți că e înclinată mașina. Doamne ce mi-a plăcut asta!

Ce mi-a plăcut mai puțin la ea?

Nu sunt o femeie foarte înaltă, însă, deși mare din exterior, la interior am simțit că plafonul mașinii este cam prea aproape de cap. Cumva întreg habitaclu este strâmt la interior. Fetele au fost ok în spate. Dar într-o zi l-am luat și pe nepotul meu care e băiat înalt și în spate nu a stat prea confortabil.

Overall, mi-ar plăcea să am Vitara mea

Pe șosea am simțit-o foarte stabilă. Pe autostradă cu ușurință depășeam suta, iar la curbele din Valea Prahova nu am avut nicio clipă senzația că mă înclin.

În București mi-a plăcut că în sfârșit vedeam și eu alte mașini de sus și nu-mi intra vreun far în ochi de la cel din spate.

Mi-a fost teamă de parcări dar m-am descurcat foarte bine, mai ales că mă ajutau senzorii, lucrau care lipsește cu desăvârșire la Polo.

Drumul până la Sinaia am ales să-l facem sâmbăta, într-o zi însorită de iarnă. Pentru că am luat și dulăul cu noi, să vadă cum e să stea confortabil într-un Suzuki, cele câteva ore le-am petrecut plimbându-ne în jurul castelului Peleș. Fetele au mâncat porumb copt și mere glazurate, apoi am tras la un restaurant cu mâncare foarte bună unde ne-au primit și cu Yuna. După masă am revenit în București, drumul a fost liber, căldurică în mașină, iar noi ne-am distrat alegând fiecare câte o piesă muzicală pe care să o ascultăm.

Ah, era să uit, ce tare mi s-a părut să pot conecta waze la ecranul de pe bord!

Cam asta a fost experiența mea cu Suzuki Vitara. Pentru 4 zile, chiar parcă trecusem cu viteza luminii de la Epoca de Piatră în secolul 21.

The post Cum se vede drumul de la volanul unui Suzuki prin ochii unei blonde appeared first on Laurabucur.ro.

De Roma nu e greu să te îndrăgostești.

Dar Tivoli chiar e ceva aparte.

Pentru cine nu știe, Tivoli este un orășel la nici 30 km distanță de Roma, așezat pe o colină înaltă de unde vezi Roma în toată splendoarea. În antichitate era numit Tibur, se pare că este chiar mai vechi decât Roma iar azi se află sub patrimoniul Unesco.

La Tivoli noi am ajuns cu mașina. Ne-a adus prietena mea, Gabriela, cu care nu m-am văzut de mai bine de 25 de ani. Cu șuturile în fund primite de la ea, mi-am făcut curaj să vin la Roma cu Eva mea să petrecem amândouă o minivacanță. A fost vis. Dar asta e altă poveste.

Acum vreau să vorbesc despre Tivoli pentru că aici a vrut să ne aducă mai întâi prietena mea. Mai mult decât atât, a ținut să vedem neapărat două case: Villa d’Este și Villa Adriana. Am zis ok, știe ea ce zice. Doar Villa d’Este am apucat să o vedem pentru că, ce să vezi, nu ne-a ajuns o zi.

Buuun, am parcat în Piața Garibaldi și ne-am oprit puțin să admirăm Roma din depărtare. Apoi am luat-o la pas spre orașul vechi.

Ce dor mi-era să mă plimb pe străduțe pietruite cu parfum medieval din alte țări. Aici am întâlnit prima cișmea cu apă potabilă, de unde bei apă proaspătă venită chiar de la sursă. Roma e împânzită de aceste cișmele. Aici chiar că poți duce o viață sustenabilă.

Ne-am plimbat pe străduțele înguste și întortocheate până am ajuns la podul Gregorian. Doamne, ce peisaj de poveste! Vegetație la greu, ape și cascade. Podul este alcătuit dintr-un singur arc cu o înălțime de 20 m. De pe el se deschide o panoramă de unde se văd două temple romane: Al Vestei și al Sybilelor.

Dacă mergeam mai departe, ajungeam la o altă casă, Villa Gregoriană, dar am preferat să ne întoarcem pentru că era deja foarte cald și nu eram siguri că apucăm să vedem tot ce ne propusesem. Practic ne-am întors pe partea cu templele și am admirat de aproape ruinele templului Sybilelor.

Ne-am oprit să mâncăm o înghețată. Nu are rost să spun cât de bună era, se știe.

Apoi am plecat spre Villa d’Este. În fața porții mă gândeam că e o casă mai mare, cel mult un gen de palat deși nu se numea așa. Am plătit intrarea și de aici a început uimirea mea continuă. Treceam dintr-o cameră în alta, goale de orice mobilier dar pline de decorațiuni murale și fresce spectaculoase.

Apoi am ieși afară, spre terasă, și mi s-a tăiat răsuflarea. În fața ochilor mi se releva o adevărată bijuterie peisagistică, o capodoperă a grădinarilor italieni, efectiv. Am aflat că grădina a fost inițiată de un cardinal, fiul Lucretiei Borgia, care nu a reușit să ajungă papă și i s-a oferit în dar această casă pe care a transformat-o total. Pentru crearea grădinii s-a modelat relieful accidentat al terenului alăturat şi s-au creat bazine, cascade, fântani. După primul război mondial Villa d’Este a intrat în proprietatea statului italian.

Mai departe las pozele să vorbească pentru că oricum nu le mai știu numele fântânilor, doar aleea celor 100 de fântâni am reținut.

După ce am ieșit din Villa d’Este am plecat puțin spre partea nouă din Tivoli unde am dat peste fortăreața cu turnuri crenelate Rocca Pia, ce datează din1461. Lângă ea se află rămășițele unui amfiteatru roman.

Înfometați, ne-am urcat în mașină și am plecat spre casă, nu mai aveam putere să vedem și Villa Adriana. Am ajuns acasă (undeva între Roma și Tivoli) să ne schimbăm și am ieșit la un restaurant unde am mâncat doar specialități romane.

O să revin și cu un articol despre Roma, dar doar despre chestii poate mai puțin cunoscute despre capitala Italiei. Pentru că noi am avut norocul să meargă cu noi și să ne fie 4 zile ghid Alex, băiatul prietenei mele, căruia îi mulțumim enorm pentru răbdare, pentru tot ce a făcut pentru noi. Gabriela, ai crescut un băiat tare fain!

Mi-a luat foarte mult să scriu acest articol despre Tivoli pentru că efectiv nu știam nici ce poze să aleg și nici cum să-l scriu astfel încât să vă fac poftă să-l vedeți dacă ajungeți la Roma.

Fun Fact: Tivoli e înfrățit cu Focșani.

The post Tivoli și Villa d’Este – musai de văzut dacă ajungi la Roma appeared first on Laurabucur.ro.

Vă zic imediat.

Acum 6 luni viața mea personală s-a dat complet peste cap. Știam că trebuie să mă mut, să caut urgent o casă care să devină un nou acasă.

Cum să bricolezi cât mai simplu casa

După multe căutări, că nu e ușor să găsești un loc unde să fie și aproape de școala copiilor, să te primească și cu câine, să fie și acceptabil ca preț, am găsit.

Apartamentul era fix ce căutam, mai puțin etajul 9 (exact!), doar că necesita niște îmbunătățiri din punctul meu de vedere.

A urmat o perioadă în care am făcut schițe, planuri, propuneri către proprietar care să se încadreze și într-un buget cât mai restrâns. Nu erau multe de schimbat, nici măcar de renovat, dar erau aspecte care țineau strict de confortul unui cămin, de bricolaj.

În baie detalii care fac diferența

Spre exemplu baia. Arăta ca-n imaginea de mai jos. La prima vedere era ok doar că era plină de plastic îngălbenit, 3 dulăpioare amplasate complet haotic pe pereți, rama de la oglindă, suport de hârtie și de săpun lichid, totul era plastic învechit și clar că trebuia schimbat.

Fix în acea perioadă am aflat de magazinul MAMBricolaj. Aici am găsit cam ce aveam nevoie pentru a da un suflu nou băii.  Am dat jos tot ce era inutil. 

Am luat o oglindă zdravănă de perete. Avea și o poliță dar am preferat să nu o las, îmi place mai mult așa. A costat doar 100 lei oglinda și o puteți vedea și în link-ul ACESTA.

Am luat o pară de duș pentru că celălalt era mătuit și „ros”. Piesa asta a costat puțin cam mult după părerea mea (50 lei) dar mi-a plăcut că e mare astfel încât jetul de apă să acopere o suprafață cât mai mare de corp.

În bucătărie era un dulap care se pare că era de fapt dulap de baie, noroc că mi-a zis prietena mea expertă în mobilier. Zis și făcut, l-am curățat bine-bine și l-am pus la baie. I-am dat un alt aspect cu un simplu buton/mâner negru și mare din metal. Și el a fost 20 lei iar la Mam Bricolaj țin să vă spun că au un perete întreg cu toate modelele din lume de butoni și mânere.

Să trecem la bucătărie

Deși nu am apucat să fqac o poză cu bucătăria BEFORE, nu de alta dar era ok la prima vedere. Apoi am observat că toate mânerele de la dulapuri erau roase sau mătuite, nu știu care e termenul exact.

Ziceam mai sus de peretele de la MamBricolaj, deci am avut ce alege. Am avut nevoie de 14 mânere + șuruburi și pe toate am dat 100 lei.

Iar piesa de rezistență este kitul cu accesorii de bucătărie. Mi se pare foarte utilă bara de bucătărie de deasupra blatului de lucru iar la Mam am găsit un set excelent la preț (175 lei).

În poza de mai sus apare și un tăcător din bambus, un fund mai pe moldovenește, mare și numai bun pentru că aveam nevoie.

Am făcut și alte mici schimbări în casă, am pictat pereți și am înlocuit lustre, dar o să revin într-un alt episod.

Acest articol a fost dedicat magazinului românesc MamBricolaj pentru că oferta din partea lor a venit într-un moment mai mult decât oportun în viața mea și chiar a fost un partener de nădejde.

Pentru cei care nu știu, retailerul de materiale, accesorii pentru mobilier și electrice, MamBricolaj deține trei magazine în București: Luică (Berceni), Morarilor (Pantelimon) și Ghencea.

#MamBricolaj #PutereaLuiÎmpreună  #AntreprenoriatRomânesc

Și, dacă îți place blogul meu, te invit să dai subscribe aici pentru a fi la curent cu noi articole, să mă urmărești și pe facebook – AICI sau pe Instagram – AICI. Mulțumesc.

The post MAM Bricolaj, partener de nădejde pentru casă (I) appeared first on Laurabucur.ro.

Mai demult, o fostă colegă de liceu (cu care nu mai vorbisem de ani de zile) m-a întrebat ce metode de relaxare folosesc eu. Merg la spectacole, la filme, la masaj sau la înot, practic vreun sport care să mă repornească când nu mai pot?

Prima chestie pe care i-am spus-o fără să ezit a fost că cel mai tare mă relaxează zilele în care am târgul Love Yard Sale. 

De 7 ani, lunar, are loc în București târgul de tip yard sale numit Love Yard Sale. Aici poate veni oricine cu garderoba personală pentru a vinde ceea ce nu mai poartă. Produsele sunt aduse spre vânzare din motive care de cele mai multe ori țin de o nepotrivire de stil sau de o măsură prea mică sau prea mare. Cea mai mare satisfacție a vizitatorilor este că aici pot găsi piese de designer sau de brand renumit sau vintage la prețuri care nu fac gaură în bugetul personal. 

În cele două zile de târg, cât durează o ediție, stau aproape numai în picioare, alerg încolo și încoace, stau de vorbă cu oamenii, fac fotografii la produse și conținut pentru pagina de facebook și instagram. Seara pic frântă. Cu toate acestea, această activitate mă relaxează teribil, este butonul de restart.

După fiecare ediție de târg simt că mi-am încărcat bateriile. 

Faptul că văd oameni fericiți la final de zi, fie că sunt participanți, fie că sunt vizitatori, îmi dă mereu impuls să merg mai departe, indiferent de obstacolele pe care le întâmpin. Constat cu mare satisfacție că Love Yard Sale a devenit un loc unde oamenii își dau efectiv întâlnire pentru a socializa și pentru a-și întări legăturile de prietenie. După 7 ani de activitate, notorietatea și popularitatea târgului au crescut în rândul unui public foarte variat și asta nu poate decât să mă bucure. Oamenii au înțeles foarte bine acest concept al reciclării, absolut necesar oricărei societăți consumeriste. 

Dincolo de reciclare și recirculare, de mulțumirea că unii și-au mai eliberat din dressing iar alții au plecat încântați că și-au cumpărat ceva ce și-au dorit la un preț decent, am realizat că Love Yard Sale mai are un mare atu: 

Love Yard Sale aduce acea doză de asumare și responzabilizare. 

Ceea ce este însă și mai benefic este că acest strop de responzabilizare se simte nu doar în rândul adulților, ci și al copiilor. Și asta am observat la cele două fete ale mele, mai ales la cea mare de 7 ani și jumătate (10 ani acum), însă fără să conștientizez de la bun început.

Să vă povestesc cum s-a produs declicul.

Când am participat anul acesta la conferința pe tema educației financiare ”Liber la educație sau educație la liber?”, Oana Moraru a povestit la un moment dat că în școala Helikon pe care o conduce organizează periodic, în curtea școlii, împreună cu elevii, mici târguri. Fiecare își aduce obiectele de acasă – jucării, haine, fiecare ce vrea – își încropesc tarabe, pun prețuri și își vând între ei respectivele produse.  Unii se orgazinează pe echipe, fac schimburi și întră într-un joc creativ care le aduce mari satisfacții. Practic, prin intermediul acestor mici yard sale-uri, copiii intră într-o altfel de relație cu banii, mult mai empatică și prietenoasă față de cum am fost noi educați.

Și atunci mi s-a aprins un beculeț, eu de ce nu aș proceda la fel cu fetele mele? 

Târg am deja, Eva e familiarizată demult cu atmosfera de acolo, jucării o droaie de care chiar vrem să scăpăm, așa că i-am lansat o propunere fetei mele mari: să vină la târg cu mine și să-și vândă și ea jucăriile și cărțile. Am convenit împreună cu amândouă fetele să le alegem pe cele cu care nu se mai joacă și să le vindem, iar în schimbul lor să-și cumpere ele altceva ce-și doresc sau își pun banii la pușculiță.

Acesta a fost momentul în care Eva a început să conștientizeze banii din pușculiță. Aceasta exista dar punea bani acolo fără vreun scop anume. Prin participare efectivă la târg i-am dat șansa să experimenteze utilizarea banilor. Singură și-a triat jucăriile, singură și-a pus prețurile, eu i-am propus să aibă inclusiv un carnețel în care să treacă tot ce vinde și banii să și-i pună deoparte. Astlfe, la câteva ediții și-a gestionat singură „masa” și, din banii obținuți, și-a cumpărat prima pereche de role din banii strânși.

A fost și este foarte mândră de ea. Mă amuză inclusiv dialogurile cu sora ei care, la 4 ani și jumătate, încă își dorește toate jucăriile din lume. Cea mare îi explică că noi trebuie mai întâi să scăpăm de jucăriile vechi, cu care nu se mai joacă și abia apoi să cumpărăm altele noi.

Cred cu tărie că printr-un yard sale copiii pot deveni responsabili cu banii

O fostă participantă de la târg mi-a făcut o mărturisire care m-a flatat. Mi-a povestit că a venit la una din ediții împreună cu fetele ei adolescente și că a fost o „experiență fantastică să vină cu hainele să și le vândă”. Pentru fetița mai mică Love Yard Sale a reprezentat o lecție despre „maturizare, despre conștientizare și responsabilizare, iar pentru cealaltă fiică mai mare și mai introvertită a fost o lecție despre alegere și încredere în propriile puteri.”

 Mi s-a părut o declarație atât de frumoasă încât am reflectat multe zile după. Am conștientizat că târgul are un efect mult mai mare decât credeam. Corelând această mărturisire (printre multe altele) cu experiența personală, pot spune cu mâna pe inimă că Love Yard Sale nu este doar pentru adulți ci și pentru copii. El educă, inspiră și vine cu acea doză de libertate și joacă de care au nevoie copiii atunci când învață ceva.

Nu cred în perfecțiune sau în schimbări radicale bruște, dar cred că dacă facem lucruri mici și bune care să ne ajute să devenim mai responsabili cu noi și cu planeta noastră, dăm o lecție valoaroasă și sănătoasă copiilor noștri.

Sâmbătă, pe 28 august, are loc cea de a doua ediție pentru copii: Love Yard Sale for kids. Se întâmplă la U Cafe, cafeneaua din bdul. Iancu de Hunedoara nr 8, între orele 11.00 – 17.00.

Prima ediție a avut loc înainte de pandemie, în 2019. Iar acest articol a fost un interviu dat de mine în 2018 în revista Cariere.

The post De unde mi-a venit ideea unui yard sale pentru copii appeared first on Laurabucur.ro.

Așa cum mi se întâmplă acum când vreau să vă prezint o carte pentru copii, scrisă de o autoare la debutul său literar, și nu știu cum s-o fac cât mai delicat posibil astfel încât să ajungă cu adevărat la inimile voastre.

Pentru că această carte, numită Dialoguri sincere, este atât de frumos scrisă și atât de frumos prezentată, încât mă gândesc că e de prisos ce scriu eu aici.

Hai totuși să vă zic despre ea și cum a ajuns la mine acasă și-n sufletele noastre, al Miei, al Evei și al meu.

Întâi am primit un email de la Laura Iviniș, mama cărții Dialoguri sincere, în care mă invita să accept cartea despre cadou.

Spun da pe loc când e vorba de cărți, mai ales pentru copii. Dar, recunosc, întâi le răsfoiesc eu și apoi le dau și fetelor. În mod aparte când nu cunosc autorul.

Mi-amintesc că eram pe fugă să plec să le iau pe fete de la școală ca mai apoi să merg la British cu Eva. A venit curierul fix când mă urcam în mașină.

Când fetele au urcat în mașină, evident că privirile le-au picat pe cutia nedesfăcută. Curioase din fire, l-au desfăcut pe drum și le-auzeam din spate numai „wow, Eva, ia uite și semn de carte, și magnet. uite, mami, vitamina C din aia de care ne dai tu…aaa, uite și un săculeț cu ceva mirositor frumos!” 

Cam așa au reacționat fetele la cadou. Pentru că nu a fost trimisă o simplă carte, deși nu m-ar fi deranjat. Ci a fost un întreg pachet atent ales și dăruit cu grijă și iubire. Chiar asta mi-a inspirat și o felicit pe Laura pentru PR-ul de calitate.

Revenind la carte.

Cât am așteptat-o pe Eva la curs, am răsfoit cartea împreună cu Mia care s-a minunat că e scrisă-n versuri și că are și niște abțibilduri în interiorul ei cu care poate să se joace.

Acasă am reușit să o citim pe îndelete. Pe lângă conținutul ei fain scris în rime, cele 6 dialoguri dintre mama și copilul ei Rai abordează subiecte precum JOACA (Mia mea are mereu o sete avidă de joacă numai cu mine), despre BUNE MANIERE, despre TRECEREA TIMPULUI și percepția lui, despre NERVI și drăcușori dar și despre LIMITE și reguli, despre IUBIRE necondiționată, despre EMPATIE și chiar stăpânire de sine. Practic este o carte care te invită la dialog cu copilul tău.

Eu, după fiecare capitol, le întreb ce au înțeles, dacă sunt de acord, dacă e așa cum spune copilul. Și de aici se naște conectarea.

Cartea e ușor de citit, chiar și pentru un copil de 7 ani cum e Mia. Textele sunt amuzante, iar rimele ușor de reținut.

Mi-a plăcut că la cuvintele mai neobișnuite există note explicative în subsol.

De asemenea, fiecare dialog e despărțit de „ateliere creative” în care copilul învață să confecționeze singur planșe și cartonașe pe subiectul tratat anterior în dialog. Foarte faină ideea!

Plus că, la fiecare acest atelier creativ există pe pagină și un cod QR în care poți descărca instrucțiunile video ale atelierului. Ingenios.

Ilustrațiile sunt un punct forte. Foarte frumos desenate și conturate stările prin care trec personajele. Felicitări Cristina Gyalai.

Nu vă spun mai multe, ar însemna să nu mai luați cartea. Dar merită cu vârf și îndesat pentru că veți descoperi o carte cu de toate, atât pentru părinți cât și pentru copii.

Însăși autoarea, Laura Iviniș, a scris pe blogul ei mai multe despre această carte AICI.

Cartea poate fi comandată direct de pe site-ul editurii Cartemma. Costă doar 30 lei.

Pe site-ul editurii scrie că Dialoguri sincere se adresează copiilor cu vârste între 2 și 5 ani, dar vă spun la fel de sincer că Mia (7 ani) este foarte încântată, iar Evei (10 ani) îi plac rimele foarte mult și de multe ori găsește și completează chiar ea cu câte o rimă.

Laura, felicitări! Să continui să scrii așa frumos pentru cititorii mari și mici.

The post Dialoguri sincere ca o carte muzicală despre conectare între părinți și copii appeared first on Laurabucur.ro.

Dacă ecografii sau radiografii mi-am făcut la viața mea, mamografie încă nu știam ce înseamnă. Până zilele trecute și, recunosc, că am avut o oarecare temere. Pe de o parte pentru că nu știam exact în ce consta această procedură, pe de altă parte pentru că, firește, mi-era frică de rezultat.

Dar știu că e datoria mea să am grijă de sănătate și de corpul meu, știu că e important să merg periodic la un control medical, știu că mai bine previn decât să tratez. Și mai e ceva de care sunt conștientă, nu am obiceiurile cele mai sănătoase din lume: nu fac sport, mănânc dulciuri și în general duc o viață destul de sedentară.

Dar am în cap o chestie care-mi place și o țin minte: 

Revenind la mamografie, după 40 de ani cred că e datoria fiecărei femei să-și facă această investigație. Eu știu că dacă am alăptat 7 ani asta scade riscul apariției cancerului mamar, dar am o moștenire genetică pe linie maternă nu tocmai încurajatoare (deși studiile arată că moștenirea determină această boală într-o proporție micuță, în jur de 15%).

Și chiar dacă nu ai alăptat și nu ai vreun caz în familie, tot e indicat ca după ce ai împlinit 40 de ani să mergi la o mamografie. Cancerul de sân este un tip frecvent de cancer ce apare mai frecvent în perioada de menopauză la femei și, în general, e determinat de modificări hormonale. Așa că mai bine afli din timp decât să te trezești că nu mai poți face nimic. Știm cu toții foarte bine că e o boală parșivă asimptomatică.

Una  din opt femei va fi diagnosticată în timpul vieții cu cancerul mamar, conform statisticii anuale efectuate de American Cancer Society (Societatea Americana de Oncologie).

Ce este mamografia de fapt?

Este metoda de screening acceptată unanim de toate societățile internaționale de profil care scade riscul de a muri prin cancer de sân. Din păcate, la noi în țară nu există un program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân. Așa că e de datoria noastră individuală să facem acest lucru.

Eu am ales să fac mamografia la clinica Nativia.

Din două motive: în octombrie 2020 (desemnată la nivel internațional ca lună de prevenție a cancerului de sân) Nativia a avut o campanie faină (la fiecare mamografie făcută dona io alta unei femeide favorizate) despre care chiar am amintit eu într-o postare la mine pe instragram:

Apoi, am citit numai lucruri bune despre echipa de medici, despre clinică în general și despre campaniile pe care le lansează Nativia periodic în captarea atenției asupra acestei patologii care, dacă este depistată la timp, poate să fie vindecată.

Experiența în sine

Dragile mele, nu vă speriați! Procedura este una simplă și nu doare. Timp de câteva secunde ai un disconfort dar sunt sigură să rezistați. Aparatul este acesta de mai jos:

Ce faci mai exact: întâi de toate e nevoie să te dezgolești, apoi fiecare sân în parte este pus între 2 plăci și presat un pic. Ok, poate un pic mai mult, dar ține câteva secunde cât se plimbă deasupra aparatul de screening. La fiecare sân se pun plăcile la orizontală și apoi puțin înclinate pentru a putea cuprinde și axila. Știți că nodulii păcătoși pot fi și în țesutul de la subraț.

Și gata!

La mine nu a fost chiar gata. În sensul că după ce am terminat și trăgeam pe mine bluza, am fost rugată să mai repetăm figura la un sân. Vă dați seama că mi s-au înmuiat picioarele. Dar vreau să vă povestesc și despre asta pentru că mi s-a explicat că e ceva cât se poate de normal.

De multe ori când sânul este presat, se pot forma niște aglomerări de țesut care la screening nu se văd exact ce sunt. Și atunci, pentru a elimina orice dubiu, se repetă precedură fix în zona respectivă. După ce mi s-a explicat cu blândețe de către medic, am respirat relaxată. Dr. Miruna Ispas, medic specialist imagistică, este faină tare. E tânără, frumoasă și cu multă răbdare explică pe îndelete tot ce vrei să știi.

Acum chiar a fost gata. Și, mulțumesc lui D-zeu, sunt bine. Revin la control peste 2 ani.

De ce?

Mamografia este o metodă reproductibilă, în sensul în care la fiecare control luăm cu noi filmele vechi ca să vedem dacă există vreo modificare. Dacă imaginea nu arată modificări de țesut, nu este nevoie de iradiere anuală a sânilor. Pentru femeile cu vârsta mai mare de 40 de ani, metoda de depistare este mamografia efectuată o dată la doi ani pentru că după această vârstă incidența cancerului de sân este mai mare, comparativ cu femeia tânără.

Și, în final de articol, sper că ați avut răbdare să ajungeți până aici, vă las o super VESTE de la cei de la Nativia.

În luna APRILIE, la orice mamografie efectuată în clinica Nativia, primești GRATUIT încă o investigație de acest tip, pe care o poți face cadou unei femei dragi din viața ta. Campania se adresează femeilor cu vârste de peste 40 de ani. 

Tocmai de aceea spuneam la început de articol de ce am ales să fac mamografie la această clinică!

Și nu uita să ai grijă de tine și să mergi la controalele anuale de rutină. Este mai ușor să previi, decât să vindeci.

Clinica Nativia:

BLOG

Facebook

Instagram

The post Mi-am făcut pentru prima dată mamografie. Cum a fost experiența mea? appeared first on Laurabucur.ro.

Am intrat pe ușă la orele 19. Trecuseră 10 ore de când plecasem de acasă, eu cu tata și cu fetele, inclusiv Yuna. Eram frânți.

Azi se împlinesc 2 săptămâni de când suntem la Focșani. Nici nu știm când au trecut dar ne-am propus cât mai stăm la tata să facem cel puțin 2 excursii de o zi prin împrejurimi.

Așa că azi (16 iulie) am plecat spre Vulcanii noroioși.

Din Focșani se ajunge simplu: o oră până la Buzău, apoi via Berca spre Pâclele Mari (unul din platourile cu vulcani) în jur de 40 de minute. Până la Buzău e banal, dar drumul deluros până la Vulcani e o adevărată delectare. Peisaje frumoase, liniște, mult verde, drum asfaltat și ok de mers.

În drum întâlnești și o cumpănă străveche.

Deși suntem în miezul lui iulie, am avut baftă de o zi nu foarte călduroasă. Dimineață chiar a fost înnorat iar pe parcursul zilei soare și plăcut, până în 28 de grade.

Bun, am mers până am ajuns la o răscruce de drumuri unde trona o pancardă mare cu direcții și informații despre cele două zone cu vulcani: Pâclele mari și Pâclele mici. Am ales să le vedem pe cele mari. Între cele două e o distanță de 2 km. 

Acolo este o parcare cu plată și mai sus (după colț cumva că nu se vede în prima fază) e și una gratuită. Plata parcării e 5 lei. Pentru adulți intrarea e 4 lei, pentru elevi este 1 leu, iar copiii gratuit. Este și un restaurant unde poți mânca dar noi nu ne-am oprit.

Deși nu e voie să intri cu câini, omul de la poartă a fost ok și ne-a lăsat cu Yuna în lesă chiar și fără botniță.

Pe aleea care duce spre platoul noroios sunt amplasate câteva plăcuțe cu informații haioase și kid friendly despre Vulcani. Asta chiar mi-a plăcut. Dar mi-ar fi plăcut să existe mai multe informații despre chestia asta unică de acolo. Nu era niciun pliant, de ghid nu mai vorbesc.

În față ți se dezvăluie un peisaj selenar.

Noroi crăpat, adevărate cratere la margini, apoi urci ușor și apar movilele care bolborosesc cu noroi. Noroiul este rece dar iritant pentru piele, cel puțin asta spuneau plăcuțele info (deci nu e de joacă cu noroiul ăsta). În vârf este gura mai mare a craterului în care zici că noroiul a ajuns la punctul de fierbere. Bulbuci peste tot.

Nu știu cum ne-am nimerit dar la ora aceea, într-o zi de joi, era destul de aglomerat. Chiar m-a mirat.

Am făcut poze, am admirat, între timp tata plecase cu Yuna să caute umbră.

Fetele au fost foarte încântate. S-au pozat, s-au jucat, și-au imaginat că sunt pe Lună, s-au jucat de-a vrăjitoarele care fierb un cazan cu licori magice. Apoi am plecat spre Sărata Monteoru să mâncăm.

Dar când am ajuns la acea răscruce de care am zis mai sus, am decis să mergem să vedem și Vulcanii de la Pâclele Mici. Acolo nu se vedea nimic, nu era parcare amenajată în afară de un deal abrupt și un indicator șters de vreme. Tata nu s-a încumetat să urce, eu cu fetele am luat-o la deal. Sus era intrarea dar nu am putut intra pentru că uitasem banii de intrare și nu m-am mai întors. Se pare, deci, că vom reveni aici.

Am plecat să mâncăm la Sărata Monteoru. Deși stațiunea arată tare trist, am reușit să găsim un restaurant cu o terasă generoasă unde am mâncat (am uitat numele). Eram singuri acolo. Mi-a plăcut că au dezinfectat masa înainte de a ne așeza, personalul purta măști (chiar și afară) și totul era servit în plastic, asta nu mi-a plăcut dar motivele erau cât se poate de clare.

Apoi am plecat înapoi spre Focșani.

#calatorintaramea #excursiedeozi

The post Drumeție de o zi la Vulcanii Noroioși din Buzău appeared first on Laurabucur.ro.

Recunosc că mi-a plăcut acest interviu, chiar dacă pe alocuri a fost incomod. Ne-am distrat copios și este o activitate faină de făcut cu copiii acasă.

Interviul nu e ceva nou, a tot circulat în mediul online, sunt întrebări despre mamă adresate copiilor. Răspunsurile lor sunt absolut delicioase. Am fost și eu curioasă ce părere au feteler mele despre mine. Recunosc că mi-a fost și teamă de ceea ce vor răspunde. Că nah, una e să crezi tu ceva și alte e să vezi, de fapt, ce cred copiii tăi despre tine.

De asemenea, s-a simțit că Eva e mai mare, și-a mai cântărit din răspunsuri, în schimb Mia a fost deliciu. Am făcut apoi și despre tată interviu, dar nu-l voi publica. A fost interesant și acela. Dar să vedem…

1. Care este prenumele mamei tale?

Eva: Laura și Olga.

Mia: Laura și mami cum îi spun eu.

2. Mama e slabă sau pufoasă?

Eva: Nici slabă osișor dar nici pufoasă. (e diplomată, știu)

Mia: Pufoasă. (chiar se amuză pe tema asta, eu nu…)

3. Mama e înaltă sau scundă?

Eva: Potrivită.

Mia: Cam scundă. (m-am mirat puțin, am fost convinsă că mă vede înaltă)

4. Care e mâncarea preferată a mamei?

Eav: Pește și ciuperci. (știe fata)

Mia: Semințele. (și ea știe :)) )

5. Ce-i place mamei să poarte cel mai mult?

Eva: Rochii.

Mia: Rochii.

Mă mir, nu am mai îmbrăcat o rochie de „secole”.

1. Câți ani are mama?

Eva: 45

Mia: 30..:)))

7. Ce cadou ai vrea să-i faci?

Eva: O zi liberă numai pentru ea.

Mia: S-o îmbrățișez.

Mânca-le-ar mama! Cele mai frumoase răspunsuri pe care le puteam primi!

8. La ce-i place mamei cel mai mult să se uite pe laptop sau pe telefon?

Eva: Pe Facebook și Instagram. (no comment)

Mia: La filme.

9. Ce îi place mamei cel mai mult să facă?

Eva: Să se uite la filme și să iasă afară. (haha, cred că vedea și ea că abia așteptam ieșirile cu Yuna din această perioadă)

Mia: Să stea numai cu copiii. (tare m-am minunat de acest răspuns!)

10. Ce spune mama cel mai des?

Eva: Da. (ooooo!)

Mia: Să strâng după ce mă joc.

11. De ce se teme mama cel mai mult?

Eva: De a păți ceva copiii ei.

Mia: Să nu se lovească copiii ei.

12. Ce o enervează pe mama cel mai des?

Eva: Să stăm pe capul ei.

Mia: Să nu strâng după ce mă joc.

13. Ce face mama cu tata cel mai des?

Ev: Vorbesc.

Mia: Să stea pe balcon și să bea o bere sau ce bei tu acolo, mami. (ciudat că nu o fac foarte des :)) )

14. Ce face mama cu sora ta cel mai des?

Ev: Pictează.

Mia: O ajută la lecții. (chiar nu o ajut, doar o verific, dar probabil că așa i se pare ei)

15. Ce face mama cu (aici trebuia să scriu mama mea, dar pentru că nu e, am pus pe tata ceea ce nu e același lucru dar ne-am adaptat) tatăl ei cel mai des?

Eva: Vorbesc despre gătit.

Mia: Nu prea știu.

16. Cu ce îi place lui mami cel mai mult să se joace?

Eva: Cu copiii ei. (mă mir)

Mia: Cu mine. (mirare și mai mare!)

Acest interviu a fost publicat cu acordul celor 3 părți implicate. Vă mulțumim pentru atenție și sper că v-am înseninat ziua.

The post Reporter pentru o zi și un interviu distractiv cu fetele mele appeared first on Laurabucur.ro.